Tot în noiembrie 2009, Angela Merkel intră în scenă, cu aceeași ocazie a comemorării căderii Zidului Berlinului, dovadă că între cei implicați exista o înțelegere anterioară. Ea a făcut apel la o cooperare mai strânsă între națiuni, lansând scenariul transferării puterii către organizațiile multilaterale de genul ONU. „Această lume nu va fi una pașnică, dacă nu vom realiza o Nouă Ordine Mondială”, a declarat cancelarul german, după care și-a pus întrebarea: „Sunt națiunile pregătite și dispuse să delege competențele organizațiilor multilaterale cu orice cost?”
Răspunsul vine de la sine, iar acesta este cât se poate de negativ. Numai prin constrângere se poate ajunge la un asemenea deziderat, cel puțin în condițiile actuale. Niciodată marile puteri (și mai ales Germania ori Rusia) nu vor fi de acord cu un asemenea plan riscant la nivel global, acceptând diminuarea influenței mondiale pe care o dețin în prezent. Totuși, dacă în Europa s-ar încerca și s-ar reuși implementarea unei Noi Ordini Continentale, poate că altfel se va pune ulterior problema la nivel planetar.
Este nevoie de o monedă unică la nivel mondial?
În octombrie 1999 a fost creat forumul G20, după crizele din Asia și Rusia, cu scopul de-a se reuni țările dezvoltate economic și marile economii emergente. Pe de-o parte: Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, SUA, Canada, Japonia și cu multă indulgtență Federația Rusă, iar pe de alta Brazilia, Argentina, Mexic, India, China, Australia, Idonezia, Africa de Sud, Arabia Saudită, Coreea de Sud și Turcia, alături de reprezentanți ai Uniunii Europene, Fodului Monetar Internațional și Băncii Mondiale. Raportat la numărul de locuitori, G20 reprezinta două treimi din populația planetei și aproape 90% din Produsul Intern Brut.
În urmă cu cinci ani se încerca punerea bazelor unui Consiliu de guvernare economică, organism care să gestioneze întreaga economie mondială, pe structura G20. Premierul britanic declara atunci: „Încercăm să creăm un nou sistem pentru cooperarea economică internațională”. În primul rând, G20 era interesată de gestionarea politicii financiare globale. La summit-ul desfășurat în octombrie 2009 la Pittsburgh, California, SUA, a continuat construcția „Big Brother-ului” mondial, liderii G20 anunțând o serie de „măsuri menite să crească controlul finanțelor mondiale”. Printre cele mai importante prevederi: „înăsprirea cadrului legal de funcționare a băncilor și obligarea acestora de-a raporta periodic autorităților de reglementare condiționarea câștigurilor bancherilor de performanța pe termen lung a instituțiilor financiare și instituirea controversatei Taxe Tobin, ce urmează a impozita cu 0,05% toate tranzacțiile financiare”. Și ca explicație a acestor măsuri: „prevenirea apariției pe viitor a unor noi bule speculative de genul celei subprime din SUA, care a dinamitat economia planetară”.
Un astfel de scenariu este departe de-a putea fi pus în practică, din cel puțin trei motive estențiale. În primul rînd, marii bancheri nu vor accepta niciodată să le fie controlate afacerile de niște, să zicem doar… neprieteni. În al doilea rând, rușii nu vor fi niciodată de acord ca țara lor să depindă, din punct de vedere economic, de alte 19 state mai apropiate ori mai îndepărtate, călăuzite de principii și interese total diferite de ale lor. Iar în al treilea, Germania nu-și va ceda în veci rolul și locul de cea mai puternică țară europeană, acceptând decizii ale unor state precum Brazilia, Mexic, Argentina, India, Indonezia ș.a., care n-au nicio treabă, cel puțin geografic, cu Europa.
La același summit, declarația premierului englez Gordon Brown a surprins întreaga asistență: „Uneori este necesară o criză, ca oamenii să cadă de acord asupra faptului că era evident că ce trebuia făcut cu ani în urmă, nu mai poate fi amânat”. Ceea ce denotă că englezii nu erau deloc străini de criza izbucnită în SUA, care s-a întins ca o molimă asupra întregului mapamond. La fel cum nici Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, n-a fost, el avertizând din timp Parlamentul despre ce fusese planificat să se întâmple. Dar cine să-l asculte?!…
În momentul în care același prim-ministru a mai spus răspicat că: „Este nevoie de o nouă Ordine Mondială”, în cadrul căreia o Autoritate Monetară Globală (GMA) ar urma să gestioneze o monedă unică, cel mai probabil dolarul american, mai multe state au început să bată în retragere. Tot atunci, profesorul Jeffrey Garten, membru al Consiliului pentru Afaceri Străine a publicat, într-un articol din „Financial Times”: „Propusa Autoritate Mondială Globală va superviza la sânge activitățile autorităților naționale, mai acerb decât FMI, și va controla implemetarea unor reglementări globale. Autoritatea Mondială Globală va acționa ca o Curte de judecată a falimentelor pentru companiile globale de o anumită mărime” a mai susținut el, stârnind nemulțumirea multor reprezentanți ai G20. Și, în continuare:
„Cele mai mari companii financiare globale vor trebui să se înregistreze la GMA și vor fi obligate să se supună monitorizării acesteia. Comitetul de conducere al GMA va include bancheri din SUA, Marea Britanie, Uniunea Europeană, Japonia, China, Arabia Saudită și Brazilia. Va fi finanțat din contribuții obligatorii de fiecare țară care se va angaja la aceasta și din prime de asigurare plătite de companiile financiare globale, publice sau private”. Cu alte cuvinte, Germania – locomotiva Europei – ar urma să fie capacitată în categoria „și alții” în cadrul UE, alături de alte 27 state și sub poziția Angliei, mult mai puțin dezvoltată economic. Ceea ce e de neconceput, cel puțin pentru nemți. La fel cum este de neconceput pentru ruși ideea de-a nu face parte din conducerea noului organism GMA, ba chiar cu drept de veto, la o adică.
Nici francezii n-au rămas impasibili la ceea ce se pregătea, sesizând pericolul. Fostul președinte Nicolas Sarkozy chiar declara, într-un cotidian economic că „este nevoie de un guvern economic clar identificat în zona euro”, ce ar urma să colaboreze prin intermediul summit-urilor cu cele mai puternice state ale lumii, G8 (Canada, Franța, Germania, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Japonia, Rusia și SUA) și cu cele cinci mari economii emergente (printre care China, Brazilia și India). Deci, nici vorbă despre recunoașterea altei monede globale sau despre o conducere globală în care Franța să ocupe, alături de Germania și Italia, o poziție a doua, la un loc cu celelalte state din UE.
Dan Coste
(va urma)
sursa: ziuanews.ro