Pierdem vremea în minciuni savante si în explicatii de doi bani,
Nu a mai venit normalizarea de atâtia si atâtia ani!
Mama ei de viata pacalita, tatal ei de obicei prostesc ,
Ne-am pierdut treptat naravul muncii, nici nepotii nu-l mai regasesc.
Libertatea ne-a placut ca drogul, dar am câstigat în loc de frâu-
Libertatea de-a murii de foame, într-o tara cu potop de grâu.
Rontaim concepte generale, lasitatii noastre îi spunem tact
Am ajuns sa facem totul invers, râdem tragic si iubim abstract.
Numai ierarhia mai conteaza, meritul nu are niciun pret
Ostie, ocupatie sunt banii
Lasii îl fac de râs pe îndraznet.
A iesit multimea pe sosele, cu pancarde, dupa port sarac
România- tara de vânzare sau macar de închiriat pe un veac.
În maternitati ni se nasc genii, care în decorul ce-l avem
N-or sa se împlineasca niciodata, caci ratarea e pe aici refren.
Muzica, pictura, poezia, ni se adreseaza indigest
Si narcotizati de atâta moarte, suntem cel mai trist popor din est!
Vagabonzi pe plaiul mioritic, am aflat un paradox infect
Ca pe aici prin Dacia ferice, calitatea însasi e-un defect.
Ne tot plângem de atâta vreme ca de loc nu ne putem uni
Si între timp producem dezunire,
Fiecare în fiecare zi.
Demnitatea a ajuns o cârpa între sutiene si chiloti
Si e frig si cald, ca niciodata, rastigniti între extreme toti,
Regresam cu maxima viteza, si de viitor n-avem habar
În comuna noastra primitiva, o gorila ne va fi primar!
S-au nascut, si zi de zi prospera, rozatorii tarii din stramosi,
Hotii dobândesc în viata ranguri
Zboara vulturi, surzi cu ochii scosi.
Asta ni porecla potrivita , o purtam la bine si la rau,
Vagabonzi pe plaiul mioritic,
Cei mai tristi orfani de Dumnezeu .