Site icon gandeste.org

Noam Chomsky descrie SUA drept principalul stat terorist, iar Europa ca fiind servitorul său

Statele Unite sunt principalul stat terorist, iar Europa i se supune fiind prea laşă pentru a adopta o poziţie independentă, a declarat intelectualul american Noam Chomsky, în vârstă de 86 de ani, într-un interviu acordat postului de televiziune Euronews pe tema terorismului şi a viitorului Europei.

“Sunt două state care se comportă agresiv în Orientul Mijlociu desfăşurând violenţe, acte teroriste, acte ilegale în mod constant. Amândouă sunt puteri nucleare”, a declarat Noam Chomsky, adăugând că se referă la Statele Unite şi Israel. “Există un motiv pentru care, în sondajele de opinie internaţionale, desfăşurate de agenţii americane de sondare a opiniei publice, Statele Unite sunt văzute de departe ca fiind cea mai mare ameninţare la adresa păcii mondiale. Alte ţări nici măcar nu se apropie. Este interesant că presa americană a refuzat să publice acest lucru”, a adăugat el.

El consideră, de asemenea, că inţierea de către preşedintele american Barack Obama a unui program de modernizare a sistemului de arme nucleare în valoare de miliarde de dolari nu face decât să extindă arsenalul atomic american. “Acesta este unul dintre motivele pentru care faimosul ceas al apocalipsei, administrat de Buletinul Oamenilor de Ştiinţă din Domeniul Atomic, a fost împins la două minute distanţă de miezul nopţii în urmă cu câteva săptămâni. Miezul nopţii este sfârşitul. Acum este la trei minute de miezul nopţii. Este cel mai aproape în ultimii 30 de ani”, a explicat el.

Chomsky afirmă, de asemenea, că Iranul are cheltuieli militare foarte scăzute chiar şi pentru standardele regiunii, iar doctrina strategică a Iranului este defensivă, concepută pentru a face faţă unui atac suficient de mult cât să intre în funcţiune diplomaţia. “Niciun analist de strategie cu capul pe umeri nu crede că Iranul ar putea folosi vreodată arma nucleară. Chiar dacă ar fi pregătit să facă acest lucru, ţara pur şi simplu ar fi spulberată şi nu există indicii că clericii care o conduc, indiferent ce credeţi despre ei, vor să vadă cum este distrus tot ceea ce au”, a adăugat el.

Întrebat cât de mult sunt răspunzătoare Statele Unite şi aliaţii lor de extinderea atacurilor teroriste în lume, Chomsky a afirmat că “cea mai gravă campanie teroristă din lume de până acum a fost orchestrată la Washington”. “Este campania globală de asasinate. Nu a existat niciodată o campanie teroristă la o astfel de scară”, a declarat el, adăugând că se referă la programul de atacuri cu drone.

Descriind Statele Unite drept principalul stat terorist, Chomsky plasează Europa în poziţia de servitor al acestora. “Sunt prea laşi pentru a adopta o poziţie independentă”, afirmă el, exemplificând cu participarea Europei la programul de extrădări extraordinare iniţiat de Statele Unite.

Chomsky consideră, de asemenea, că politicile preşedintelui rus, Vladimir Putin, sunt de înţeles. “Ideea că Ucraina ar putea adera la o alianţă militară occidentală ar fi inacceptabilă pentru orice lider rus. Aceasta datează din anii 1990, când s-a destrămat Uniunea Sovietică. S-a pus problema ce se va întâmpla cu NATO. Atunci (Mihail) Gorbaciov a fost de acord să permită reunificarea Germaniei şi aderarea la NATO. A fost o concesie remarcabilă dar cu un quid pro quo: ca NATO să nu se extindă niciun centimetru în est. Aceasta a fost fraza folosită”, a declarat el.

Referitor la criza din Grecia, Noam Chomsky susţine că datoria acestei ţări ar trebui ştearsă, la fel cum s-a întâmplat cu cea a Germaniei după război.

Întrebat cum va evolua Europa pe fondul provocărilor cu care se confruntă în prezent, precum criza economică sau ascensiunea naţionalismului, el a afirmat că aceasta “are probleme grave”. “Unele sunt rezultatul politicilor economice concepute de birocraţii de la Bruxelles, Comisia Europeană şi aşa mai departe, altele la presiunea NATO şi a băncilor mari, în mare parte germane. Aceste politici au sens din punctul de vedere al celor care le-au conceput”, afirmă el. “Dar statul bunăstării este una dintre contribuţiile majore ale Europei la societatea modernă, cei puternici şi bogaţi nu l-au plăcut niciodată şi faptul că aceste politici îl erodează este bine din punctul lor de vedere. Şi mai este o problemă în Europa, aceasta este extrem de rasistă. Am simţit întotdeauna că Europa este probabil mai rasistă decât Statele Unite. Nu este vizibil în Europa pentru că populaţia europeană a tins în trecut să fie destul de omogenă. Aşa că dacă toată lumea este blondă şi cu ochi albaştri nu pari rasist, dar imediat ce populaţia a început să se schimbe, rasismul a ieşit la iveală. Foarte repede. Iar aceasta este o problemă culturală în Europa”, a conchis el.

Autor: Iulana Enache

Sursa: Mediafax.ro

Exit mobile version