2. Ştire Mediafax din 20 mai 2012: “Ambasadorul Gitenstein ‘are tot dreptul’ să facă aprecieri la adresa procurorului-şef al DNA, pentru că Departamentul de Stat al SUA a ‘finanţat’ atât DIICOT, cât şi DNA şi este interesat de ce se întâmplă cu această ‘investiţie’, a declarat, duminică, vicepreşedintele PDL Monica Macovei […] : ‘Da, are tot dreptul ambasadorul american sau alţi ambasadori să facă astfel de comentarii, pentru că SUA, Departamentul de Stat, a finanţat atât DIICOT, cât şi DNA, adică parchetele specializate pe crimă organizată şi corupţie. Sigur că-i interesează ce se întâmplă cu investiţia lor, în sens de eficienţă. Doi: au investitori străini. Investorii străini sunt interesaţi să nu fie corupţie în România. Cine luptă cu corupţia din România, la nivel de investigaţii? DNA. Deci e firesc şi normal să fie îngrijorat şi să-şi spună părerea cu privire la cum e condus DNA, dacă e condus eficient împotriva corupţiei sau nu’, a explicat vicepreşedintele PDL.” [2]
3. Punând cap la cap cele două ştiri putem trage concluzia că dna Macovei apără dreptul dlui ambasador Gitenstein de a rosti răspicat în public ceea ce-i transmite dna Macovei la telefon. Fiind însă, în acest caz, şi parte interesată şi analist-judecător, dna Macovei se află în plin conflict de interese şi se angajează într-un nonşalant act de corupţie – am putea zice – la vârful discursului public. Spre deosebire de privatizările frauduloase ale averii publice, dna Macovei “naţionalizează” fraudulos o opinie privată. Banii murdari se albesc trecându-i printr-o bancă străină, de preferat dintr-o republică bananieră. Ideile contrafăcute se legitimează reciclându-le printr-o ambasadă străină, de preferat dintr-o republică civilizată.
4. Dar dna Macovei nu luptă împotriva corupţiei doar prin telefonul de partid şi megafonul dlui ambasador Gitenstein, ci şi în nume propriu şi pe faţă. La data de 19 mai 2009, dna Macovei a fost invitată să depună mărturie în faţa “Comitetului pentru Servicii Financiare” (Committee on Financial Services) al Camerei Reprezentanţilor din S.U.A..
Tema audierilor Comitetului a fost “Pierderile de capital, corupţie şi rolul instituţiilor occidentale” în răspândirea şi/sau stoparea corupţiei în ţările în curs de dezvoltare. Printre cei invitaţi să depună mărturie s-a numărat şi Nuhu Ribadu, fost şef al serviciilor anticorupţie din Nigeria (Economic and Financial Crimes Comission) în perioada 2003-2007. În primăvara lui 2009, ca urmare a persecuţiilor la care a fost supus şi după ce a supravieţuit celor două încercări de asasinat care l-au avut drept ţintă, Ribadu a părăsit Nigeria pentru a se stabili temporar în Marea Britanie, unde a devenit Senior Fellow la St Anthony’s College, Oxford. [3]
În cele ce urmează voi arăta motivele şi scopul audierilor Comitetului pentru Servicii Financiare, apoi voi rezuma intervenţia lui Ribadu, după care voi rezuma şi comenta intervenţia dnei Macovei.[4]
5. Preşedintele Comitetului, Democratul Barney Frank (Massachusetts), a deschis lucrările precizând că “problema corupţiei e foarte importantă” şi că, în contextul economiei globale, e necesar ca Statele Unite ale Americii să trateze această problemă cu la fel de multă atenţie şi onestitate ca şi în cazul afacerilor interne ale S.U.A.. Corupţia, a observat Frank, nu e doar “furt, e furt de la cei săraci, e furt de la cei mai nevoiaşi […] E clar că, dacă nu reuşim să reducem corupţia, ne diminuăm capacitatea de a reduce sărăcia. Multe dintre câştigurile care ar trebui să decurgă din interacţiunea economică globală sunt diminuate din cauza persistenţei corupţiei” (“Pierderile de capital…”, 1).
Congresmanul Republican Spencer Bachus, din Alabama, a întărit cele afirmate de Barney Frank, observând că Statele Unite ale Americii “beneficiază” de pe urma “creşterii economice” a ţărilor în curs de dezvoltare, care reprezintă “o masă globală de consumatori pentru exporturile şi importurile americane”. “Corupţia”, a avertizat Bachus, “compromite creşterea economică benefică tuturor” (“Pierderile de capital…”, 2).
