Fireşte, aşa cer timpurile şi interesele, zic ei! Drept pentru care trădătorii de ţară s-au înmulţit precum ciupercile după ploaie. Bineînţeles, cu mici pauze de relaxare în timpul perioadelor electorale sau la adăpostul unor taifunuri mediatice. Bunăoară, încrâncenarea opiniei publice, generată de cele două “urgenţe” economice majore – exploatarea aurului de la Roşia Montană, din ţara locuită numită România, şi exploatarea gazelor de şist, din aceeaşi ţară, încă locuită – a fost dezamorsată printr-o simplă apăsare pe butonul unui ticluit eveniment, marcă locală: saga arestării becaliene.
Dezastru, uluire generală pentru fanii îndrăgitului “cioban din Pipera” ajuns om politic (titrau comentariile de pe site-urile ziarelor!) şi bomboană spirtoasă pentru duşmanii “parvenitului”. Timp în care acţiunile de protest ale ONG-urilor împotriva propunerii legislative de modificare a Legii Minelor, care ar permite companiilor miniere cu licenţe de exploatare să exproprieze terenurile şi casele românilor, au fost trecute sub tăcere. Pesemne, încă se lucrează, sub umbrela scandalului iscat de arestarea “domnului Gigi”, la maltratarea dreptului de proprietate al românilor. Ce mai contează cum va fi rezolvat asemenea “fleac” pe fundalul atâtor sfâşieri şi plânsete naţionale după arestarea amintitului, împreună cu alţi doi foşti importanţi oameni politici, neglijaţi cu desăvârşire. Când fapta lor este, din punct de vedere moral, este mult mai gravă, tocmai pentru că ei erau, la acea vreme, în serviciul naţiunii.
În sfârşit, după ce gorniştii politici ai “tragediei” dâmboviţene au obosit, fiind convinşi că s-a încheiat cu succes încă o anihilare a atenţiei opiniei publice, au participat, în “week-end” la “spectacolul” gratuit “March against Monsanto” – desfăşurat la Bucureşti, Cluj şi în alte zeci de ţări din lumea largă. Şi-or fi spus, oare, în intimitatea clipelor de odihnă, îmbăiate în petreceri extravagante: “În sfârşit, lumea românească (şi internaţională) s-a trezit din coşmarul otrăvurilor pe care compania Monsanto l-a făcut posibil şi la noi!”?! Sau au rămas blocaţi, pentru multă vreme, sub rictusul propriei lor deznădejdi, la gândul că vor sărăci iremediabil dacă seminţele modificate genetic şi chimicalele mortale, marca Monsanto, care au omorât atâtea vieţi omeneşti şi au generat dezastre ecologice, vor fi trimise în iad?! Nu ştim cum se întâmplă de se unesc – uneori, sau chiar mai des – într-un buchet pestilenţial, aspiraţiile unor politicieni autohtoni spre ţeluri strict familiale. Mai exact, refuzăm să înţelegem.
De pildă, într-un comunicat de presă primit de la Cluj, referitor la marşul de protest împotriva companiei care distribuie moartea în lume şi la noi, atât prin erbicide cât şi prin organisme modificate genetic (respectiva companie fiind cel mai mare producător din lume – 91% – de seminţe modificate genetic) se arăta că, în timp ce unele ţări, precum Franţa, Elveţia, Grecia, Polonia, Germania, Italia, Ungaria şi Bulgaria, au interzis acest tip de culturi, în România, “doi foşti angajaţi ai Monsanto, Valeriu Tabără şi Stelian Fuia, au devenit miniştri ai Agriculturii şi au promovat OMG-urile, în favoarea corporaţiei. Şi, probabil, această subordonare avantajoasă a fost şi este întreţinută de alţii, cum se cuvine… O întrebare firească ar fi “Cum de s-au lăsat înduplecaţi cei doi miniştri, presupunând că erau bine informaţi asupra pericolului imens al produselor asupra naturii şi oamenilor (şi, în continuare, poate şi cei care le-au luat locul): “culturi agricole de proastă calitate, conţinut nutriţional scăzut, nivel crescut al substanţelor toxice şi alergenilor din mâncare, poluarea mediului înconjurător, distrugerea stilului de viaţă rural, a plantaţiilor tradiţionale”, inclusiv “monopol alimentar”. Adică răpirea libertăţii fiecărui individ sau a unei comunităţi, a unui popor, de a decide ce sădeşte, ce plantează pentru consumul personal (sau general!). Crimă la adresa oamenilor, sprijinită chiar de către reprezentanţii locali ai Puterii – foste sau, poate, chiar actuale!
Mai poate crede cineva, în urma acestor dezvăluiri, incredibile atentate, prin procură, la adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei, că orice altă proximă decizie economică nu va “respecta” aceeaşi procedură?! Că exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică sau exploatarea zăcămintelor arginto-aurifere, cu cianură, de la Roşia Montană – ambele în zone locuite – trecând peste dorinţa majorităţii localnicilor, afectând mediul natural, patrimoniul arheologic şi arhitectural – nu vor aduce, încă şi încă, alte episoade ale dezastrului care împânzeşte ţara noastră?!
Ce fel de strategie economică se preconizează? Pentru cine şi cu ce scop – sunt întrebări la care nimeni nu vrea să dea un răspuns exact, de 23 de ani. Ba da… Unul singur, cu ornamente verbale inutile, cu explicaţii infinite şi de neînţeles, adunate, apoi, în concluzia imperativă: “Trebuie să fim mai pragmatici!”
Bine, bine, dar în folosul cui?!
autor: Veronica Marinescu
sursa: curierulnational.ro