Așa-zisa democrație, apărută pe frumosul nostru plai mioritic după ceea ce unii numesc revoluție, a deschis calea oricui a vrut spre puterea locală. De aceasta a beneficiat și neamul prost, o specie care, la români, nu va fi niciodată pe cale de dispariție.
Mai concret, cine a vrut și cine nu a vrut, cu mult tupeu, obrăznicie, dispreț față de semeni și aroganța celui prost crescut, și „șmecher” a profitat și s-a infipt în fruntea comunității. În acest timp, omul cu bun simț a stat în banca lui, cu speranța că soarele va ieși și pe ulița sau strada lui. Pentru că neamul prost este peste tot, și în mediul rural, și în cel urban.
Un așa-zis profesor, ori inginer, ori cu altă pregătire profesională, cu o facultate făcută cu un coș de ouă sau o bărdacă de molan moldovenesc, se crede buricul târgului sau, mă rog, al satului. Persiflează, amenință, epatează din jilțul de șef, vrea să pară doxă de carte, dar, luat la bani mărunți, constați că în capul său e întuneric ca într-o nucă.
Cu toate că legea nu permite fumatul în spații închise, el, alesul sau, după caz, unsul, neamul prost, eludează legea că, nu-i așa, el e mai presus de ea. Are doar o spoială de carte, a uitat de mult ceea ce crede că a învățat, dar, printre rotocoalele de fum al țigării scumpe, cu emfază și plin de importanță, dă lecții de comportament civic, dă sfaturi, face pe moralistul în fața oricui îl ascultă. Și tare mândru mai e.
Doar bunul simț al celor din jurul său, precum și slugărnicia unora fac ca acest specimen emanat să nu fie tratat ca o măsea stricată și trimis la cimitirul necuvântătoarelor. În fața lui se ploconesc cei fără coloană vertebrală sau care își urmăresc anumite interese pentru un loc călduț și fără responsabilități. Cei ce se numesc cu adevărat oameni îl privesc cu multă compasiune, milă, dar nu au, totuși, curajul să-l înfrunte.
De ce? Pentru că neamul prost are puterea și poate pecetlui destinul unuia sau al altuia, profită la maximum de funcția pe care a dobandit-o cu „da, șefu”, „bine, șefu”, „să trăiți, șefu”. Să nu dea Dumnezeu să-i cazi cu greață sau să te uiți mai insistent la amantă (nu se poate șef fără așa ceva, de unde și poanta: pe ce se așează musca când intră sub fusta secretarei? Răspuns, pe mâna șefului), că până aici ți-a fost. Penalizări, critici, trimiterea la munca de jos etc. Nu-i mai ești în grații, adio prime sau salariu mărit. Este răzbunător, mieros cu șefii, fudul, știe să-și apropie oamenii, dar numai în interesul său. Neamul prost este specialist în cameleonism, își schimbă atitudinea după cum îi este lui bine. Față de șefi se manifestă slugarnic, este umil, îi este teamă de aceștia, se gudură ca orice javră de curte pe lângă stăpânul care, din când în când, îi mai aruncă câte un os.
Se spune că oricărui neam prost îi va veni rândul să dea socoteală pe lumea asta. Dacă nu va fi timp, pe lumea cealaltă.
P.S.: De ce acest titlu? Pentru că orice neam, bun sau prost, are un arbore genealogic. Și, ca orice arbore, acesta are ramuri, craci sau crengi. Care pot fi drepte sau strâmbe.
autor: Ilascu Ioan
sursA: anonimus.ro