Rusia n-a reacționat la evenimentele din Ucraina care s-au petrecut în timpul Olimpiadei de la Soci [1]. Presa rusă titra despre faptele glorioase ale atleților săi, în timp ce la Kiev și în mai multe capitale ale provinciilor aveau loc lupte. În fapt, Kremlinul considera că în orice moment, inamicii Rusiei puteau transforma sărbătoarea sportivă într-o baie de sânge.
După cum s-a prevăzut, puterea schimbase deja administrația la Kiev în timp ce Jocurile Olimpice se încheiau. Occidentalii, dezinformați masiv, au avut impresia unei revoluții pro-europene. Cu toate acestea, dezvăluirea unei conversații telefonice între asistenta secretarului de stat american, Victoria Nuland și ambasadorul său, Geoffrey R. Pyatt, nu lasă nicio umbră de dubiu asupra complotului american.
Cu ajutorul unor imagini false, un guvern de pungași și corupți [3] a fost prezentat drept un grup de torționari rusofili [4]. La fel ca în toate “revoluțiile colorate”, lunetiști misterioși au tras de pe acoperișuri asupra mulțimii și asupra poliției, iar guvernul a fost prezentat ca fiind responsabil. În toată această confuzie, occidentalii au avut impresia că “poporul” a pus mâna pe putere. În realitate, în timp ce activiști, majoritatea naziști, se luptau în piața Maidan în direct la televiziunile internaționale, politicienii confiscau în liniște puterea în alt loc al orașului. Din acest punct de vedere, europenii pot fi siguri: nu naziștii au preluat puterea.
Naziștii ucraineni nu au nimic de-a face cu extrema dreaptă vest-europeană, în general sionistă pe față (cu excepția Frontului național francez). Aceștia au fost încorporați în timpul Războiului Rece în rețelele din spatele NATO pentru a sabota economia sovietică, apoi au fost întreținuți de Polonia [5] si Lituania. În timpul celor trei luni de manifestații, lor li s-au alăturat islamiști tătari care au venit special din Siria unde practicau jihadul [6]. Tătarii, locuitori istorici ai Crimeei, care au fost dispersați de către Stalin din cauză că au susținut pe naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sunt astăzi repartizați în principal în Ucraina și Turcia. În piața Maidan, ei au știut să arate ce au învățat în Siria: le-au scos ochii polițiștilor și i-au mutilat [7].
Revoluția din piața Maidan maschează o lovitură de stat extrem de clasică [8]. În prezența “diplomaților” americani, Rada a încălcat constituția pe care a abrogat-o fără referendum. A destituit, fără dezbatere sau proces, președintele în exercițiu și a încredințat puterile sale legislative și executive lui Olexandre Tourtchinov, fostul șef al serviciilor secrete.
Noul dictator l-a desemnat pe Arseni Iatseniouk drept premier, ceea ce corespunde, ca prin minune, dorințelor exprimate dinainte de către Victoria Nuland. Noul premier a format un cabinet care a fost prezentat protestatarilor din piața Maidan. O parte dintre aceștia au fost huiduiți de către mulțime, deja mult mai numeroasă și dintre care naziștii nu reprezentau nici măcar o zecime.
În Crimeea, unde majoritatea populației este rusă și unde staționează marina rusă, Parlamentul regional, cuprins și acesta de un “elan revoluționar”, a înlocuit guvernul local (fidel Kievului) cu unul propriu (pro-rus). Simultan, militari în uniformă, însă fără drapel sau însemne, au preluat clădirile oficiale și aeroportul, împiedicând noul guvern de la Kiev să-și trimită forțele.
La Kiev, Rada a denunțat o ingerință din partea Rusiei și a făcut apel la respectarea Memorandumului de la Budapesta. În 1994, Statele Unite, Regatul Unit și Rusia au semnat un acord care presupune garantarea securității și integrității granițelor Ucrainei, iar aceasta se obliga să predea Rusiei armamentul său nuclear[9]. Însă, pentru Moscova, acest Memorandum nu se mai aplică, având în vedere că a fost încălcat de către Washington și Londra după “revoluția portocalie” din 2004 [10] și cu atât mai mult după lovitura de stat de săptămâna trecută.
