Obiectivul este dublu pentru că în timp ce numărul şomerilor nu încetează să crească, iar banii sunt din ce în ce mai rari, trebuia creată o nouă monedă de schimb pentru încurajarea economiei locale. Astfel că indivizii formează reţele în care noile monede vor fi utilizate.
Practica nu este una cu totul nouă. În timpul Marii Depresii, comunităţile confruntate cu falimentul băncilor locale au trebuit să creeze monede noi pentru a încuraja consumul local.
Astăzi, dată fiind criza economică, fenomenul cunoaşte o amploare neaşteptată.
În urmă cu doar câteva zile, o bancă locală s-a angajat deja să accepte Plenty în Pittsboro (Carolina de Nord) dându-i acestei monede o putere pe care nici nu visa să o aibă vreodată. În Massachusetts, există 12 bănci care acceptă BerkShares, având o rată de schimb cu dolarul de 1 la 95 de cenţi. Mai mult de 370 de magazine locale au aderat la acest sistem care a fost creat în urmă cu doi ani şi care se dezvoltă pe zi ce trece. La ora actuală există 2,3 milioane de BerkShares puşi în circulaţie în magazine, restaurante şi supermarketuri.
Monede legale
Economiştii sunt sceptici în faţa unui astfel de fenomen din cauza faptului că poate fi privit prin prisma protecţionismului, dar şi ca o încercare de ieşire de sub procesul globalizării.
Alţii însă privesc partea plină a paharului: monedele paralele sunt un semn al vitalităţii locale care nu trebuie împiedicat din cauza micro-planurilor de relansare economică.
Aceste monede sunt legale în Statele Unite atât timp cât tranzacţiile sunt declarate la fisc şi cantitatea de monedă nu o depăşeşte pe cea a dolarului.
Valentin Vioreanu
sursa: capital.ro