Astăzi se vorbeşte mult despre corupţie. Cred, că nu există om, care, atingand o anumită varstă nu s-a întrebat ce este corupţia. Desigur, fiecare a răspuns la propria întrebare în felul său. Unii nicidecum nu au putut răspunde la ea. Credem, însă că toţi au apreciat corupţia ca ceva rău, ceva dăunător.
Întradevăr, corupţia este ceva rău, ceva dăunător, ceva chiar foarte dăunător. Dar s-o spunem de la început: corupţia este un rău, corupţia este dăunătoare pentru majoritatea oamenilor, pentru stat, pentru societatea în care trăim în ansamblu. Dar pentru o bună parte din oameni corupţia este un bine, un dar, necătand că ei nu recunosc acest fapt.
Putem spune, că corupţia a apărut odată cu apariţia societăţii omeneşti, ca fenomen şi produs al ei. Mai exact însă ar fi să afirmăm, că corupţia a apărut odată cu împărţirea oamenilor între conduşi şi conducători. Ea este rezultatul activităţii omeneşti, mai exact interacţiunilor oamenilor ca personalităţi a vieţii în comun.
Corupţia este un sistem de relaţii între oameni. Subiecţii acestui sistem sunt cel puţin două persoane, care au anumite interese. Ultimele sunt în realitate obiectele relaţiilor respective. Obiectele relaţiilor de corupţie sunt foarte diverse, deoarece foarte diverse sunt şi interesele oamenilor ce participă în asemenea relaţii. Drepturile şi obligaţiile oamenilor în aceste relaţii formează conţinutul lor, care împreună cu obiectul (interesul) relaţiilor date determină esenţa lor.
În concluzie putem afirma, că corupţia este un sistem de relaţii sociale în care participă două ori mai multe persoane, care doresc să realizeze prin acţiunile ori inacţiunile lor anumite interese pe căi antisociale , ilegale. Vom încerca să fundamentăm valabilitatea şi obiectivitatea noţiunii formulate mai sus prin următorul exemplu, pe care astăzi, în societatea noastră, îl cunosc bine mulţi cetăţeni: Părintele (ori părinţii) unui viitor absolvent de liceu doreşte să-i asigure ultimului o posibilitate mai mare de a deveni student, decat o merită în realitate. Cum în acest caz procedează părintele? El are două posibilităţi. Poate încerca să se adreseze după ajutor la fiecare din profesorii fiului (fiicei) său poate să se adreseze conducătorului (şefului) profesorilor, pentru ca acesta să-şi influienţeze subalternii. Desigur, pentru părinte ar fi mai simplu să realizeze ultima variantă. În acest caz, dacă şeful liceului acceptă să-l ajute el comite o faptă antisocială, ilicită. Însă, caracterul antisocial al faptei şefului liceului nu obligatoriu este penal. Dacă, şeful liceului în schimbul ajutorului său primeşte bani ori alte bunuri, ori este avansat într-o funcţie mai înaltă, ori primeşte alte facilităţi materiale (este decorat), atunci acesta săvarşeşte o faptă penală de corupţie, şi anume – luare de mită. O faptă penală de corupţie săvarşeşte şi părintele viitorului absolvent, iar fapta lui se numeşte conform codului penal – dare de mită.
Dar, dacă şeful liceului pentru stăruinţa sa nu primeşte nimic în schimb de la părintele liceistului (ei), ci îl ajută datorită unor relaţii de rudenie, de prietenie, de stimă, atunci acţiunile celor implicaţi în asemenea relaţii nu pot avea un caracter de corupţie şi nu vor cădea sub incidenţa codului penal. Asemenea relaţii vor avea posibile urmări mai negative doar pentru şeful liceului, care, dacă se vor plange subalternii va suporta sancţiuni disciplinare.
Să nu uităm însă şi de varianta, că părintele din exemplul nostru ar fi fost refuzat de şeful liceului. În aşa situaţie el ar fi nevoit să apeleze la ajutorul profesorilor copilului său.
Această variantă ar fi pentru el mult mai complicată decat prima. Relaţiile acestui părinte cu şeful liceului descrise de noi mai sus, s-ar fi putut repeta cu fiecare profesor în parte, mărind riscul insuccesului şi rsicul pedepsei penale. În aceste relaţii riscurile ar creşte mult şi din simplu motiv, că şeful liceului ar putea uşor reduce la zero eforturile părintelui şi profesorilor implicaţi în afacerea de ajutor a copilului.
Aşadar, totalizand cele de mai sus înţelegem:
– că obţinerea unui favor nemeritat nu este ceva uşor;
– că acest favor se obţine mai repede şi mai simplu dacă acordarea lui depinde de cat mai puţini implicaţi;
– că favorul poate fi acordat repede şi eficient de o persoană cu mare influienţă în sfera de activitate respectivă.
