Site icon gandeste.org

Noua Ordine Mondiala: Reimpartirea Orientului Mijlociu

O hartă puţin cunoscută a Orientului Mijlociu circulă printre mediile militare ale NATO încă din anul 2006.

Deşi este secretă, ea a fost totuşi scoasă la lumină, poate că având scopul de a pregăti populaţia pentru posibilele schimbări dramatice din Orientul Mijlociu. Această hartă redesenează tot Orientul Mijlociu, rezultând Noul Orient Mijlociu.Termenul de “Noul Orient Mijlociu” a fost introdus în iunie 2006 la Tel Aviv de către fostul secretar de stat american Condoleezza Rice, pentru a-l înlocui pe vechiul “Marele Orient Mijlociu”. Această schimbare în frazeologia politicii externe coincide cu inaugurarea terminalului petrolier Baku-Tbilisi-Ceyhan.

Anunţul a fost, de fapt, o confirmare a “drumului militar” anglo-americano-israelit din Orientul Mijlociu. Acest proiect a fost planificat de ani de zile şi constă în crearea unui “arc de instabilitate, haos şi de violenţă”, din Liban şi Palestina, până în Siria şi Iraq, şi mai departe către Golful Piersic, Iran şi Afghanistan, graniţa estică a NATO. Tot atunci a mai fost lansat un alt termen intitulat “haos constructiv”, adică prin violenţă şi revoltă să se redeseneze harta Orientului Mijlociu, în conformitate cu obiectivele şi nevoile geostrategice ale Statelor Unite şi Israelului.

Să ne uităm puţin pe noua hartă a Orientului Mijlociu propusă de SUA şi Israel. Iordanul, aliatul de nădejde al Statelor Unite, va primi noi teritorii de la Arabia Saudită, care va fi fărămiţată şi împărţită astfel: în jurul oraşului-sfânt Mecca se va crea Statul Islamic Sacru, Yemen-ul va primi o parte din sudul actual al Arabiei Saudite, iar partea de nord-est o va îngloba noul stat: Statul Arab Şiit. E interesant că Iraq-ul va dispărea de tot din această reîmpărţire, în locul său creându-se următoarele ţări: în nord va fi Kurdistanul (care va fi locuit de kurzi, popor indoeuropean ne-arab), în vest Iraq-ul sunit, în centru Bagdad (capitala-stat), iar în sud, aşa cum spuneam mai sus, Statul Arab Şiit. Cel mai câştigat din această împărţire va fi, categoric, Statul Arab Şiit, căci el va îngloba cele mai multe rezerve petroliere ale ţării.
O mişcare interesantă este apariţia unui nou stat în sudul Afghanistanului, denumit Baluchistan, care va îngloba teritorii din actualul Pakistan şi Iran. Şi Afghanistanul, aliatul de nădejde al Statelor Unite, îşi va mări teritoriul cu o bucată mare din Pakistan. Astfel Pakistanul va rămâne un stat mic şi neînsemnat, în urma acestei reîmpărţiri. De fapt, ăsta era şi visul evreilor sionişti: acela de a distruge acest stat.

E interesant de urmărit evoluţiile din perioada următoare din Orientul Mijlociu şi dacă ele vor confirma acest Nou Orient Mijlociu. Pentru cei care nu prea cunosc harta actuală a Orientului Mijlociu, am ataşat-o la sfârşitul articolului.

sursa: rapcea.ro

Exit mobile version