Site icon gandeste.org

Mizeria din spatele ultimei campanii de vacinare

Importatorii de medicamente, farmaciştii şi medicii angrenaţi în campania de vaccinare excesivă şi cu orice preţ a populaţiei tinere din România sunt disperaţi, deoarece oamenii nu înţeleg să-şi imunizeze copiii, rotunjindu-le conturile bancare.

După ce Institutul „Dr. I. Cantacuzino”, singurul din ţară care producea seruri şi vaccinuri autohtone a fost distrus într-un mod premeditat, ca să se facă loc importurilor, această mafie se aştepta la o cifră de afaceri colosală, numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Importatorii şi distribuitorii lipsiţi de orice scrupul, inclusiv halatele albe ce gravitează în jurul lor, au realizat că vaccinarea obligatorie, în masă, a copiilor este imposibil de realizat, motiv din care au declanşat ample campani de convingere a părinţilor să-şi imunizeze odraslele, vezi Doamne gratis, că statul plăteşte. De parcă statul ar fi vreun nabab, iar banii cu pricina n-ar proveni tot din buzunarele noastre.

Aşa se face că, în ultima vreme, au loc tot felul de colocvii, conferinţe şi dezbateri în spaţiul public, se plătesc emisiuni televizate cu invitaţi pro-vaccin de marcă şi nici posturile de radio ori presa scrisă nu stau deoparte de această campanie murdară. S-a ajuns până acolo unde până şi Antena Satelor a postului public de radio, cu o mare audienţă în mediul rural, să facă propagandă vaccinări universale a copiilor din ţara noastră. Mai exact, emisiunea „Fermier în România” e deosebit de activă la acest capitol, deşi campania de vaccinare n-are nimic comun cu ferma ţăranului. Explicaţia este extrem de simplă: sponsorul emisiuni e o companie olandeză, care vinde ceva pentru agricultură, având interese majore şi în domeniul medicamentelor, serurilor şi vaccinurilor umane. Şi cum ştim foarte bine cât de prieteni ne sunt nouă aceşti olandezi, care ne-au tras-o din toate poziţile în Uniunea Europeană, atunci când ne-au prins, credem că am spus esenţialul privitor la bunele lor intenţi. Dar să ne întoarcem la tema iniţială.

‘opinia nesimțită a lefegiilor tocmiţi în scop de propagandă, populaţia tânără ar trebui să suporte zeci de vaccinuri, până în prag de adolescenţă, ca să nu suporte bolile copilăriei. Sub amenințarea că, dacă n-o fac, riscă tot felul de complicaţi îngrozitoare, iar şi dacă un singur copil ar muri din această cauză, tot ar fi prea mult pentru societatea românească. Desigur că aceşti specialişti nu suflă o vorbă despre decesele înregistrate după administrarea excesivă sau nepotrivită a vaccinurilor, atât la noi cât şi în alte ţări, cu predilecţie din lumea a treia, unde se efectuează cele mai multe experimente pe oameni. Perfidia merge până la susţinerea că nevaccinarea ar încălca drepturile copilului şi nu obligativitatea acesteia, cum este evident. Că nu-l poţi obliga pe părinte să umfle conturile bancare ale producătorilor şi importatorilor de medicamente, când acesta are convingerea că aşa-zisa imunizare ar afecta starea de sănătate a propriului copil în prezent şi chiar în viitor.

Unul dintre invitaţii Antenei Satelor invitat să-i prostească pe oameni este chiar – după cum s-a recomandat – medicul reprezentant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România. Păi, şi OMS ale cărui interese apără, ale românilor sau ale producătorilor şi importatorilor din multinaţionale, inclusiv întreaga pânză de paianjen ţesută în jurul acestora? Ca argument pertinent a celor susţinute până aici ar fi extrem de interesant de realizat o analiză, în legătură cu starea de sănătate a copiilor vaccinaţi născuţi în urmă cu 40 – 60 de ani şi generaţile următoare. Dacă în trecut copilul era vaccinat de două, trei, maximum patru ori, acum se recomandă de câteva ori mai multe imunizări, iar tineri nu sunt nici pe departe mai sănătoşi sau mai puţin expuşi la boli decât vârstnicii. Dimpotrivă, sunt mai bolnăvicioși, sistemul lor imunitar fiind deficitar din cauza multitudinii de vaccinuri administrate.

Nu vrem să fim greşit înţeleşi. Nu suntem în totalitate împotriva vaccinurilor de orice fel. De exemplu, vaccinul antitetanos şi-a dovedit în timp eficienţa, dar mai ales n-a fost testat direct pe oameni, n-a avut reacţii adverse şi n-a omorât pe nimeni. La fel şi cel împotriva poliomielitei, care a dus la eradicarea acestei afecţiuni, ce-a dispărut din patologia umană. Bun, şi-atunci de ce să ne mai vaccinăm copiii împotriva unei boli care nu mai există? Sau de ce să ne imunizăm fetiţele între 11 şi 14 ani împotriva altei afecţiuni, care apare după vârsta de 35 de ani şi o viaţă sexuală intensă? Să ne aducem aminte de anul 2008, când Mitropolia Ardealului a afurisit această mizerie, în toate bisericile din vest enoriaşi find sfătuiţi în pastorale să nu se lase minţiţi, riscând vieţile fetiţelor – cum s-a întâmplat în alte ţări -, din cauza reacţilor adverse şi alergiilor nesemnalate ale fetiţelor. Respectiva campanie de vacinare împotriva virusului papilloma (HPV) – care se voia în chip samavolnic obligatorie – a înregistrat un eşec răsunător. Doar 5% dintre fetiţe au fost vaccinate, iar statul a rămas cu milioane de doze deja cumpărate, plătite cu bani grei, care au trebuit să fie distruse. Şi-aici este cheia problemei, care porneşte şi ajunge la bani, mereu la bani, inclusiv comisioanele aferente.

La fel de interesant în toată această afacere murdară este faptul că, deşi se pune în primejdie siguranţa sănătăţi populaţiei tinere, Serviciul Român de Informaţii nu s-a amestecat până acum, probabil ca să nu deranjeze interesele financiare majore ale unor multinaţionale puternice. Pe de altă parte, admitem că SRI este foarte preocupat în ultima vreme cu înfundarea demnitarilor români pentru fapte de corupţie şi nu mai are timp de siguranţa stări de sănătate a populaţie tinere. Chit că faptele de corupţie – potrivit legilor acestei ţări – nu cad în competenţa serviciului, dar cine să se mai sinchisească de acest amănunt?…

Autor: Dan Coste

Sursa: Ziua News

Exit mobile version