Pornind de la exemplul Preşedintelui de atunci din Congo, care ţinea într-un cont personal la o bancă din Hong Kong veniturile obţinute de pe urma vânzării petrolului congolez, congresmanul David Scott, Democrat din Georgia, a arătat că miliarde de dolari sunt transferate fraudulos, anual, din ţări în curs de dezvoltare în bănci occidentale (“Pierderile de capital…”, 4).
Raymond Baker, director al lui Global Financial Integrity, a arătat că aceste tranzacţii ilegale sunt facilitate de faptul că, începând din anii 1960, “lumea occidentală a creat şi extins o întreagă reţea financiară integrată global pentru a facilita transferul veniturilor ilicite peste graniţe.” Printre elementele acestei reţele se numără: paradisurile fiscale/ “secrecy jurisdictions”, corporaţiile deghizate, conturile anonime de trust, şi fundaţiile fantomă. Acest sistem financiar global îngăduie circulaţia a trilioane de dolari rezultate din corupţie, trafic de droguri, terorism şi evaziune fiscală. Între 850 de miliarde şi un trilion de dolari se scurg anual dinspre ţările în curs de dezvoltare spre ţările dezvoltate, compromiţănd astfel dezvoltarea economică a ţărilor sărace.
Legislaţia Statelor Unite ale Americii, a arătat Baker, permite introducerea legală în S.U.A. a profiturilor obţinute în străinătate din următoarele activităţi: intermedierea de bunuri furate, falsificare de bani, contrabandă, vânzare de sclavi, trecerea ilegală a graniţelor (cărăuşie), trafic de femei, crime ecologice, şi orice forme de evaziune fiscală (“Pierderile de capital…”, 5).
6. În acest context, Nuhu Ribadu a declarat că, în Nigeria, ca urmare a corpuţiei, în trei decenii s-au risipit şi furat 440 de miliarde de dolari, obţinute în urma vânzării ţiţeiului nigerian. Dând un exemplu concret, Ribadu a arătat cum compania americană Halliburton a dat oficialilor nigerieni corupţi comisioane de 184 de milioane de dolari pentru a obţine contracte de 6 miliarde. “Afaceri” de acelaşi tip a făcut şi Siemens (“Pierderile de capital…”, 9).
Jack A. Blum, expert ONU, a confirmat datele lui Ribadu. Blum a precizat că recuperarea veniturilor piedute ca urmare a corupţiei e foarte dificilă deoarece firmele occidentale lucrează prin intermediari şi filiale sau firme asociate din diferite ţări, mutând banii dintr-o ţară în alta şi făcând foarte dificilă detectarea banilor. Când, totuşi, anchetatori decişi precum Nuhu Ribadu reuşesc să dea de urma banilor şi cer ajutorul Departamentului de Stat american, lucrurile se complică: “Prima dată când ne-am izbit de problema asta a fost cazul Lockheed în Japonia. Aveam dovezi concrete că primul ministru al Japoniei, Tanaka, a primit saci de bani de la Lockheed Aircraft pentru a achiziţiona avioanele lor pentru Japonia. Departamentul de Stat American a fost apoplectic. Ne-au spus că nu putem face aşa ceva, că japonezii sunt aliaţi majori ai americanilor. Că vom produce un cutremur politic de proporţii în Japonia, ceea ce într-adevăr s-a întâmplat. Ne-au cerut să nu ţinem audierile. A trebui să facem un efort uriaş pentru ne asigura ca dovezile vor ajunge în mâinile japonezilor şi, spre onoarea lor, japonezii chiar au acţionat. L-au condamnat pe Tanaka, l-au trimis la închisoare. Dar sunt multe ţări pentru care aveam dovezi, şi Departamentul de Stat nu a făcut nimic cu ele” (“Pierderile de capital…”, 14).
7. Ca urmare a depoziţiei sale, care a oferit date şi nume de companii americane implicate în acte de corupţie, Ribadu a fost luat la întrebări de congresmanul Republican Gary G. Miller din California.
Conform lui Miller, Ribadu nu ar avea dreptul să acuze companiile americane precum Halliburton, victime ale oficialilor nigerieni care le “extorchează” de bani. În esenţă, Miller a argumentat că, dacă nu ar plăti sumele cerute de oficialii nigerieni drept mită, companiile americane ar pierde afaceri profitabile în folosul companiilor germane sau franceze, care plătesc mita cerută de oficialii nigerieni. Confruntate cu această alegere, companiile americane nu pot, conform lui Miller, decât să accepte regula jocului şi să se angajeze în activităţi de corupţie pentru a-şi asigura desfăşurarea profitabilă a activităţii şi în context nigerian (“Pierderile de capital…”, 32-33).
