În România momentului, global, nu mai există presă liberă, informaţie corectă, climat jurnalistic. Există numai un imens trust al dezinformării, al prostelii publice. Dispariţia presei scrise, din cauza unei legislaţii special create în acest sens, a dat cale liberă acestei poluări incredibile, prospere. De la media comunistă, aservită pe segmente propagandei, s-a ajuns la ceva la fel de rău, dacă nu, cumva, mai grav. O bălăcăreală generală, un amestec din care nimeni nu mai înţelege nimic. Distrugerea unor persoane, cu asemenea suport, e o bagatelă. Politica este pe buzele unor ipochimeni şi ipochimene, mai ceva decât în Parlament. Climatul românesc mediatic se află dincolo de limita-limitei. A luat-o razna!
Amenzile CNA-ului sunt glumele unei instituţii care nu poate juca rolul de inchizitor. La sumele fabuloase puse în joc la aceste loterii ale mizeriei mediatice, nimeni nu se mai poate opune eficient. Întreaga societate românească este şocată de circul care se difuzează secundă de secundă. Conectaţi la cablu, la satelit, la poliţie, parchet, preşedinţie, oriunde există un om viu sau mort, aceşti oameni ai adevărurilor zilnice par să fie psihopaţi, dacă nu, cumva, bolnavi mintal în toată regula. Şi asta n-ar fi nimic, dacă întreg sistemul nu s-ar plia, la fel de dement, pe aceste prestaţii. Prima deviere a venit de la televiziunea publică, ajunsă un carusel de familii, cu pretenţii, moştenite, de minister al adevărului. Această imensă gaură neagră a fondurilor publice şi a propagandei a funcţionat pe fondul acestor ferestre de grădină zoologică, respectiv, celelalte televiziuni.
Nici tribunalul, nici parchetul, nici universităţile, nici revistele de cultură nu pot salva România, aşa cum s-ar cădea. Mareea neagră mediatică s-a răspândit mai ceva decât frica de poliţia politică comunistă. Alternativele par deja nişte artificii inutile, curate stângăcii. Subiecte importante sunt constant dezbătute de personaje din grupările implicate în menţinerea semnalelor de transmisie. O poveste cu bani, doar atât, nimic altceva. Exact ca în perioada ceauşistă. Orice reacţie contrară este din start sortită eşecului, fiind cumva moralizatoare, vetustă. Şi, totuşi, o blocadă trebuie gândită, ca factor de igienă publică. Cum pot face faţă profesorii în şcoli unor imperative ale educaţiei când şcolarilor li se livrează atâta toxicitate? Spulberarea oricărui punct de referinţă în educaţia şcolară primară, fundamentală, este o realitate la care profesorii, cei din ştiinţele educaţiei ar trebui să intervină printr-un efort vizibil. Confundarea interesată a libertăţii presei cu dezinformarea nu este accidentală, reprezintă o linie bine implementată.
Ideea închiderii OTV-ului e bună, dar şi derizorie. OTV-ul lui Dan Diaconescu a fost un vârf de lance, realizatorul fiind un maestru în domeniu. Toate campaniile sale, considerate monstruoase, au fost, pe rând, preluate monstruos. El însuşi, dintr-un fel de băiat de prăvălie, a ajuns o vedetă invitată cam la toate trusturile momentului alături de personaje care păreau că-i erau identice. Scoaterea OTV-ului de pe această piaţă a balamucului naţional nu mai are nicio consecinţă, cu atât mai mult cu cât respectivul post de televiziune prin realizările politice obţinute are toate şansele să intre în minime standarde, spre a fi mai respectabil.
OTV-ul, în fapt, nu mai există. Toată media românească se numeşte fără exagerare OTV, şi chiar mai mult. Dan Diaconescu se află la pupitrul general, e un star absolut, un erou fără egal. Închizând OTV-ul, reforma în media, aşa cum se prezintă situaţia în acest moment, se îndepărtează de orice posibilă articulare. Numai măsuri colaterale ar putea da credibilitate unui asemenea demers.
Ioan Vieru
sursa: cotidianul.ro