În continuare dacă e să analizăm relaţiile de corupţie ar trebui să subliniem, că ele ca şi celelalte relaţii din societatea omenească (mai ştiinţific le mai zicem – relaţii sociale) au o structură bine conturată. Această structură cuprinde în sine:
– subiectele relaţiilor de corupţie;
– obiectul relaţiilor de corupţie;
– conţinutul relaţiilor de corupţie.
Logica expunerii noastre ne obligă acum şi aici să dezvăluim mai detaliat locul şi rolul fiecărui component al structurii relaţiilor de corupţie. Insă, pentru ca cititorii noştri să înţeleagă mai bine însemnătatea fiecărui component al structurii relaţiilor de corupţie ar fi bine să ne abatem puţin de la logica expunerii lucrării date si să acordăm o oarecare atenţie problemelor societăţii contemporane, care duc la naşterea şi dezvoltarea relaţiilor de corupţie concrete. Atfel mai adanc şi mai perfect vom înţelege cum se conturează şi se cristalizează structura relaţiilor date în viaţa noastră cotidiană.
2. POLITICA ŞI CORUPŢIA
Şi politica, şi corupţia sunt fenomene sociale, sunt rezultatul activităţii oamenilor. În zilele noastre este recunoscut de toţi, că în ţară, societate, stat politica este determinată de cei mai activi cetăţeni, care se unesc în partide politice.
Cei ce se ocupă de politică, cu activitatea politică întrun fel sau altul participă la administrarea, guvernarea societăţii omeneşti.
Guvernarea – administrarea treburilor comune ale oamenilor, în realitate înseamnă determinarea soartei societăţii şi fiecărui membru al ei.
Deaceia, este foarte important cine concret realizează, traduce în viaţă această guvernare.
Se presupune că aceste persoane ar trebui să fie cei mai înţelepţi, cei mai competenţi, cei mai curajoşi, cei mai înzestraţi cu cele mai perfecte virtuţi omeneşti.
În linii generale aşa şi este. Doar înfiinţarea unui partid este un lucru destul de complicat. Este o adevărată afacere. La ea i-au parte mulţi, mulţi oameni.
În primul rand însuşi partidul trebuie să aibă un număr destul de mare de memebri. Aceştea trebuie găsiţi, selectaţi pentru diferite activităţi de partid. Cei selectaţi cel puţin din cand în cand trebuie să se adune, să i-a decizii, să-şi aleagă liderii. Orice partid are multe şi diverse activităţi. Pentru ele trebuiesc mulţi bani.
Banii pot veni de la membrii de partid ca cotizaţii ori ca donaţii. Dar practica vieţii politice din toată lumea arată că banii membrilor partidului nu ajung pentru acoperirea necesităţilor lui. Această situaţie este foarte acută în timpul campaniilor electorale. Cum se rezolvă problema banilor în partide?
În unele ţări necesităţile minime ale partidelor sunt finanţate din bugetele publice. Însă în timpul alegerilor nici aceşti bani nu ajung. Atunci se apelează la ajutorul populaţiei.
Dar populaţia nu prea doreşte să ajute financiar partidele politice pentru ca ele să vină la putere şi să guverneze pe banii lor.
În această situaţie partidul este nevoit să dobandească banii de la cei ce-i posedă în schimbul unor favoruri. În acest sens există cateva posibilităţi:
– ca banii să fie acordaţi de liderii mai bogaţi ai partidului;
– ca banii să vină de la membrii de rand ai partidului, care doresc să obţină o poziţie mai importantă în partid, ori în sistemul de guvernare în care este antrenat partidul;
– ca banii să fie alocaţi de la alţi cetăţeni, în special de la oameni de afaceri.
Banii şi o bună organizare a campaniei electorale în cea mai mare măsură pot asigura succesul partidului.
Primele două categorii de finanţatori, ca regulă, nu sunt prea dispuşi să dea mulţi bani partidului, deoarece ei consideră că şi fără bani ar avea dreptul la anumite privelegii în cazul unui succes al partidului lor.
Răman cei bogaţi ce nu sunt la momentul respectiv membrii partidului dat, dar care ar dori să aibă susţinerea acestuia. Asemenea oameni sunt destul de mulţi. Mai ales, dacă partidul are şanse să obţină dreptul la guvernare. Cu cat partidul are mai mari şanse să vină la guvernare, cu atat mai uşor el va găsi finanţatori din interior şi din exteriorul său.
Aici apar relaţii de corupţie în partidele politice. Prin ce se măsoară acestea? Succesul minimum ar fi intrarea partidului în parlament cu măcar caţiva deputaţi.
Un succes mai considerabil ar fi intrarea partidului la guvernare, adică participarea acestuia la formarea guvernului.
Un succes mare, un succes deplin al partidului ar fi obţinerea majorităţii absolute (50% unu) în parlament şi crearea guvernului de partid, fără concursul altor partide.
