Si am inceput din 1990 sa ii caram picioare si pumni. Sa il furam si sa il violam, fiecare dupa cum a putut mai bine si mai mult. Cei care si-au pastrat influenta si puterea pe care le aveau si inainte de ’89 aveau armele necesare sa il controleze in continuare si au putut fura profesionist, in timp ce se prefaceau ca il administreaza spre binele poporului.
In realitate, nimeni nu a facut decat isi acopere ranile pe care i le provocase un stat calau. Fiecare dintre cei 22 de milioane de romani a considerat ca este indreptatit, de catre o lege nescrisa a firii, sa isi ia partea inapoi pe care statul i-o luase prin forta si tortura. Si asa am inceput sa punem umarul, alaturi de adevaratii hoti, la distrugerea lui.
In Romania, statul nu este ceva care are legatura cu noi, ci un monstru pe care trebuie sa il doboram, sa il “facem” zi de zi, sa il furam si sa il inselam. Cu aceasta imagine in minte de 21 de ani, ne-am trezit astazi ca am si reusit. Ne-am distrus statul, singura conventie care, de fapt, ne tinea in viata in acest spatiu geografic.
Pentru ca l-am urat, nu ne-a pasat niciodata nici cine il conduce. Scaldati intre ignoranta si prostie, inarmati cu o consistenta inca doza de furie asupra lui, am mers mereu la vot fara sa avem vreun vis, vreo idee sau vreo viziune despre cum ar trebui sa arate statul in care am vrea sa traim. Si asa am pus mereu stampila pe fostii securisti si comunisti.
Scuzandu-ne mereu ca nu am avut intre cine sa alegem, refuzam sa recunoastem ca nici nu am vrut sa fim altfel condusi. Ne-a placut stilul acesta compromis si compromitator – stiind intotdeauna ca cei care vor veni ne vor intretine micile noastre golanii cu care am fost invatati, marea coruptie de la care speram sa ne infruptam si noi, ca ne vor intretine reteaua “de relatii” cu statul si multe alte vicii si defecte, de care nici macar nu suntem constienti.
Astazi ne dam seama ca astfel ne-am distrus aproape in totalitate statul. Ura noastra combinata cu lipsa de viziune a clasei politice, cu mentinerea “fostilor” in fruntea statului sau la conducerea lui din umbra (oricum), increngatura relatiilor perverse dintre politica, justitie si afaceri, toate astea au produs ceea ce vedem astazi sub ochii nostri. O barbarie.
Asa am ajuns sa nu mai avem spitale si nici sanatate, educatia e de forma, infrastructura mai degraba am distrus-o decat sa o construim, economie nu exista (cele cateva banci si societati straine sunt exceptia), iar peste toate am pus o spoiala de case si masini intretinuta prin credite pe viata.
Acum suntem suparati si nervosi ca altii ne-au furat statul. Ca nu mai avem nimic, nici macar speranta sau sansa la dezvoltare. Ce-i drept, inca mai existam noi cativa pe aici. Putem sa o luam de la inceput. Mai exact de la minus. Pentru asta ar trebui sa se schimbe ceva…in noi.
sursa: Ziare.com
Autor: Iulian Leca