”Un café, por favor”. ‘’200 pesetas‘. ‘Pesetas”? – aceasta este o conversaţie reală pe care o poţi auzi la El Alamo, în Spania. Preţul nu mai este cel de acum 11 de ani. Înainte de euro o cafea costa 80 de pesetas, jumătate de euro, iar acum costă 1,20 euro. În localitatea cu 9.000 de locuitori aflată la sud-vest de Madrid a revenit la modă ‘rubia‘, ”blonda”, aşa cum era numită cu afecţiune peseta. A reapărut în peste 70 de baruri şi magazine. În ultimele luni, rubia a reapărut şi la Villamayor de Santiago, în provincia Cuenca şi alte localităţi din Castilia, Ţara Bascilor şi Andaluzia.
‘Ideea ne permite să ajutăm oamenii să depăşească criza‘, explică Angel Sanchez Moreno, consilier pentru industrie din El Alamo. ‘Cetăţenii noştri şi cei din localităţi vecine vin aici şi folosesc pesetas pe care le mai aveau acasă‘, adaugă el. Potrivit Băncii Spaniei, exista încă în circulaţie ”rubias” în valoare de 1,7 miliarde de euro şi se pot schimba până în 2020, cu condiţia ca euro să supravieţuiască.
La Volos, un oraş-port aflat la 320 km la nord de Atena, circulă ”Tem”, o moneda alternativă pe care o obţii făcând schimb de servicii, de la lecţii de yoga la informatică. În esenţă, o formă de barter, pornită de jos şi care a atras deja peste o mie de membri. La piaţa din Volos este mai bine să ai ”Tem” decât euro. Naţionalismul monetarist este însoţit de renaşterea unui sentimentul anti-german extins şi stereotipuri de genul Nordul harnic împotriva Sudului leneş, marcat şi de elemente religioase, protestanţi împotriva catolicilor. Este imaginea unei Europe dezunite în contrast cu cea a continentului proaspăt laureat al Premiului Nobel pentru Pace, potrivit L’Espresso.
Xenofobul Wilders Geert ar dori dacă nu guldenul cel puţin emiterea unei noi monede: ”neuro”, cu ”N” de la ”Netherlands”, pentru a conferi o amprentă de naţionalism. Marine Le Pen vântură francul şi la fel, dar pe cel belgian, flamandul Vlaams Belang şi valonul Frontul Naţional. Miliardarul austro-canadian Frank Stronach vrea şilingul înapoi. Recent reîntors în ţara sa natală, el a fondat ”Team Stronach for Austria”, pe urmele scuderiei sale hipice iar acum creşte în sondaje bătând monedă pe resentimentul faţă de euro. Este cotat cu 17%.
Sunt apoi cei care ar păstra euro, dar fără ţările PIIGS. Este cazul lui Timo Soini, liderul partidului ”Adevăraţii Finlandezi” – care au ajuns la 19% – opus cu obstinaţie oricărei salvări care priveşte Grecia sau Portugalia, băncile sau guvernul spaniol. Pe aceeaşi lungime de undă este şi bavareza CSU, aliată a lui Merkel, şi austriecii din FPÖ şi BZÖ. În acest club intră şi Roberto Maroni de la Liga Nordului, care a reluat poziţia susţinută de partid până în 1998: o Italie de Nord care să folosească moneda bogaţilor iar restul ţării afară. Pentru moment, doar câţiva eurodeputaţi italieni împreună cu un coleg francez şi unul britanic au încercat să tragă sforile protestului. În luna martie, au depus la Parlamentul European o declaraţie scrisă privind necesitatea ”de a se renunţa la euro în favoarea reintroducerii monedelor naţionale‘, dar aceasta nu a avut prea mare succes la Strasbourg.
‘Fenomenul nu este nou’, explică Yves Meny, politolog expert în populisme şi fost director al Şcolii Europene de la Florenţa. ‘Deja înainte de criză, o mare parte din populaţia europeană se opunea monedei comune, iar odată cu criza, a explodat, declanşată de o combinaţie de ideologie şi reflex naţionalist, care se coagulează identificând în simbolul cel mai uşor, euro, inamicul’, spune el. ‘Dintotdeauna – mai afirmă Meny -, mişcările populiste au fost ostile guvernelor şi adesea băncilor, dar nu monedelor. În Europa, ostilitatea faţă de euro a luat locul băncilor, iar ea este întărită de faptul că cei mai săraci plătesc factura crizei‘.
Anterior, cei care au spus ‘nu’ euro au făcut-o din raţiuni tehnice, cu caracter politico-monetar, ca britanicii, danezii şi suedezii, care nu au vrut să-şi piardă independenţa monetară. Apoi au fost cei care s-au simţit victime ale creşterii preţurilor generată de introducerea euro, nu pentru moneda în sine, ci pentru lipsa unui control. Acest sentiment a fost foarte bine exploatat de Frontul Naţional din Franţa şi Liga Nordului, care regretă, în plus, şansa de a devaloriza moneda, ameliorând competitivitatea întreprinderilor mici şi mijlocii.
În plus faţă de aceste mişcări de extremă-dreapta, a existat şi o opoziţie istorică de stânga, precum cea a comuniştilor greci şi portughezi, care se opun uniunii monetare, spre deosebire de colegii lor spanioli şi italieni, care, cu trecerea anilor au digerat euro. Odată cu criza situaţia s-a complicat. ‘S-au născut noi forme de opoziţie’, spune Meny, ‘precum cea a economiştilor liberali germani, care au adoptat profeţia făcută cu un deceniu în urmă de colegii lor americani, potrivit căreia zona euro nu va supravieţui în faţa diferenţelor şi disparităţilor dintre economiile care o alcătuiesc. În optica lor euro a devenit simbolul transferului de resurse din Germania spre Club Med şi trebuie sa fie eliminat sau redus’. În acest context se inserează ‘fenomene de oportunism politic’, precizează Meny.
Există, de asemenea, o critică nouă de la stânga, potrivit căreia euro este identificat cu politicile realizate pentru a-l menţine în viaţă, adică cu austeritatea. Alexis Tsipras, liderul Syriza din Grecia, socialiştii lui Emile Roemer în Olanda, Jean-Luc Mélenchon şi ”Front de Gauche”, în Franţa, şi ”Indignados” în Spania nu agreează euro. ‘Scopul nostru nu este ieşirea din euro, noi dorim în schimb o refondare a zonei euro şi a UE cu privire la principiile democraţiei şi coeziunii sociale’, a afirmat Tsipras. Eric Dor, profesor la Universitatea din Lille, a publicat un ‘Manual pentru a ieşi din euro” – 13 pagini în care analizează problemele juridice şi economice ale operaţiunii. Concluziile sunt că este posibil, dar ‘ar fi nevoie de negocieri’, care în UE nu sunt niciodată rapide.
Noua drahmă, dar şi noua peseta sau liră, avertizează analişti de la UBS, Citigroup şi Rabobank, ar putea să se deprecieze cu 40-60% faţă de euro. O revenire la trecut ar putea aduce scurgere de capital, colapsul sistemului bancar, lipsă de lichiditate, închideri de întreprinderi şi datorită interconectării bancare, o contagiune rapidă în alte ţări. Fără a uita că odată rupt tabuul ieşirii din euro vor începe speculaţiile cu privire la următorul membru al clubului pus la zid. Practic,sfârşitul monedei euro şi al Europei.
sursa: ziuaveche.ro