Site icon gandeste.org

Ministrul Finanțelor, explicație halucinantă pentru decizia de a nu mări salariul minim la 1 ianuarie 2016: ”În Brazilia sau India săracii lucrează şi pe doi lei.”

Salariul minim nu va fi majorat la 1 ianuarie, de la 1.050 lei la 1.200 lei, întrucât este nevoie de un studiu de impact al acestei creşteri asupra competitivităţii României şi a mediului privat, unde este posibilă o migrare spre economia gri sau neagră, a afirmat ministrul finanţelor, Anca Dragu.

„Pe salariul minim vom analiza impactul creşterii şi, eventual, vom recomanda ce creşteri pot avea loc. Dar acest studiu trebuie să fie într-adevăr foarte serios, nu-l facem peste noapte. Din câte ştiu, şi alte instituţii europene fac un studiu similar, pentru că această măsură poate afecta semnificativ competitivitatea României“, a declarat Dragu vineri seara, la o întâlnire cu jurnaliştii. Ea a dat exemplul statelor BRICS, care cuprind Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, unde locuitorii „sunt săraci şi mulţi şi toţi ştiu să facă câte ceva pe doi lei, fac ceva ce românul nu mai face de ceva vreme“. Astfel, salariul minim nu va creşte de la 1 ianuarie, întrucât guvernul nu poate realiza estimarea impactului asupra economiei într-un timp aşa scurt, astfel că majorarea nu este cuprinsă în proiectul de buget pentru anul viitor.

„Degeaba vrem noi să impulsionăm economia cu un pachet atât de generos fiscal, pe care am făcut eforturi semnificative să-l introducem în buget, dacă luăm o măsură care să distrugă mediul privat, impactul ar putea fi pe zona privată“, a spus Dragu. Ministrul a subliniat că există riscul unui impact asupra economiei „albe-gri-negre“, astfel că pot exista migrări ale angajatorilor către zonele pieţei gri şi negre.

„Nu avem un impact direct pe cheltuieli în proiectul de buget (al majorării salariului minim – n.r.), pentru că în zona salariilor bugetarilor, datorită creşterilor aprobate în acest an – sănătate 25%, asistenţă socială 25%, la instituţiile locale 12% şi încă 10% la anul – au acoperit creşterea salariului care de la 1.050 lei la 1.200 lei era de 14% şi, practic, nu mai avem impact direct pe cheltuieli. Iar alte drepturi nu mai sunt legate de salariul minim“, a explicat la rândul său Daniela Pescaru, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, responsabilă de buget.

Autor: Raluca Ghinea

Sursa: Zf.ro

Exit mobile version