Noua Ordine Mondială și conspirația MERKEL – PUTIN (IX)

Așadar, Uniunea Sovietică a eliberat Berlinul în 1945, însă apoi a dominat Germania de Est timp de 45 de ani. Americanii s-au ales și ei cu o bucată din Capitală și cu cea mai mare parte a țării, pe care au controlat-o și „apărat-o” prin intermediul bazelor militare cantonate în zone strategico-militare. Actualul cancelar Angela Merkel a primit o educație comunistă, la fel ca Vladimir Putin, fără doar și poate înțelegând că o țară nu-și poate asigura independența, având doi dușmani foarte puternici. Iar dacă Germania și Rusia vor avea de pierdut atunci când se vor ciorovăi, Statele Unite și Anglia vor avea numai de câștigat.

De aceea, după ce-a fost aleasă cancelar, Angela a continuat politica predecesorilor săi de apropiere de Washington, mai cu seamă pentru atingerea scopului principal și anume a doua unificare a Germaniei. Chiar dacă „prietenia” cu americanii nu era chiar pe placul nemților, aceasta era necesară. În paralel, ceva mai târziu, Merkel a resuscitat relațiile cu colosul de la Răsărit. Așa se face că, în prezent, economiile Germaniei și Rusiei au o atât de mare nevoie una de cealaltă, mai ales în zona gazelor naturale și combustibililor, încât ruperea relațiilor ar reprezenta un non-sens. Măsură pe care populațiile celor două țări ar denunța negreșit, generând mișcări sociale. Și amintim aici doar că nemții importă 30% din necesarul de gaze și petrol rusesc, la prețuri mai mici decât – de exemplu – România. De altfel, ministrul german al Economiei și Energiei, Sigmar Gabriel, a avertizat că nu există o alternativă viabilă la gazul rusesc, reamintind faptul că Moscova n-a închis totuși robinetul pentru Germania nici măcar pe timpul Războiului Rece. Ceea ce denotă, după cum vom arăta mai încolo, că Germania ar avea mai mult de pierdut decât Rusia, în cazul în care s-ar declanșa un război economic între țara lui Putin și Berlin.

Ca să dea oarecare satisfacție partenerilor săi din NATO, care exercită presiuni asupra Germaniei pentru a se alinia sancțiunilor împotriva Moscovei, ca răspuns la îndrăzneala de-a anexa Crimeea și pentru sprijinul militar acordat forțelor pro-ruse din Ucraina, aflate în război cu puterea de la Kiev, Angela Merkel a precizat că țara sa își va diversifica pe viitor sursele de alimentare cu noi resurse. Însă n-a uitat să precizeze că Germania nu este atât de dependentă de gazele rusești precum alte state estice…

Potrivit unor surse diplomatice, cancelarul german s-ar afla într-o situație extrem de delicată. Deși a admis că ar putea sprijini înăsprirea sancțiunilor, în cazul în care UE va decide acest lucru, companii germane importante s-au opus vehement unei asemenea atitudini. Adidas, Siemens și ThyssenKrupp și-au exprimat îngrijorarea, amenințând că ruperea relațiilor economice cu Rusia va afecta grav economia germană. În acest moment este cazul să ne oprim asupra protestelor de pe Euromaidanul amenajat în Piața Independenței din Kiev, momentului anexării Crimeei și conflictului intern dintre puterea ucrainiană și separatiștii pro-ruși.

Euromaidanul

Protestele pro-europene de la Kiev au fost începute de către studenți, în noaptea de 21 noiembrie 2013, acestora alăturându-li-se partidele de opoziție și grupările pro-europene. Manifestația a început ca replică la decizia regimului Ianukovici de-a suspenda procesul de pregătire pentru semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și Acordul de Liber Schimb cu aceasta. În acel moment, potrivit Institutului Internațional de Sociologie din Kiev, 38% din populație dorea Uniunea Vamală cu Rusia și 37,8% aderarea la UE. Procentajul ridicat al celor care vizau alianța cu Moscova se datora populației rusofone din estul și sudul Ucrainei (regiuni separatiste) și faptului că industria ucrainiană avea și mai are legături economice foarte strânse cu piața rusească.

Mișcarea Euromaidan a luat proporții în noaptea de 30 noiembrie 2013, când Guvernul a comandat, în mod total neinspirat, represalii. Protestatarii au fost atacați de trupele speciale de securitate „Berkut”, detașate din Crimeea, Donețk și Cernigov. Nu lipsit de importanță este faptul că, în 2012, Poliția federală germană a organizat mai multe sesiuni de consultanță și training pentru SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei), respectiv trupelor speciale „Berkut”. Căror trupe, Serviciul de Informații Externe le-a predat mai multe tactici pentru contracararea manifestațiilor de amploare și tehnici de infiltrare în diferite grupuri. Cu aceeași ocazie, soldaților ucrainieni li s-au livrat căști, echipament ușor de protecție și altele…

Violențele de la Kiev s-au soldat cu 80 de morți, ceea ce a dus la transformarea manifestației dintr-una pro-europeană, într-una anti-Guvern, culminând cu refugierea președintelui pro-rus Viktor Fedorovici Ianukovici, cel mai probabil la Moscova, la 22 februarie 2014. Noul regim de la Kiev a desființat oficial unitățile „Berkut”, dar membrii acestora au primit în continuare pașapoarte rusești de la Consulatul Federației Ruse de la Simferopol, „din rațiuni umanitare urgente”. Șase zile mai târziu, Ianukovici și-a explicat fuga, într-o conferință de presă ținută la Rostov-pe-Don:

„Sunt dispus să lupt împotriva celor care conduc Ucraina prin frică și teroare. Am fost forțat să părăsesc țara, fiind amenințat cu moartea, atât eu cât și familia mea. Puterea a fost luată de tineri naționaliști și fasciști, care reprezintă doar o minoritate în Ucraina. Trebuie luat în considerare interesul tuturor regiunilor din Ucraina. E foarte greu de găsit o ieșire din criză. Situația actuală e rezultatul politicilor iresponsabile ale Occidentului, care a sprijinit Euromaidanul”.
Profitând de tulburările de la Kiev și sprijinită de soldați ruși bine înarmați, dar care nu purtau însemnele niciunei țări, în urma unui simulacru de referendum, populația Crimeei s-a pronunțat pentru alipirea la Federația Rusă, în lipsa observatorilor internaționali a căror participare a fost interzisă.

Dan Coste
sursa: ziuanews.ro