Statistic, prima limba pe care ai sansa sa o auzi este romana. Majoritatea clientilor sunt romani. Un adevarat exod romanesc se intinde pe autostrazile vest-europene.
Aproape toate masinile acestora sunt inmatriculate in Italia, Spania sau Franta, nu in Romania si sunt pline de conationalii nostri care se intorc in tarile de adoptie dupa o vacanta in tara de origine. Majoritatea sunt tineri, sau cel putin “in putere”, multi sunt familisti si, desi nu sugereaza inclinatii intelectual-academice, radiaza energie si forta de munca.
Toti merg intr-o singura directie: spre Vest. Eruditii de la SNSPA i-ar putea “incadra”, in savantele si inutilele lor analize sociologice sau politologice, in “straturile inferioare ale clasei de mijloc” sau in “straturile superioare ale clasei muncitoare”.
Problema nu se limiteaza la impresiile de pe autostrazi. In aproape orice oras din Spania si Italia, in orice perioada a anului, prezenta semnificativa a romanilor iese imediat in evidenta. Din punct de vedere empiric, estimarile privind comunitati romanesti de un milion de persoane in fiecare dintre cele doua state sunt, cel putin, rezervate. Daca adaugam comunitatile romanesti din alte state europene, plus plecarile spre multe alte destinatii extra-europene, ajungem usor la cel putin 4 milioane.
Din cifra de 23 de milioane acceptata pentru anul 1989 trebuie sa scadem insa si cifra aferenta declinului demografic din ultimii 22 de ani.
Avem motive sa asteptam cu nerabdare rezultatele recensamantului populatiei care va avea loc in octombrie 2011. Va fi cel mai “politic” recensamant din istoria Romaniei. O cifra mai mica cu 4 – 5 milioane de locuitori, fata de 1989, ar echivala cu o scadere de minimum 20%. Adica o cincime din populatie, formata din oameni tineri, productivi, platitori de taxe si impozite.
De cand exista cifre consemnate in istoria romanilor, niciodata un razboi, sau o invazie straina, oricat de devastatoare, nu a redus populatia cu mai mult de 10%. Ce-i drept, nu exista cifre pentru marea invazie mongola din secolul 13 si pentru ciuma neagra din secolul 14. Spre marea usurare a clasei politice romanesti.
Apropiatul recensamant ar putea consemna, simultan, cel mai mare exod din istoria romanilor, dar si cea mai abrupta prabusire demografica pe termen scurt. Fenomene cu atat mai grave, cu cat au avut loc pe timp de pace. La Bucuresti, politicienii manifesta nervozitate fata de subiect. Este de inteles: dezastrul le apartine.
Lacomie si iresponsabilitate
Obiectiv este doar faptul ca cei care au pus mana pe avutia publica si resursele nationale au cu foarte putine exceptii, o calitate umana execrabila si o lacomie si iresponsabilitate care fac sa paleasca, prin comparatie, chiar si detestata tagma a fanariotilor din secolul 18.
Se face referire, periodic, la raportul dezastruos dintre populatia activa si pensionari. Observatia este corecta, dar firul logic nu este continuat. Milioanele de tineri care ar putea redresa acest raport traiesc si muncesc in Occident, contribuind prin taxele si impozitele lor la efortul altor tari de a se salva de uraganul economic mondial care abia a inceput. Exodul romanesc al ultimilor ani se explica prin faptul ca munca onesta, in Romania, este platita in mod mizerabil, chiar prin comparatie cu celelalte state foste comuniste.
Ceausescu a sleit Romania exportand, mai ales, alimente si produse de larg consum. Epigonii care i-au suflat puterea in 1989 au exportat, in noul context extern, ceea ce le mai ramasese: forta de munca. Astazi nu mai este mai nimic de exportat. Bazinul demografic romanesc a secat, criza economica din Europa a redus drastic remitentele valutare din diaspora, iar exporturile “normale” ale Romaniei n-au nicio sansa sa redreseze situatia.
Economia romaneasca nu poate face fata concurentei din Germania, Franta, Italia etc, atat din cauza decalajului istoric agravat de cei 45 de ani de comunism, cat si bolovanului atarnat de picioarele ei de clasa politica actuala si fauna bugetofaga care roieste in jurul ei.
Singura iesire (nerevolutionara) pe termen scurt este cresterea rapida a ponderii populatiei active. Aceasta se poate obtine pe doua cai. Prima ar fi stimularea revenirii in tara a romanilor plecati in Occident, care presupune insa concesii serioase din partea celor care detin (cu adevarat) puterea in Romania. Este varianta, de departe, preferabila, dar greu de imaginat!
A doua cale ar fi deschiderea portilor imigratiei, insa salariile platite acum in Romania nu pot atrage decat locuitori din unele state africane si asiatice. Aceasta varianta ar satisface clasa politica si “satelitii” ei bugetofagi, care si-ar putea pastra padurile de vile, lanurile de SUV-uri si afacerile manoase platind impozite si taxe sfidator de mici catre stat. Doar ca, peste mai putin de o generatie, Romania va fi o cu totul alta tara.
Romania este un “stat social” doar pe hartie, prin urmare viitorul statului social nu este problema sa prioritara. Aceasta problema o au statele Europei occidentale. Romania, cu un sistem politic de esenta feudala si un sistem economic (anexa) afectat de hemofilie, in care majoritatea resurselor sunt drenate de o pseudo-aristocratie lipsita de orice scupule, are o problema mult mai grava: cea a salvarii statului insusi.
sursa: ziare.com