Un succes absolut ar fi obţinerea de catre partid a 2/3 din numărul total de membri ai parlamentului respectiv.
Banii se dau partidului de cei cointeresaţi ca regulă înaintea începutului campaniilor electorale.
Se plăteşte pentru:
– un loc cat mai de frunte în lista pentru candidaţii partidului la alegerile parlamentare ori locale;
– pentru o funcţie concretă în cadrul structurilor guvernului;
– pentru o funcţie ori mai multe în cadrul structurilor administraţiei locale;
– pentru anumite comenzi de stat;
– pentru acordarea altor favoruri.
Dacă partidul suferă eşec în campania electorală, cel ce a dat bani rămane fără ei şi fără şanse de a obţine de la partid ceva în schimbul lor.
Dar dacă partidul a reuşit în alegeri, cei ce l-au finanţat pot fi în mare măsură siguri, că-şi vor întoarce banii ori vor primi favorurile aşteptate.
Cu cat partidul are o pondere mai mare în exercitarea funcţiilor de guvernare ale societăţii cu atat sunt mai mari şansele celor ce l-au finanţat să fie răsplătiţi şi chiar suprarăsplătiţi.
De exemplu, cand partidul comuniştilor din R.Moldova în anul 2001 a obţinut 71 din 101 mandate de deputaţi în parlamentul ţării asta a însemnat, că ei au obţinut o victorie absolută în campania electorală respectivă. Ei au obţinut atunci peste 2/3 din numărul mandatelor de parlamentari prevăzute de Constituţia ţării din 1994. Datorită acestei victorii comuniştii în frunte cu V.Voronin au primit dreptul legal de a guverna Moldova fără participarea altor partide. Aceştea puteau face cu ţara tot ce doreau. Deasemenea, ei au putut să-şi permită să-i răsplătească din plin pe toţi cei ce au finanţat partidul la sfarşitul anului 2000, începutul anului 2001.
După toate cele expuse trebuie să menţionăm că banii se dau pentru necesităţile partidului pe două căi: oficială şi neoficială (la negru).
Dacă banii vin partidului pe căi oficiale, atunci folosirea lor poate fi controlată de organele partidului, de membrii lui şi de alte organe şi persoane cointeresate. Aceşti bani sunt folosiţi în primul rand pentru acoperirea cheltuielilor oficiale ale partidului şi sunt arătaţi de partid în dările de seamă către organele abilitate ale statului ca cheltuieli în campania electorală.
Dar, este bine cunoscut faptul, că cheltuielile oficiale în campaniile electorale ale unui partid în foarte multe ţări, inclusiv R.Moldova, constituie o micuţă părticică din toate cheltuielile unei electorale.
Marea majoritate a banilor pentru campania electorală a partidului este alocată neoficial, în bani cheş. Este alocată de un grup nu prea mare de oameni bine cunoscuţi cu liderul partidului ori încă cu 2-3 persoane din conducerea partidului. Aceşti bani sunt primiţi nemijlocit de unul ori caţiva lideri de partid. Evidenţa lor este secretă şi se duce numai de liderii partidului. Se cheltuiesc aceşti bani conform deciziilor luate într-un cerc foarte îngust ale conducerii partidului.
Evidenţa cheltielilor acestor bani este deasemenea secretă. Această evidenţă nu se prezintă nici unui organ al partidului ori al statului.
În asemenea situaţie nimeni nu poate cunoaşte:
– caţi bani real cheltuie un partid în campania electorală;
– caţi bani din cei donaţi (în bani cheş) sunt cheltuiţi pentru necesităţile partidului în campania electorală şi caţi sunt însuşiţi de liderii partidului pentru satisfacerea nevoilor personale ori a familiei.
Relaţiile în partid legate de folosirea banilor cheş (la negru) fără vre-o evidenţă oficială sunt relaţii de corupţie.
Obiectul acestor relaţii de corupţie sunt de regulă: banii, funcţiile concrete din aparatul de stat, orice alte bunuri materiale şi nemateriale în dependenţă de dorinţele şi înţelegerile subiecţilor acestor relaţii.
Subiectele relaţiilor de corupţie sunt participanţii la aceste relaţii – de obicei persoane fizice. Dar participanţii la aceste relaţii pot fi şi persoanele juridice – întreprinderi în primul rand private, care, de exemplu, împrumută anumite sume de bani unor membri de partid (nu obligatoriu lideri ai acestui partid), care mai apoi vor uita să le întoarcă, iar cei ce au dat împrumutul nu vor insista să fie întors.
Conţinutul relaţiilor, adică drepturile şi obligaţiile subiectelor acestor relaţii diferă de la o relaţie la alta în dependenţă de obiectele lor şi de cine participă la ele.