Cu alte cuvinte, vina aparţine mediului politic şi culturii nigeriene, la care companiile americane se adaptează mai mult sau mai puţin graţios.
Respingând acest argument, Ribadu a punctat decisiv:
“Dl Ribadu: Da. Bine, îngăduiţi-mi să vă explic un singur lucru: corupţia şi darea de mită sunt acte criminale.
Dl Miller din California: Da.
Dl Ribadu: Din acest punct de vedere, nu diferă cu nimic de crimă, viol sau răpire, de exemplu. Credeţi că din moment ce alţii săvârşesc aceste crime e normal să le înfăptuiţi şi dumneavoastră? Nu.” (“Pierderile de capital…”, 34).
Argumentul lui Ribadu a fost susţinut şi de Anthea Lawson, reporter şi lider al organizaţiei non-guvernamentale Global Witness, care monitorizează fenomenele de corupţie stimulate de globalizare. Lawson a precizat că “e nevoie de doi pentru a valsa” şi că, fără implicarea corporaţiilor multinaţionale care plătesc mita şi a băncilor occidentale care acceptă să pună în circulaţie bani murdari, corupţia nu ar putea exista (“Pierderile de capital…”, 34). Ribadu a revenit şi el arătând că, de vreme ce S.U.A. controlează tranzacţiile cărţilor de credit VISA şi MasterCard, ar putea ajuta la recuperarea banilor câştigaţi de pe urma activităţilor de corupţie. Vina, deci, e împărţită între elitele oficiale nigeriene şi corporaţiile americane care, în lipsa unei implicări mai viguroase a oficialilor americani, recurg în străinătate la practici declarate ilegale în S.U.A..
8. Chemată să depună la rândul ei mărturie, dna Macovei a reuşit performanţa de a nu da numele niciunei companii americane implicate în activităţi de corupţie în România. Totul a rămas la nivelul declarativ al luptei eroice împotriva corupţiei generalizate (“Pierderile de capital…”, 12). Întrebată cum anume ar putea cooperarea internaţională să ajute la eradicarea corupţiei în România, dna Macovei a dat un răspuns stupefiant, apropiat nu de pledoaria lui Ribadu/Lawson/Blum/Baker, ci de argumentele lui Miller. Conform dnei Macovei, companiile străine implicate în activităţi de corupţie sunt victime ale mediului politic din România: “Problema e mediul în care încheie contractele. Dacă o ţară oferă un asemenea mediu de proastă calitate în care corupţia e posibilă la nivel guvernamental, atunci compania va recurge…” la asemenea practici, putem subînţelege noi din fraza neterminată a dnei Macovei (“Pierderile de capital…”, 16-17).
9. Aşadar, dna Macovei e de acord mai degrabă cu congresmanul Miller decât cu dl Ribadu. Acolo unde dnul Ribadu a dat exemple concrete de companii americane care mituiesc oficiali nigerieni, dna Macovei a dat exemple vagi de miniştri români care iau mită nişte cârnaţi (având în vedere natura mitei, bănuim că mituitorul era neaoş, nu transatlantic). Acolo unde incoruptibilii Ribadu/Lawson/Blum au atras atenţia asupra activităţilor nocive ale companiilor occidentale şi asupra lentorii vinovate sau suspecte a oficialilor occidentali sesizaţi de actele de corupţie ale respectivelor companii, neoliberala dnă Macovei a reperat demn onoarea corporaţiilor americane pe care le-a exonerat de responsabilitate punând totul în cârca culturii politice româneşti.
Dar acest tip de argument e cu două tăişuri: pentru că, dacă marile corporaţii pot pretinde că sunt corupte datorită mediului politic românesc în care sunt obligate să funcţioneze, cartelurile noastre politice se pot scuza arătând că sunt corupte datorită mediului politico-economic global corupt în care sunt silite să evolueze. Trăim într-o lume globalizată, aşa cum nu obosesc să ne-o tot repete apostolii diferitelor integrări cu anasâna. Nu doar naţionalul produce corupţie, ci şi globalul. Mai ales globalul. O baltă se poate umple de mormoloci, dar numai mările şi oceanele produc piraţi.
Răspunsul dnei Macovei a fost pe aceeaşi lungime de undă cu argumentele pro-corporaţii ale congresmanului Miller. Şi totuşi dna Macovei a fost îmbrăţişată de societatea civilă din România drept luptătoare împotriva corupţiei, iar dl Miller a fost desemnat în 2006, 2007 şi 2008 de societatea civilă americană drept “unul dintre cei mai corupţi” 20 de membri ai Congresului S.U.A., fiind investigat şi de FBI pentru activităţi frauduloase [5].
