Până şi legea timbrului literar pierde în faţa literaturii, dovadă că libertatea rezistă în anarhie. Cât încă autorii nu se autopropun sau nu fac propuneri pentru Nobel, mai există o şansă.
România este o ţară plină ochi de prestigiu, însă acesta se bazează pe asasinatul de toate felurile. Unde nu este firma guvernului, este a primăriei. Unde nu este nici una, nici cealaltă, se află un dinozaur. Este o dovadă că nu avem legi, prin care mediul public să poată exista, respira. Avem numai afaceri frauduloase protejate de presupuse legi, în fapt existente. Dacă numele marilor conducători comunişti au dispărut de pe ziduri, a apărut acela al primarilor care girează tot felul de proiecte. Până şi camerele video de supraveghere a spaţiului public au numele primarului inscripţionat glorios pe ele. Sunt foarte mulţi susţinători ai culturii, printre funcţionarii statului, de fapt nişte impostori politici, culturali etc. care îşi finanţează luminiscenţa propriei aureole. Atât de mult încât numele lor au fost gravate în marmora neagră a zilei. E un fenomen care expune nu numai mediul social, însă a ajuns să transforme bugetul public într-o anexă a propriilor ascensiuni. Asemenea binefăcători sunt în fiecare judeţ mai vizibil. În celelalte, ochii sunt aţintiţi spre spectacolul oferit de proximitate. Această ofensivă este parte a sistemului comunist. Blocarea ei, obligatorie într-o democraţie, a ajuns să fie asimilată subminării. Dacă grecii nu şi-au plătit impozitele conform legilor, la noi, banii de pe impozite sunt drenaţi în câteva buzunare.
Maladiva neînţelegere a treburilor publice se confundă cu grila comunistă a unui arbitrariu prin care fostul sistem criminal funcţiona. Actualul măcel judiciar, suspect bazat pe denunţuri cu titlu de adevăr, nu este decât o luptă între clanuri, în logica funcţionării statului actual. Foarte mulţi presupuşi reformişti doresc instituţii pentru ei, cu dedicaţie. Reuşita lor de până acum se vede unde a adus starea lucrurilor. Guvernul actual pune umărul la susţinerea acestor centri pe care i-a transformat în veritabili agenţi electorali de cea mai joasă speţă. Pentru cineva de la Budapesta sau de la Viena, viaţa social-politică a României pare un mic măcel fără perspectiva unui sfârşit.
Corupţia endemică internă împreună cu tot felul de amatori din exterior dau impresia că lucrurile nu stau aşa. Criticile aduse unor oameni politici reprezintă aproape nimic. Sistemul este marea problemă asupra căruia vor trebui să se aplece terapeuţii. Cum nu avem nicio dezbatere publică reală – nici asupra viitoarei Constituţii, nici asupra noului mandat prezidenţial, nici asupra reformei fondurilor publice -, nimic nu se poate întâmpla. Tot felul de axe şi strategii securiste, de care societatea este intoxicată, menţin la o depărtare istorică reformele. Transparenţa instituţională a ajuns subiect litigios, provocând o adevărată criză socială. Toate tarele instituţiilor din comunism au fost preluate şi mult amplificate, ducând la o inevitabilă corupţie. Corifeii acestor mişcări au ajuns să se identifice cu statul însuşi într-un mod care nici nu mai poate fi pus la îndoială. Ei sunt deasupra legii într-un mod legalizat. Nici mişcările de stradă, de tip manifestaţii, nici articolele din ziare nu vor reuşi să demonteze realmente aceste rudimente ale totalitarismului atroce.
Tema acestui articol se vrea despre propaganda pe care statul corupt, prin imensele sale reţele oligarhice, o menţine în mod diabolic. România se situează indubitabil într-o logică a corupţiei. Nu întâmplător presa a fost declarată una dintre vulnerabilităţile principale, iar cei care au stabilit acest lucru au în continuare cariere politice de succes. Verificarea averilor şi mişcărilor financiare a tuturor funcţionarilor publici trebuie să intre în linie dreaptă, situaţie care nu prea se întâmplă. Declararea intereselor profesionale, economice ale acestora trebuie să figureze pe lista tuturor funcţionarilor publici. De la industria farmaceutică la muzeul de artă, întregul corp al funcţionarilor publici şi reprezentanţilor statului trebuie să justifice averile. România este paralizată de o clasă de parveniţi care au legătură cu fondurile publice, toţi constituiţi în veritabile grupuri infracţionale. Utilizând schemele puse la dispoziţie de statul actual, aceştia au distrus modalităţile minime de reformare.
Punctele mortale ale statului mafiot din România pot fi identificate oriunde în mediul instituţional sau în parteneriatele cu acesta. Lumea românească s-a micşorat până la extincţie, aflându-se într-un colaps controlat de politicienii momentului. Principalele instituţii nu fac decât un imens deserviciu, lipsite de complexitatea pe care o presupun democraţia şi progresul. Românii trăiesc într-un sistem care le subminează, la propriu, existenţa. Toate mişcările politice din ultima perioadă sunt lipsite de spirit democratic, reiterând aceleaşi metehne. Singurul politician aflat pe linia de plutire este ex-preşedintele!
Autor: Ioan Vieru
Sursa: Cotidianul