Împrumuturile condiţionate politic reprezintă cea mai ticăloasă metodă de a face oamenii să plătească risipa şi greşelile statului.
În mijlocul săptămânii, sărbătoarea tristă şi ponosită a Zilei Naţionale a dat semnalul perioadei de uitare, care tradiţional continuă cu Sfântul Nicolae, Crăciunul, Anul Nou şi se încheie mahmură după Sfântul Ion. E deplasat acum să vorbeşti cu seriozitate despre probleme economice, evoluţii şi soluţii. E indecent să vorbeşti despre productivitate. Oamenii îşi văd de ale lor, de familii şi de bucuria copiilor.
Cu mulţi ani în urmă, prin ’94 – ’95, am făcut o mare greşeală managerială. La modă pe atunci era privatizarea tip Mebo. Cea mai sigură metodă de a falimenta o întreprindere este să confunzi sindicatele cu patronatul. Evident, totul se petrece sub conducerea înţeleaptă a vechilor directori. Tocmai cumpărasem o întreprindere alături de asociata salariaţilor. Eram şi eu victima „capitalismului popular”. Consiliul de Administraţie a hotărât din iniţiativa mea, „exploatatorul rău”, ca în loc de primă, fabrica fiind profitabilă, să le acorde tuturor salariaţilor dividendele cuvenite (în medie mult mai mari decât ar fi fost prima), proporţional cu participaţiile ce le deţineau.
Zis şi făcut. A doua zi, toţi cei 1.500 de „proprietari” se aflau în grevă spontană, certându-se între ei pentru că nu luaseră sume egale. Să nu vină Moş Crăciun, ei voiau prima de porc! Capitalismul primea o lovitură mortală. După Anul Nou am ajutat Asociaţia Salariaţilor să ia un credit, să răscumpere fabrica de capul ei, iar eu am plecat unde am văzut cu ochii. Terminasem cu un prim vis despre investiţii, retehnologizare şi profit. Învăţasem că ieşirea din comunism nu se întâmplă decât odată cu schimbarea mentalităţilor. Altfel, oamenii rămân sclavi ai mitului muncii: eu muncesc, să mă plătească. Toţi muncim la fel, să luăm la fel.
Au trecut 15 ani, s-a mai schimbat câte ceva, au apărut culturi de corporaţie care responsabilizează, îndeamnă spre iniţiativă, creativitate şi, deci, eficienţă. S-a întâmplat însă şi altceva. Paradoxal, influenţa statului a crescut prin întărirea birocraţiei. Sectorul privat este vaca de muls. Bugetul statului se umflă ca să hrănească funcţionari inutili. Cheltuielile necurate din bani publici cresc şi ele. Toate acestea le plăteşte cetăţeanul prin căi din ce în ce mai sofisticate. În primul rând, prin impozitele indirecte, TVA şi accize. Ele reprezintă 33% din veniturile statului. Contribuţiile sociale mai sunt şi ele 28%. Măcar de-ar fi bine administrate, banii puşi să se înmulţească spre beneficiul contributorilor. În schimb impozitul pe profit, doar 7% din veniturile bugetare, şi impozitul pe venit – 21%, nu sunt micşorate pentru a stimula creşterea economică, procente mai mici însemnând astfel venituri mai mari. Mai există o cale şi mai perversă de a alimenta risipa statului. Depozitele populaţiei şi ale agenţilor economici în bănci (aproape 100 de miliarde în lei şi 80 de miliarde în valută) sunt mijlocul aproape unic pentru cetăţeanul obişnuit de a-şi fructifica economiile. Ele au costuri mici pentru instituţiile financiare şi acoperă cu dobânzi mari deficitele statului. Astupă găuri inutile. Între timp, banii au devenit rari şi scumpi pentru mediul privat. Creditarea oamenilor şi corporaţiilor scade, dobânzile cresc, ca şi volumul restanţelor. Cercul vicios se închide.
Prin efectele pe termen lung, împrumuturile condiţionate politic reprezintă însă cea mai ticăloasă metodă de a face oamenii să plătească proasta administrare a statului. Cele care sub cuvânt că nu ne putem guverna singuri, afirmaţie sprijinită cu probe, din păcate, ne transformă tiptil-tiptil în colonie. Prin sistemul de gândire, indiferent de ideologii, birocraţiile sunt compatibile. Pentru ele, piaţa e greu de folosit. Profitul e neimportant. Supravieţuirea liniştită şi propria prosperitate sunt scopul. Politicienii nu sunt decât goarnele birocraţiei. Adoptă ca papagalii logica răsturnată a suferinţei necesare pentru a ieşi din impas. Oamenii trebuie să accepte profunda cugetare că iarna nu-i ca vara. Moş Crăciun nu vine însă pentru proşti.
sursa: adevarul.ro