Exista in tara asta o incapacitate funciara a celor desemnati sa ne reprezinte, de a intelege poporul roman. Bineinteles ca este vorba, in primul rand, despre zdrobitoarea majoritate a liderilor politici. Care – odata instalati in functii – se departeaza, cu furie parca, de tot ceea ce ar putea insemna sensibilitati, orizonturi de asteptare si simboluri ale natiunii asteia. Se cantoneaza in niste statistici, incep sa manipuleze cifre, elaboreaza strategii electorale bazate pe experimente de laborator, pe scurt, denatureaza in cel mai toxic mod cu putinta viata reala a “simplilor” cetateni ai Romaniei.
Greu de inteles cum de se petrece asa ceva. Poate ca este vorba despre o schimbare prea brusca a modului de viata pentru cel care, peste noapte, se vede cu sofer la scara si incarcat cu responsabilitati publice. Poate ca este vorba despre faptul ca diferenta dintre nivelul de trai care ii este asigurat unui demnitar si cel al majoritatii populatiei este prea mare. Poate ca este vorba despre o insuficienta pregatire specifica a celor numiti in fruntea tarii. La fel de bine ar putea fi vorba despre toate aceste cauze la un loc sau despre niciuna dintre ele. Realitatea aceasta, a prapastiei care separa orizontul de asteptare a romanilor de actiunile concrete ale celor desemnati sa le gestioneze destinele, ramane insa. Si este atat de adanca incat te apuca ameteala daca incerci sa privesti spre fundul ei. Poate ca in fiecare minister ar trebui infiintat un cabinet al consilierilor privind Romania reala, fiecarui senator si deputat sa i se repartizeze in staful tehnic un taran batran.
Personal, cand privesc la principalele teme de dezbatere publica, nu mai am sentimentul de panica pe care l-am trait multa vreme. De panica in privinta faptului ca strigam in pustie, ca suntem lasati de izbeliste. Nu. Acum, mai degraba, simt tristetea apasatoare a singuratatii in mijlocul oamenilor. Si poate ca aici ar putea sa se ascunda raspunsul la dilema initiala. Prin aceea ca Romania nici nu mai poate fi inteleasa, pentru ca s-a atomizat, s-a imprastiat in douazeci si ceva de milioane de existente individuale. Am intrat si noi in acceleratorul asta de individualitati pe care il reprezinta societatea contemporana si din izbirea violenta, petrecuta la viteze uluitoare, cu alte civilizatii, cu alte feluri de raportare la simbolurile nationale, ne-am descompus ca popor in milioane de entitati particulare. Iata o realitate cu care unii nu se pot acomoda: societatile contemporane, asa-zis civilizate, s-au imbolnavit de autism. Natiunile nu se mai inteleg intre ele, in interiorul unei natiuni liderii nu mai comunica in termeni descifrabili cu poporul, la fel cum in interiorul unei comunitati oamenii nu se mai inteleg unii cu altii. Asa incat, ceea ce se intampla in Romania poate ca este firesc. Firesc pentru un anumit grad de anormalitate. In care relatiile dintre persoane au fost inlocuite de mailuri, semeseuri, convorbiri laconice pe telefoanele mobile sau indelungi spovedanii in direct, pe chat. In care evenimentele emotionante sunt provocate de rezultatele unor alegeri electorale sau de disparitia unei vedete de televiziune pe care nu ai cunoscut-o, in intimitatea vietii ei si pe care nu ai atins-o fizic, la propriu, niciodata.
Dragos Moldovan
sursa: cronicaromana.ro