Ulterior, deși nu a arătat nici un fel de calitate de om politic, de om de stat sau pur și simplu de om, în afară de aceea că este neamț, același Klaus Iohannis a cîștigat, în mod cu totul și cu totul neverosimil, alegerile prezidențiale, în urma unei răsturnări de situație între cele două tururi de scrutin ce nu poate fi nici acum explicată în logica unei normalități a desfășurării evenimentelor electorale.
Tot ce a făcut Iohannis a fost să tacă deștept, deși uneori nici asta nu i-a ieșit, urmînd ca de succesul său să se ocupe creatorii profesioniști de marionete, roboței și candidați-momîie, ce au ca principal scop răspîndirea democrației și a statului de drept (sic!) în lume.
Așa de bine i-au strîns aceștia șuruburile roboțelului Iohannis și i-au uns angrenajele cu atîta precizie, încît creația lor a reușit, cu toate că mai trebuie lucrat un pic la mecanismul vorbirii, să se cațere în cea mai înaltă funcție a statului român.
Ascensiunea roboțelului seamănă izbitor cu cariera politică a unei alte creaturi a băieților responsabili cu diseminarea democrației (sic! sic!) pe plan mondial, căruia i s-a pus denumirea de Traian Băsescu și care, în mod similar, a înfipt un cuțit în spate celui ce l-a lansat, practic, în politică, Petre Roman fiind în cazul acesta victima. Iar modul în care l-a devansat, în 2004, între cele două tururi de scrutin, pe Adrian Năstase, arată că pentru alegerile prezidențiale din 2014 din România regizorii nici nu s-au mai obosit să scrie un nou scenariu.
Dealtfel, scenariul de acum zece ani este continuat de Klaus Iohannis, buche cu buche, în 2015: întocmai ca și Traian Băsescu, de cum a fost urcat în jilțul de la Cotroceni, prima lui grijă a fost să se ocupe de interesele celor ce îi schimbă uleiul: a chemat F.M.I. în țară, a solicitat nervos suplimentarea bugetului apărării, pentru a putea fi susținute trupele de ocupație ale NATO în România, a avut, în contradicție evidentă cu interesul național, poziții publice oficiale extrem de belicoase la adresa Rusiei.
Roboțel disciplinat, Iohannis cere în 2015, ca și Băsescu în 2005, ”propriul său guvern”, în speță acapararea totală a puterii, pentru a putea pune liniștit în aplicare planurile Stăpînirii străine, și nu se dă în laturi de la nici o ticăloșie pentru asta. A declanșat, în acest scop, o mineriadă a procurorilor, a supus Parlamentul, reprezentantul, măcar simbolic, a ceea ce a mai rămas din democrație și din voința poporului, unor atacuri innaceptabile pentru un stat constituțional, a întărit, mai abitir decît oricînd, poziția DNA, ce a devenit un adevărat organ de forță, pentru a pune pumnul în gură celor indezirabili sau incomozi.
Orbi sa fie românii, ca să nu vadă că trăiesc exact scenariul din 2005, cînd Băsescu nici nu s-a ales bine președinte și a început să îi toarne găleți de lături lui Tăriceanu în cap, ca să declanșeze anticipate și să aducă PD-L la guvernare.
Din ce se poate vedea cu ochiul liber, regizorii sînt aceiași. Actorii, cu mici variațiuni pe temă, la fel. Audiența, în orice caz, e tot aia, dar nu dă semne că ar fi priceput mare lucru.
Sursa: Invectiva.ro