Ce se va întâmpla acum? Pe 25 mai, Bruxelles-ul organizează alegerile pentru Parlamentul european, Kiev organizează alegeri prezidențiale, în timp ce Crimeea va avea un referendum pentru autodeterminare. Odată ce Crimeea va fi independentă, va putea oricând să aleagă să se reatașeze Rusiei din care făcea parte până în 1954. Uniunea Europeană va trebui să răspundă speranțelor pe care le-a întreținut și în consecință, va trebui să plătească, cine știe cu ce resurse, o parte din cele 35 de miliarde din datoria ucraineană. Naziștii din piața Maidan nu se vor mai întoarce la statutul lor de clandestini, ci vor cere și ei să fie parte din guvern.
Povestea, însă, nu se va termina încă, atâta vreme cât pentru Kremlin vor exista probleme cu partea orientală a Ucrainei (care adăpostește o populație rusă și o industrie de apărare) și Transnistria (fosta Basarabie, care a fost odinioară centrul de crecetare pentru rachetele sovietice). Această țărișoară, cu o populație rusă, care nu figurează pe nicio hartă, deoarece nu are reprezentare la ONU, și-a câștigat independența odată cu dizolvarea URSS-ului, dar este considerată ca făcând parte din Moldova. A rezistat vitejește unui război pe care l-au purtat Moldova, aviația română și consilierii NATO, în 1992 [11]. A reușit de atunci să-și păstreze modelul social sovietic, chiar dacă a adoptat instituții democratice. Siguranța sa este asigurată de către o “forță a păcii” ruse [12]. Cel mult 20 de kilometri pătrați ucraineni ar putea fi adăugați Transnistriei pentru a-i oferi o ieșire la Marea Neagră, dar în acest caz Ucraina ar rămâne fără legătură cu apendicele său occidental. În cel mai bun caz, a reuni Crimeea cu Transnistria ar însemna câteva sute de kilometri în plus din ceea ce acum este orașul Odessa.
Așadar, frământările în Ucraina vor continua, însă toate acțiunile se vor întoarce împotriva celor care le-au inițiat- Statele Unite și Uniunea Europeană- ele vor suporta conscințele. În afara poverii financiare, cum vor gestiona aliații acestora victoriile naziștilor și ale jihadiștilor? Demonstrația de forță a Washingtonului se transformă într-un fiasco.
[1] « Après la Yougoslavie, l’Ukraine ? », de Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 5 februarie 2014.
[2] « Conversation entre l’assistante du secrétaire d’État et l’ambassadeur US en Ukraine », Oriental Review, Réseau Voltaire, 7 februarie 2014.
[3] « L’Ukraine brade son secteur énergétique aux Occidentaux », de Ivan Lizan, Traducerea Louis-Benoît Greffe, Однако, Réseau Voltaire, 2 martie 2013.
[4] « Fausses images en Ukraine », Réseau Voltaire, 6 februarie 2014.
[5] « La Pologne, nouvelle tête de pont d’un plan de déstabilisation de l’Otan », de Andrew Korybko, Traducerea Gérard Jeannesson, Oriental Review, Réseau Voltaire, 26 februarie 2014.
[6] « Des jihadistes assurent le service d’ordre des manifestations à Kiev », Réseau Voltaire, 4 decembrie 2013.
[7] « Евротвари выкололи глаз и отрубили руку пленному бойцу », YouTube, 21 februarie 2014.
[8] « Coup d’État pro-US en Ukraine », Réseau Voltaire, 23 februarie 2014.
[9] “Memorandum on Security Assurances in connection with Ukraine’s accession to the Treaty on the Non-Proliferation of Nuclear Weapons”, Voltaire Network, 5 decembrie 1994.
[10] « Washington et Moscou se livrent bataille en Ukraine », de Emilia Nazarenko si redactia, « Ukraine : la rue contre le peuple », Réseau Voltaire, 1 si 29 novembrie 2004.
[11] « En 1992, les États-Unis tentèrent d’écraser militairement la Transnistrie », de Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 17 iulie 2007.
[12] « Tiraspol, base avancée de l’armée russe ? », de Arthur Lepic, Réseau Voltaire, 15 august 2007.
[13] « Washington peut-il renverser trois gouvernements à la fois ? », de Thierry Meyssan, Al-Watan (Syrie), Réseau Voltaire, 23 februarie 2014.
Autor: Thierry Meyssan
Sursa: Voltaire.net
Traducerea: Alina Stredie