Site icon gandeste.org

Miza economică a momentului

De ce ne temeam cel mai mult, nu am scăpat. Este vorba de nevoia presantă ca măsurile pe termen scurt pe care le ia Guvernul să nu facă mai mult rău decât bine, în sensul să nu producă deficite bugetare suplimentare. Or, aşa-numitul program anticriză anunţat zilele trecute de premierul Boc tocmai asta face. Deoarece guvernanţii continuă să ignore standardele contabile europene după care promisiunile făcute (şi în cazul de faţă sunt vreo 32) trebuie trecute în buget, chiar dacă nu au fost efectuate. România nu avea nevoie de un program surogat decât din motive electorale, pentru că în vederea ieşirii din criză există unul nefalsificat – acordul de împrumut cu FMI şi Uniunea Europeană. Rolul lui este să te facă bine, pentru ca apoi să-ţi reiei activitatea. Oricât de mulţi bani ai pompa într-o economie, nu o poţi repune pe picioare decât temporar, cât timp nu tratezi maladiile care au doborât-o la pat.

Economia românească a suferit, în ultimii ani, de vreo patru boli mai grele. Trei sunt pe cale de vindecare, însă una – deficitul finanţelor publice – nu cedează la tratamentul administrat. Dimpotrivă, se agravează şi mai mult, pentru că guvernanţii nu vor să înţeleagă miza economică a momentului. Important pentru România nu este să câştige bunăvoinţa FMI, ci pe a investitorilor străini. Ritmurile înalte de creştere din trecut s-au bazat pe liniile de credit externe. Când criza financiară mondială a constrâns băncile străine să nu mai extindă liniile de credit către subsidiarele din ţara noastră, economia românească a căzut. Restabilirea încrederii străinătăţii în România este singura modalitate de a ieşi din criză, pentru că noi nu suntem în stare să generăm atâta economisire cât s-a învăţat să mănânce economia naţională. Iar succesul unui asemenea demers depinde de reducerea dezechilibrelor economice. Motivul? Investitorii străini ştiu mai bine decât politicienii noştri că nu trebuie să reporneşti motoarele economiei cât timp inflaţia sau finanţele publice nu au fost stabilizate. Dacă macroeconomic nu eşti rezolvat, în rest totul este în pericol. Criza le-a mai demonstrat guvernanţilor de la Bucureşti de ce trebuie să favorizeze pe cei care te votează cu banul, adică pe investitorii străini, nu pe românaşii şmecheri care îţi dau bani în campaniile electorale.

Gheorghe CERCELESCU
sursa: gandul.info

Exit mobile version