No, Sir!

Ca român, m-am simţit umilit de insistenţa cu care Traian Băsescu ne coboară la statutul de milogi ai Europei. Pentru că nu altul e mesajul său, când cere poporului român să fie “recunoscătormarilor donatori ai UE”, adică acelor ţări bogate care acoperă o mai mare parte din Bugetul Uniunii. Neuitând Băsescu, desigur, să pedaleze că aceeaşi recunoştinţă trebuie să i-o purtăm şi lui, care, chipurile, s-a bătut la Bruxelles ca un leu spre a obţine o fleică mai mare. Chiar cu preţul de a se complace în categoria de yesman supus granzilor şi de a le face interminabile plecăciuni. România nu are motive de bucurie pentru rezultatul cu care Băsescu a venit acasă. Alocările sunt mici, constrângerile guvernanţei fiscale pe care tot el le-a semnat anul trecut vor face extrem de dificilă cofinanţarea proiectelor economice de anvergură, iar Romnia va continua să fie lăsată undeva, într+un al treilea cerc, după granzi şi chiar după foste ţări socialiste, precum Cehia şi, mai ales, Polonia. Stat care a fost şi de astă dată respectat şi a primit condiţii avantajoase (alocări pe locuitor aproape duble), tocmai datoriă faptului că, de-a lungul ultimilor ani a avut conducători care nu s-au ploconit  în faţa mahărilor europeni şi nici a CE. Ba dimpotrivă, când interesele naţionale au cerut-o, au rostit cu fermitate, după o analiză lucidă şi responsabilă,  “No, Sir!”.

Să revenim însă la şopârla strecurată iarăşi de Traian Băsescu, aceea cu “generoşii donatori”. Este o deturnare de sens şi o profundă insultă. Uniunea Europeană nu este o societate de caritate, nu are donatori opulenţi şi beneficiari cerşetori, care stau lihniţi, cu mâna întinsă. UE funcţionează pe principiile solidarităţii, iar ţările care o compun sunt contributori. Desigur, gradul de contribuţie la fondul de dezvoltare comună e mai mare sau mai mic, în funcţie de potenţa fiecărui stat. Dar asta nu înseamnă că ţările mai sărace primesc pomană de la cele bogate.

Săracii Europei au plătit şi plătesc din plin pentru finanţele pe care ţările bogate le aduc suplimentar în bugetul comun. Plătesc acceptând rolul ingrat de piaţă de desfacere pentru economiile occidentale, plătesc privatizând nu o dată sub presiune şi în pagubă, în favoarea aceloraşi, mari active industriale, energetice şi chiar resursele naturale. Altfel spus, “do, ut des”, “dau, ca să-mi dai”, funcţionează cu vârf şi îndesat şi în nici un caz nu ţările mai puţin dezvoltate sunt cele mai avantajate. Dimpotrivă, dacă au parte de conducători slabi sau preocupaţi doar de folosul lor personal şi al camarilei lor, alunecă tot mai jos, spre palierul mizerabil, degradant, al unei colonii de acum două, trei veacuri. Sub mandatele lui Traian Băsescu, România a cedat pas cu pas. Şi în faţa Comisiei Europene, şi a FMI, ba chiar şi a NATO, nefiind capabilă – aşa cum au făcut alte ţări, tot europene – să spună şi “Nu, domnule, interesul nostru naţional îmi impune un alt punct de vedere!”, ci angjându-se mereu în proiecte şi afaceri de pe urma cărora nu s-a ales cu cine ştie ce foloase.

Guvernul actual dă semne că vrea să părăsească această şină care a ţinut prea mult ţara pe o direcţie greşită. Va avea de înfruntat destule contre, nu doar direct de la Cotroceni, ci şi din partea unei maşinării diversioniste care, zi de zi, îi toacă ministru după ministru. Dacă vor continua şi tachinări şi hârâieli anapoda în cadrul USL, perdant va fi nu doar Cabinetul, ci şi o ţară care l-a mandatat şi care speră să aibă alt parcurs.

Autor: Petru Calapodescu

sursa: jurnalul.ro