Preşedintele PES Activists România, Victor Negrescu, a declarat sâmbătă, la Timişoara, că ţara noastră este pregătită pentru a prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, toate elementele fiind în grafic, citează Agerpres.
“Eu am predat lucrurile aproape finalizate, chiar finalizate în mare parte, şi mă refer atât la dimensiunea politică, cât şi la cea logistică. Pe partea politică, chiar în ultima şedinţă de Guvern la care am participat am aprobat planul nostru de lucru, priorităţile noastre, documentul strategic al tuturor preşedinţiilor şi am predat practic toate lucrurile organizate în acest sens, inclusiv discuţiile la nivel de trio, alături de Finlanda şi Croaţia. Pe partea logistică avem locaţiile, traseele, manualul de identitate, logoul preşedinţiei, toate elementele clar definite”, a afirmat Negrescu.
El a adăugat că, în acest an, au existat declaraţii ale Executivului şi ale reprezentanţilor partidelor de guvernământ care au spus foarte clar că România este pregătită, iar pe 6 noiembrie preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că “România se pregăteşte pentru o preşedinţie rezonabilă”. “În acel moment, toată lumea era de acord că suntem pregătiţi pentru această perioadă extrem de importantă pentru ţara noastră”, a spus Negrescu.
Potrivit lui Victor Negrescu, România şi Comisia Europeană trebuie să lucreze împreună în ceea ce priveşte atragerea banilor europeni.
“Acest lucru trebuie să fie o prioritate pentru noi, pentru ţară şi cred că aceste fonduri europene sunt compatibile şi cu resursele pe care le aducem din mediul privat. Trebuie să găsim soluţia de echilibru, cred că trebuie să trecem peste dispute, peste mize personale şi să ne concentrăm pe ceea ce este important pentru ţară. Mi-aş dori, într-adevăr, ca, în acest sens, colegii care se ocupă de atragerea fondurilor europene să prezinte aceste detalii opiniei publice, ce probleme întâmpină, ce ar trebui să facă pe mai departe şi să venim, cu toţii, cu soluţii constructive. Avem nevoie să nu pierdem aceşti bani europeni şi toată lumea să se implice astfel încât resursele europene să vină la noi în ţară şi să poată fi accesate de potenţialii beneficiari”, a detaliat Negrescu.
El a reiterat că demisia sa din funcţia de ministru delegat pentru Afaceri Europene a fost un act ce a survenit consultărilor în interiorul partidului.
“Am fost foarte clar, am considerat că (…) pentru a-mi duce mandatul la capăt trebuie să pot avea la dispoziţie toate mijloacele pentru a face lucrurile cât mai bine şi a îndeplini această misiune aşa cum am făcut-o şi până atunci, cu anumite standarde şi exigenţe profesionale şi respectând tot ceea ce înseamnă pentru mine valorile comune şi cutumele şi tradiţiile europene”, a explicat social-democratul.
În prezenţa a circa trei sute de activişti din ţară, Victor Negrescu, împreună cu organizaţia pe care o conduce, PES activists România, a lansat sâmbătă, la Timişoara, campania de informare “Democraţia europeană”, cu scopul de a pregăti viitoarele alegeri pentru Parlamentul European, de a informa cetăţenii despre miza acestui scrutin şi pentru a-i implica pe cetăţeni în tot ceea ce înseamnă procesul decizional european.
“Vom discuta despre ce înseamnă procesul decizional european şi cu această ocazie lansăm şi un mesaj de sprijin pentru parcursul european al României, reiterând încă o dată că Stânga românească a contribuit la ceea ce înseamnă integrarea ţării noastre în UE. Vom face referire în discuţiile noastre la faptul că Stânga românească a creat consensul de la Snagov, care a dus la integrarea României în UE, a permis finalizarea negocierilor de aderare şi că în continuare Stânga românească poate fi o forţă constructivă care poate permite ca România să fie şi mai puternică în UE, fiind, în acelaşi timp, puternic ataşată de valorile comune”, a conchis Victor Negrescu.
Autor: RL online
Sursa: Romanialibera