În acest peisaj a apărut o alternativă care promite că poate scoate România (umanitatea) din impas – meritocrația. Într-o societate de tip meritocratic, teoretic, nominalizările pentru funcțiile în stat sunt făcute bazându-se pe abilitățile și talentul candidatului și nu a averii sau a familiei din care provine. Spun teoretic pentru că și în democrație nominalizările se fac în funcție de CV-ul persoanei în cauză. Tot teoretic, toate posturile se ocupă și acum prin concurs. Că aceste rezultate sunt măsluite și corupția este în floare este și vina societății, nu doar a celor care ne conduc. Cum putem fi siguri că această corupție nu va fi omniprezentă și în noua formă de guvernare, știindu-se faptul că acest popor a tolerat-o sute de ani?
Acest cuvânt – meritocrație – mai este folosit și pentru a descrie un tip de societate în care bogăția și poziția socială sunt obținute prin competiție. Nu știu de ce, dar mi se pare destul de asemănător cu sistemul capitalist. Opus socialismului, capitalismul propagă ideea de competiție cu drepturi egale. În realitate, știm că doar anumite persoane cu legături influente pot accede la anumite contracte, iar competiția rămâne doar la stadiul de teorie. Istoria ne-a demonstrat că atunci când doar un grup de persoane acced și primesc funcțiile înalte, se creează un cerc vicios ce este greu de penetrat. Cu timpul, aceste persoane, chiar dacă nu mai sunt la conducere, consiliază noii veniți și astfel se formează mica elită ce conduce țara. Spun „mica elită” pentru că în realitate ordinele vin de la Păpușari.
Meritocratia, ca și concept, a apărut într-o perioadă în care nu oricine avea dreptul la școală, la învățătură. Doar cei din păturile bogate puteau să își permită asta. Astăzi, termenul a fost cizelat și transformat într-un curent politic, nu foarte diferit de celelalte, iar asta e doar opinia mea. În istorie sunt menționate doar trei state care au aplicat, cel puțin formal, termenii meritocratici: Republica Venețiană, Singapore și Marele Ducat al Finlandei. Să le luăm pe rând.
În Veneția, toți cetățenii erau punctați pe baza succeselor obținute, iar cei mai buni erau numiți în Consiliu, un fel de parlament ce guverna Republica. Consiliul alegea un conducător numit Doge. Istoria ne-a arătat că, după o anumită perioadă, doar anumite familii ajungeau în Consiliu, iar după ceva timp acest sistem s-a transformat în Dictatură.
În Singapore, după o perioadă în care sistemul a funcționat, membrii familiei primului ministru au fost promovați în funcții administrative și economice, iar societatea s-a transformat într-una elitistă.
Marele Ducat al Finlandei poate fi un exemplu bun pentru susținătorii meritocrației, dar dacă analizăm mai atent, vom observa că era o societate autocratică.
Să ne imaginăm acum un sistem meritocratic. Cei mai competenți sunt aleși în funcții cheie. Aceștia reformează clasa politică și ajung la o formulă de guvernare care să mulțumească mulțimile. Cine îi alege pe acești oameni? Nu cumva marea masă, care oricum nu este destul de pregătită în a face diferența între cei pregătiți? Nu cumva se vor pune anumite reguli pentru a fi în măsură să poți vota? Mai mult ca sigur, după o anumită perioadă de timp, meritocrații se vor alege între ei. Cum să lași o persoană ce abia a terminat liceul să aleagă care doctor universitar va ocupa poziția de ministru al sănătății? Cum să lași o persoană de la țară care abia a terminat patru clase să aleagă viitorul primar? Ați prins ideea. Conceptul pare utopic… așadar, de ce este promovat de către oameni cu studii, oameni integrii, oamenii antisistem, etc?
La sfârșitul secolului al XIX-lea, monarhiile stăpâneau lumea. Toate familiile regale erau înrudite între ele. Era clar că societatea trebuia schimbată. Secolul XX a venit cu schimbări dramatice, reforme, răsturnări de sistem și cu democrația – acea formă de guvernare pentru care mulți au luptat și și-au dat viața crezând că vor schimba lumea și că noua doctrină va fi benefică maselor. După nici câteva decenii, mulți au realizat că au fost înșelați. Cei care erau aleși în posturi de conducere nu urmăreau interesul popular, ci doar pe cel personal sau executau ordinele primite. Dar oamenii au nevoie de speranță. Au nevoie să creadă că cineva îi va salva. Sistemul are nevoie de supape care să elibereze energiile acumulate. Mai are nevoie și de idei care să înflăcăreze mulțimile și să le dea speranțe. Doar așa vor sta cuminți așteptând ca ceva să se întâmple.
Am scris aceste rânduri pentru că am fost întrebat de ce nu susțin mișcarea meritocratică. Nu știu dacă am dreptate sau nu. Nu știu dacă meritocrația poate salva România sau lumea. Știu doar că oamenii trebuie să facă tot posibilul să-și facă SINGURI viața mai frumoasă. Trebuie să nu închidă ochii la corupția din jur, să nu lase interlopii să înflorească, să nu aștepte ajutor din partea autorităților, să nu întoarcă privirea când ceva rău se întâmplă în jurul lor, să nu se teamă să sară în apărarea unui seamăn la necaz, etc. Dacă ar face asta, nu contează ce sistem ne-ar conduce, am trăi mai bine și nimeni nu ne-ar putea supune.
Din păcate, omul este o ființă ciudată. Deși dotat cu inteligență de la natură, alege să îi lase pe alții să guverneze și să hotărască în numele său. Atâta timp cât vom aștepta ca alte persoane să ne facă nouă viață și traiul mai bun, vom fi manipulați, mințiți, înșelați și supuși cu acordul nostru, mai mult sau mai puțin tacit. Implicarea în societate e foarte bună. Să începem să ne implicăm local. În jurul nostru. Dacă toți am fi exemple bune de urmat, cine ar mai putea să ne manipuleze și să ne supună ? Dacă toți am încerca să fim cei mai buni în ceea ce facem, nu am fi toți meritocrați? Nu cred că vreun sistem, fie el și dictatorial, ne-ar putea supune, dacă nu i-am da voie. Dacă am fi uniți moral în toate acțiunile noastre, ne-ar păsa de corupția de la vârf. Până la urmă ar dispărea. O clasă politică coruptă e oglinda poporului. Deșteaptă-te omule și ia viața în propriile mâini! Nu aștepta ca altul să te salveze!
Autor: Cristian Terran
Sursa: Conspiratii si mistere