In Madagascar, presedintele Marc Ravalomanana a fost indepartat de la putere, la presiunea strazii, dupa ce guvernul malgas a semnat un contract cu compania multinationala coreeana Daewoo, prin care aceasta inchiria, pe o perioada de 99 de ani, o suprafata de 1,3 milioane de hectare de pamant agricol (cam o data si jumatate cat Belgia, adica aproximativ jumatate din terenul arabil disponibil in insula).
Daewoo si-a anuntat planul de a recolta porumb si de a produce ulei de palmier pe proaspata proprietate, si sa trimita toata productia in Coreea de Sud, spre exasperarea malgasilor, macinati de saracie si foamete, care nu vor avea nimci de castigat de pe urma acestei “afaceri”.
Pana si Financial Times, o publicatie care militeaza pentru piata libera, a calificat afacerea drept “rapace” si a avertizat ca este un “exemplu obraznic care face parte dintr-un fenomen mai larg”, pe masura ce natiunile bogate acapareaza resursele naturale ale statelor sarace. Natiunile Unite, prin Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura, numeste acest fenomen “acapararea pamanturilor”.
Intelegerea cat pe ce sa fie obtinuta de Daewoo este doar una din cele peste 100 de intelegeri cu pamant facute in ultimele 12 luni, scrie The Independent, prin care suprafete masive arabile, de pe intregul glob, au trecut in portofoliul tarilor bogate si marilor corporatii.
Fenomenul se accelereaza intr-un ritm alarmant, doar in ultimele sase luni fiind vizata o suprafata de teren arabil echivalenta cu jumatate din terenul arabil din intreaga Europa.
Extinderea fenomenului este remarcabila: cumparatorii sunt in general tari incapabile sa-si produca propria hrana, in fruntea lor aflandu-se, desigur, tarile din Golful Persic- Arabia Saudita, Bahrain, Kuweit, Omar, Qatar.
Acestea controleaza 45% din rezervele mondiale de petrol si investesc o multime din petrodolari in achizitionarea de terenuri fertile in cele mai neasteptate colturi ale lumii – Brazilia, Rusia, Kazakhstan, Ucraina si Egipt, dar si tari sarace din Africa, precum Etiopia, Camerun, Uganda, Zambia.
Suprafetele de pamant implicate in noul fenomen global sunt socante: companiile sud-coreene au achizitionat 650.000 de hectare in Sudan, unde inca sase tari detin mari suprafete arabile, dar populatia moare de foame.
Sauditii negociaza in acest moment 500.000 de hectare in Tanzania, iar firme din Emiratele Arabe Unite au achizitionat 324.000 de hectare in Pakistan.
Mancarea ieftina nu este singurul scop al marilor cumparatori de pamant. Aproximativ o cincime din achizitii sunt destinate culturilor pentru producerea de biocarburanti.
Activistii din tari precum Etiopia si Tanzania sustin ca 75% din suprafetele vandute pentru producerea de biocarburanti sunt impadurite, si vor trebui curatate complet de vegetatie.
Apa este o alta chestiune importanta. Intr-un anumit sens, nu se pune mana pe pamant, ci pe apa, sustine seful Nestle, Peter Brabeck-Letmathe. Impreuna cu pamantul se achizitioneaza si dreptul la apa din subsolul acestuia, care s-ar putea dovedi mult mai valoros pe termen lung.
“Imputinarea apei pentru agricultura se intampla rapid. In unele din cele mai fertile regiuni din lume (America, sudul Europei, nordul Indiei, nord-estul Chinei), folosirea in exces a apei, in special pentru agricultura, duce la imputinarea apei”, spune Brabeck-Letmathe.
Practic, lumea consuma mai multa apa decat poate produce pamantul. O persoana foloseste intre 3.000 si 6.000 de litrid e apa pe zi, fara sa satie ca in afara de infima cantitate de apa folosita pentru igiena personala si baut, restul se consuma pentru producerea hranei.
Pentru a produce carne este nevoie de 10 ori mai multa apa decat pentru plante. Biocarburantii sunt unele din cele mai “insetate” produse de pe planeta: soia necesara pentru producerea unui singur litru de biocarburant are nevoie de 9.100 de litri de apa.
“In actualele conditii, daca vom continua sa consumam apa in acest ritm, apa se va termina cu mult timp inainte de petrol”, este de parere seful de la Nestle.
sursa: ziare.com