Noul management imperial sau internalizarea expansiunii

Putschul global –  concept propus de Manlio Dinucci pentru a da seama de strategia geopolitică a Pentagonului; un operator geografic care face legătura între societăți și culturi politice foarte diferite precum Kosovo, Siria, Libia, Irak, Brazilia și Venezuela. Diferitele comandamente militare ale Statelor Unite acoperă arii geografice diverse: Europa, America de Nord, America de Sud, Africa și Pacific. Modalitățile de intervenție sunt fie deschis militare, fie prin influența unor fundații și organizații non-guvernamentale militând în favoarea drepturilor cetățenești. Prin acorduri sau simplă impunere a forței, controlul bazelor militare sau a ONG-urilor scapă statelor și oricărei forțe politice locale. Blândul duh al neutralității apolitice, dar „profund îngrijorate”, pare să se încarneze mai mereu în acțiuni de neutralizare ale oricăror forme de rezistență. Teorie complotistă? Vicleșug al rațiunii? Depinde de cine și cum e spusă. Graham Greene a oferit o versiune credibilă pentru că a spus-o din perspectiva imperialismului franco-britanic decadent, prin ochii tomnatecului jurnalist englez Thomas Fowler, ce-și disputa favorurile senzuale ale unei prea tinere vietnameze cu idealistul american Alden Pyle, un agent CIA sub acoperire umanitar medicală.

Articolul lui Dinucci merită o mențiune românească pentru că pe 12 mai a avut loc la Deveselu: „ceremonia de certificare a capacității operaționale a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore”. O bază asemănătoare va fi construită în Polonia. Pentru n-șpea oară ni s-a spus că baza nu are nimic de a face cu Rusia. Doar că acolo sunt la putere oameni răi și năzarnici. Revista 22, Hotnews, TVR, PROTV, Moise Guran-S.R.L., și cam tot ce e ilustru în presa română, au ilustrat știrea cu rachete țintite asupra Federației Ruse.

Probabil, o tachinare regională către Ambasada Rusă. Ca simplu exercițiu de imaginație, închipuiți-vă ziarele rusești pline de hărți strategice cu avioane bombardând Bucureștiul, Constanța, Timișoara, Bacăul. Ce reacții am constata? Un hahaha?? Nuuuu! S-ar înnegri internetul și ar arde hârtia de indignare. Analiștii ar scoate artileria grea a prăpastiei dintre civilizație, noi, și barbarie, ei. De altfel orice declarație din partea oficialilor ruși are șansa de a se traduce într-un episod de isterie mediatică în lumea atlantistă, oferindu-ne încă o dată dovada că ne confruntăm cu un inamic irațional și periculos, care nu ține cont de regulile bunului simț și raționalității după care joacă lumea vestică – orice ar spune istoria războiului rece și nu numai. În aceste condiții, nu este de-a dreptul o dovadă de sobrietate și înțelepciune practică să escaladăm tensiunile și să ne comportăm dement?

Revenind la ideea lui Dinucci, prea puțin dezvoltată, ea ne ajută totuși să înțelegem dezvoltarea vechii strategii de „împrejmuire”, containment, a spațiului sovietic, teoretizată odinioară de George Kennan și Zbigniew Brzezinski ca aplicație a unei strategii imperiale în fața dușmanului sau dușmanilor reali sau potențiali. Poate nu-i rău să recurgem la strategiile retorice ale unui Constantin Noica și să vorbim și de împrejmuire dinăuntru, ca subminare a ordinii interioare a statelor adverse prin operațiuni judiciare sau politice, persuasive sau violente. Toate conducând spre răsturnări de regim ce contestă suveranitatea populară sau reprezentativă, ca delicte de deviaționism de la firea lucrurilor: flota de drone de deasupra noastră și legea neoliberală din noi. Un soi de devenire-întru-ființă-colonizată, la finalul căreia fericiții autocolonizați pot descoperi că „dețineau dinainte ceea ce căutau”.

Autori: Claudiu Gaiu și  Alexandru Vasile Sava

Sursa: Cealalta agenda