Departamentul american al Justiției si Securities and Exchange Commission, jandarmul bursei de pe Wall Street, au anunțat că vor aduce în fața justiției Bank of America, a doua bancă ca mărime din SUA, pentru că și-a ’’mințit’’ investitorii, vânzându-le produse financiare derivate de peste 850 de milioane de dolari, constând mai ales în credite ipotecare riscante (subprime), produsele care au stat la originea crizei financiare americane din 2008.
Banca este acuzată că ’’nu a menționat riscurile’’ legate de aceste produse și că a ’’reprezentat în mod eronat împrumuturile ipotecare’’ pe care se bazau aceste produse financiare derivate.
Nu este prima plângere împotriva Bank of America legată de activitățile dubioase anterioarae anului 2008. A fost vizată mai cu seama filiala Countrywide, cumpărată în 2007. Plângerile fac parte din eforturile unui grup de lucru creat de președintele Obama pentru investigarea fraudelor comise în domeniul creditelor subprime înainte de 2008.
Nu a scăpat nici banca elvețiană UBS AG, acuzată de nereguli tot în domeniul creditelor ipotecare. UBS a preferat însă să nu meargă în justiție și a plătit 50 de milioane de dolari, în cadrul unei înțelegeri cu Securities and Exchange Commission. UBS a refuzat să confirme sau să infirme acuzațiile aduse, scrie The Wall Street Journal.
Bank of America a ales să se apare în justiție. Cazul implică mai mult de o mie de împrumuturi foarte mari vândute în februarie 2008 către cinci investitori, printre care Federal Home Bank of San Francisco și Wachovia Bank (peste 40% dintre aceste imprumuturi nu ar fi fost conforme cu standardele băncii, însă acest lucru a fost ascuns). Bank of America nu a spus investitorilor că 22% dintre cei care s-au împrumutat erau liber profesioniști și că 70% dintre ei nu aveau veniturile validate de bancă. Banca nu a spus nici că 70% dintre împrumuturi erau girate de terțe instituții financiare.
Împrumuturile erau cotat cu triplu A, deci foarte sigure. Departamentul Justiției demonstrează însă că această cotație este una exagerată. Acestea sunt printre cazuri primele care ajung în fata justiției dintre imprumuturile mari în spatele cărora nu se afla statul american. (Sunt împrumuturi care depășesc 400.000 de dolari pentru o singură locuință cumpărată).
Securities and Exchange Commission a precizat că urmărește să obțină din partea Bank of America maximul posibil din paguba produsă investitorilor. Este vorba de 70 de milioane de dolari, din care se speră la recuperarea a 50 de milioane. Începând din 2010, de când Bank of America este condusă de Brian Moynihan, banca a plătit 42 de milioane de dolari pentru a stinge asemenea litigii.
Într-un comunicat al băncii se arată că împrumuturile ipotecare incriminate au fost ’’de bună calitate și vândute unor investitori sofisticați, care aveau acces la toate datele, iar noi vom demonstra asta.’’ Mai mult ’’împrumuturile au avut performante mai bune decât altele similare emise în același timp de alte instituții financiare.’’
’’Nu suntem responsabili de prăbușirea pieței imobiliare, care a antrenat falimentul creditelor ipotecare într-un ritm fără precedent, și nici de pierderea valorii’’ titlurilor care se bazau pe aceste împrumuturi, mai arată banca americană.
Autor: Călin Marchievici
sursa: cotidianul.ro