E interesant şi că discipolul de azi al dnei Macovei, dl Mark Gitenstein, a devenit ambasador în România după ce organizaţii ale societăţii civile americane au protestat împotriva numirii lui de către Preşedintele Obama drept şef al Direcţiei pentru Politici Legale (Ofice of Legal Policy) a Departamentului de Justiţie.
Conform unui raport întocmit de Public Citizen, pe vremea când era lobbyist, dl Gitenstein a muncit cu sârg pentru a reduce posibilitatea cetăţenilor americani de a trage la răspundere corporaţiile corupte şi pentru a diminua transparenţa afacerilor: “La mijlocul anilor 1990, Gitenstein a făcut lobby în favoarea unei coaliţii de 430 de companii care doreau adoptarea lui Public Securities Litigation Reform Act (PSLRA). PSLRA îngreuna tragerea la răspundere a corporaţiilor şi a firmelor lor de contabilitate pentru falsele câştiguri prevăzute/proiectate în rapoartele lor financiare. Senatorul, la acea dată, Joe Biden a spus despre această lege că: ‘Va da mână liberă corporaţiilor să-şi mintă investitorii… Micul investitor pierde datorită acestei legi. E absolut scandalos.’ Legea a fost adoptată în ciuda vetoului Preşedintelui Clinton în 1995 […] Din 1999 până în 2001, Gitenstein a lucrat pentru Boeing, Lockheed Martin, General Dynamics şi alte companii specializate în contracte de apărare împotriva lui False Claims Act. False Claims Act e o lege iniţiată de Preşedintele Abraham Lincoln care prevede recompense pentru funcţionarii publici care oferă informaţii care ar duce la expunerea fraudelor în contractele guvernamentale. Coaliţia reprezentată de Gitenstein cerea ca legea să fie modificată în sensul sporirii numărului de dovezi necesare pentru amendarea celor găsiţi vinovaţi şi pentru reducerea pedepselor celor găsiţi vinovaţi. În noiembrie 2007, Departamentul de Justiţie a arătat că recuperase mai mult de 20 de miliarde de dolari fraudaţi de când False Claims Act fusese întărită în 1986. Gitenstein a făcut lobby pentru a dilua legea”. [6]
10. Concluzii? Provizorii: că, în România băsistă, lupta împotriva corupţiei, ca şi “lupta împotriva comunismului”, s-a făcut mai ales în stil de plenară PCR, cu argumente vagi care blamează poporul român şi nu angajează pe nimeni. Că dna Macovei e realistă când vine vorba de defectele clasei politice româneşti, dar idealistă când vine vorba de interesele corporaţiilor multinaţionale/americane în România. Acest lucru, scuzabil la un intelectual onegist, e inadmisibil la un (fost) ministru de Justiţie al statului român şi la un vicepreşedinte al unui partid de guvernământ.
Dacă trăim într-o lume globalizată, atunci elita noastră ar trebui să înveţe să rostească adevăruri de uz mai mult decât local. Ar trebui, cu alte cuvinte, să înceteze cu frecţiile la picioarele de lemn ale marinarului naţional şi piraţilor globali. Ar trebui, aceşti vătafi şi zapcii locali, să înveţe să le spună adevărul în faţă baronilor globali, şi să înceteze să se tot răţoiască la popor.
Note
[1] http://www.mediafax.ro/politic/gitenstein-macovei-e-mentorul-meu-prima-pe-care-o-sun-cand-vreau-sa-aflu-ce-sa-zic-despre-justitie-9426318/ .
[2] http://www.mediafax.ro/politic/macovei-ambasadorul-gitenstein-are-dreptul-sa-faca-aprecieri-despre-procurorul-sef-al-dna-9652419
[3] http://www.cgdev.org/content/expert/detail/1422040/
[4] Materialul integral poate fi descărcat aici: http://www.gpo.gov/fdsys/pkg/CHRG-111hhrg51593/pdf/CHRG-111hhrg51593.pdf
[5] Vezi aici: http://www.opencongress.org/wiki/Gary_Miller, aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Gary_Miller, aici: http://www.citizensforethics.org/page/-/Beyond%20Delay%20Full%20Report_0.pdf?nocdn=1
şi aici: http://www.citizensforethics.org/pages/category-results/c/gary-miller
[6] http://www.citizen.org/congress/article_redirect.cfm?ID=18353 . Despre activităţile şi opoziţia americană la ascensiunea politică a lobbyistului Mark Gittenstein, vezi şi aici: http://www.velvetrevolution.us/electionstrikeforce/2009/02/success_mark_gitenstein_out_of.html şi aici: http://www.opensecrets.org/revolving/rev_summary.php?id=11275.
Autor: Mircea Platon
Sursa: Cotidianul