Europa, până să fie doar o realitate geografică, este o construcție mentală. Integrarea în structurile europene a fost celebrată la noi ca și cum ar fi fost o stare de fapt. Ignorându-se însă faptul că procesul de metamorfoză spre Europa nu presupune doar reformă instituțională și economică, ci și, în chip esențial, adaptarea mentalității noastre la noul model de homo europeus.
Că este dificil să facem și una și cealaltă este o realitate permanent demonstrabilă. Suferim de simptomul nerealismului și de penibile lipse de memorie. Uitându-ne trecutul care nu a fost cu nimic mai prejos decât prezentul. Ne amputăm perioadele ancestrale nefaste pentru a sări mai repede în viitor, descoperind însă duritățile unui prezent pe care nu ni-l mai dorim. În consecință, nici viitorul nu mai există. În condițiile uneiinerții mentale în care clișeele despre o epocă glorioasă a spațiului mioritic apar cu obstinență.
Interbelicul este luat ca punct de reper, considerat momentul de vârf al unei țări aflate la răscruci de vânturi, o perioadă prosperă și democratică. Un intermezzo istoric care a fost, însă, la fel de falimentar politic și mental ca și prezentul nostru dramatic. Cu oameni la fel de oportuniști ca cei care ne decid astăzi destinele. Alții preferă o descindere mai în profunzime, mitologizând vremea primordială a geto-dacilor, identificând centrul lumii prin arealul nostru carpatin. Sau perioada voievozilor, salvatori merituoși ai unei Europe care uită astăzi să își exprime recunoștința!
O Românie care a fost populată cu consecvență (dar nu permanent) de false personalități, condusă de falși lideri, întemeiată pe false mituri. De care ne este greu să ne detașăm. Cei care își fac iluzii în legătură cu șansa de a începe o viață nouă fără să o fi asumat matur pe cea veche, cu toate cele bune și rele ale sale, se înșeală amarnic. Însă, rezistența la scrutarea reală a interiorului prezintă la noi o rezistență teribilă. Actualizarea insistentă a unui trecut glorificat și abandonarea în mrejele lui perpetuează un imobilism în raport cu noi înșine. Subjugarea de către mitologiile construite pe istorie este contraproductivă și paralizantă, demonstrând un narcisism specific. Amplificând în timp o boală care se cronicizează și reliefează un mental colectiv infantil.Evidențiind o matrice de gândire care stă la originea crizei cu care ne confruntăm. De zeci de ani…
A îndrăzni astăzi un proces de demitizare și de reliefare a unei psihologii naționale defectuoase este echivalent cu erezia. Demonstrând că narcisismul ne este mai drag decât pragmatismul, iar boala ne-o iubim mai mult decât antidotul. Și, în mod paradoxal, mai sperăm și la vindecare. Chiar pe termen scurt…
prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro