Site icon gandeste.org

Merkel acuză: Grecia n-ar fi trebuit niciodată lăsată să adopte euro. Schroeder e de vină

Grecia nu ar fi trebuit niciodată lăsată să intre în zona euro, a declarat la o întâlnire electorală cancelarul german Angela Merkel, cel mai puternic politician euro­pean sugerând că de criza care „musteşte de mulţi ani“ este vinovat predecesorul său, can­celarul din partea opoziţiei Gerhard Schroeder.

Grecia nu ar fi trebuit lăsată în zona euro. Cancelarul Schroeder a acceptat Grecia şi a slăbit Pactul de Stabilitate, iar ambele decizii au fost foarte greşite şi sunt una din premisele actualelor probleme cu care ne confruntăm“, a afirmat Merkel în faţa unei mulţimi de 1.000 de persoane în oraşul german Randsburg. Criza datoriilor suverane din zona euro a izbucnit în 2009 şi a dominat cel de-al doilea mandat al cancelarului, scrie Bloomberg.

Comentariile vin după ce principala formaţiune politică de opoziţie, Partidul Social-Democrat, şi-a mărit tirul criticilor la adresa lui Merkel şi în privinţa modului în care aceasta gestionează criza din Grecia după ce ţara a fost salvată de două ori de la faliment cu bailouturi totalizând 240 miliarde euro. Ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble, mentorul lui Merkel, a indicat că Grecia ar avea nevoie de un al treilea pachet de ajutor, de 11 miliarde euro, pentru a-şi acoperi deficitul de finanţare.

Liderul social-democraţilor şi princi­palul contracandidat al lui Merkel pentru funcţia de cancelar, Peer Steinbrueck, spune că aceasta nu a fost sinceră cu alegătorii în privinţa costurilor salvării Greciei, notează CNBC. În pofida criticilor, social-demo­cra­ţii sunt în urma Partidului Creştin-De­mo­crat al lui Merkel în son­da­jele de popu­lari­ta­te cu un scor de 25%. Partidul cancela­rului este preferat de 39% din alegători. Parte­nerii de coaliţie demo­craţii-liberi, atrag şi ei 6% din votanţi.

Steinbrueck, ministru de finanţe în primul mandat al lui Merkel, cere retrage­rea strategiei cancelarului bazată pe „economii, economii şi iar economii“ şi propune în schimb ca fondurile europene structurale şi de coeziune să fie concentrate în Europa de Sud şi folosirea a ceea ce se încasează prin taxa pe tranzacţii financiare pentru un „Plan Marshal 2.0“ pentru statele cel mai greu lovite de criză.

Merkel l-a susţinut în repetate rânduri pe premierul grec Antonis Samaras şi a asi­gu­rat de mai multe ori că vrea ca Grecia să rămână în zona euro. Ea a subliniat acum importanţa Europei pentru Germania, o economie bazată pe exporturi. Europa a adus, de asemenea, 60 de ani de pace.

„Este atât de valoroasă şi n-o putem pune sub semnul îndoielii. De aceea euro este mai mult decât o monedă. Din acest motiv am arătat solidaritate, dar una întotdeauna legată de responsabilitate pentru reforme în acele ţări care beneficiază de solidaritatea noastră“, a spus Merkel.

Fostul preşedinte german, judecat pentru corupţie

Christian Wulf, fostul preşedinte al Germaniei, va fi judecat în noiembrie pentru corupţie, la un an şi jumătate după ce omul indicat drept succesorul cancelarului Angela Merkel a renunţat în dizgraţie la rolul politic mai mult ceremonial, scrie agenţia Thomson Reuters.

O instanţă de judecată a stabilit că Wulf, care fost preşedinte doar 20 de luni, va fi judecat pentru primire de foloase necuvenite şi a respins acuzaţiile mai grave de luare de mită ale procurorilor.

Fostul preşedinte a demisionat în februarie 2010 după ce procurorii au cerut parlamentului să-i retragă imunitatea deoarece îl suspectează că a primit privilegii ilegale. Scandalul are la bază o vizită efectuată de Wulff în 2008 când era premier al landului Saxonia Inferioară la festivalul berii Oktoberfest din München. Cheltuielile ar fi fost acoperite de producătorul de film David Groenewold.

Reputaţia preşedintelui s-a şubrezit când publicaţia Bild l-a acuzat că a minţit parlamentul în privinţa unui împrumut ipotecar ieftin primit de la un om de afaceri care îi era prieten. El şi-a cerut scuze pentru că a ameninţat un redactor al Bild cu „război“ dacă îşi publică materialul.

Autor: Bogdan Cojocaru
Sursa: Ziarul Financiar

Exit mobile version