Pentru a înţelege mai bine cum se leagă şi se desfăşoară relaţiile de corupţie în partid să analizăm mai detailat cele mai des întalnite în viaţa partidelor politice.
Iniţierea relaţiilor date poate avea loc ori de liderul partidului, ori de unul din cei mai apropiaţi subalterni ai săi. Această iniţiere se întamplă cand partidul începe căutarea de fonduri pentru viitoarele alegeri. Dar, tot atat de des ori chiar mai des relaţiile de care vorbim se iniţiază şi de cei ce au bani şi vor să obţină ceva de la partid.
În fapt iniţierea se întamplă la întalnirea celor două persoane coiteresate odată cu propunerea reciprocă a ofertelor.
Astfel ofertele reciproce a celor doi constituie obiectul relaţiei de corupţie.
Ce propune reprezentantul partidului? Un loc de frunte pe lista de candidaţi ai partidului în Parlamentul ţării. Care loc ar fi de frunte nu ne prea interesează pe noi. E de frunte locul ori nu depinde de multe circumstanţe. Pană la urmă locul de frunte pe listă îl determină cei doi negociatori: reprezentantul partidului – să-l numim: vanzător şi persoana cointeresată să devină parlamentar – să-l numim: cumpărător[1].
Subiectele (părţile) relaţiilor pe care la analizăm sunt vanzătorul, reprezentantul partidului şi cumpărătorul, persoana, care doreşte funcţia de parlamentar.
Conţinutul (drepturile şi obligaţiile părţilor) relaţiilor analizate este nu prea complicat, dar are un specific interesant.
În relaţia dată vanzătorul vinde un loc concret ori mai puţin concret pe lista partidului. Locul poate fi mai puţin concret, deoarece subiecţii relaţiei (targului) se pot înţelege ca locul să fie determinat ulterior în dependenţă de situaţie, de exemplu: între locul 5 şi locul 10 ori locul concret poate fi numai jos de locul 15. Pentru locul din lista partidului înstrăinat el primeşte în schimb o sumă concretă de bani ori alte bunuri (de exmplu: dreptul la folosirea de către partid fără plată a unui imobil ori a unor unităţi de transport).
În dependenţă de înţelegerea care a avut-o cu cumpărătorul vanzătorul poate primi bunurile menţionate imediat după înţelegere ori după ce lista candidaţilor partidului va fi aprobată de organele lui. Aici mai poate exista şi o altă variantă: vanzătorul va primi bunurile după ce lista partidului va fi înregistrată de Comisia Electorală Centrală.
Cumpărătorul cumpără un loc concret ori mai puţin concret pe lista partidului politic pe care-l agrează plătind cu bunuri materiale, pe care le transmite ori le va transmite vanzătorului pentru a fi folosite în interesul partidului ori liderilor acestuia.
Trebuie să subliniem, că în relaţia analizată poziţia vanzătorului este mult mai favorabilă decat a cumpărătorului. Vanzătorul nu pierde nimic în această relaţie. În asemenea relaţie el va primi mai devreme ori mai tarziu bunurile materiale cerute de la cumpărător: mai ales dacă acestea se vor da sub formă de bani cheş.
Cumpărătorul, spre deosebire de vanzător nu poate fi sigur sută la sută, că va obţine ce doreşte, deoarece partidul poate pierde alegerile.
3. CORUPŢIA ÎN PARLAMENT
Parlamentul este organul legislativ al ţării. El emite legile acesteia, după care trăiesc cetăţenii ei şi alte persoane.
Parlamentul este un organ colectiv. În el activează de la cateva zeci pană la cateva sute de deputaţi.
Aici se ciocnesc, se consumă ori se acutizează interesele atat celor ce constituie parlamentul, cat şi a anumitor grupuri sociale, a miilor şi milioanelor de oameni ce populează ţara.
Fiecare cetăţean, fiecare deputat, fiecare grup social doreşte şi tinde ca interesul său să-şi găsească o cat mai mare susţinere şi realizare în conţinutul legilor pe care le adoptă parlamentul prin votul membrilor săi.
Atenţie! Votul parlamentarului realizează ori neagă (distruge) interesul unor persoane fizice şi juridice, grupuri sociale mai mici ori mai mari.
Foarte des se întamplă cand un vot al unui parlamentar hotărăşte soarta ţării, însuşi soarta parlamentului, soarta guvernului, altor organe de stat, soarta a mii de cetăţeni.
Exact aşa s-a întamplat în R.Moldova după alegerile parlamentare din aprilie 2009. Partidului comuniştilor nu i-a ajuns un singur vot ca să rămană la putere încă 4 ani. Pentru acest vot s-a dat o bătălie feroce. Imediat după ce au fost anunţate primele date neoficiale despre rezultatele alegerilor V.Voronin, şeful comuniştilor, a declarat ferm, că partidul lui va avea votul ce nui ajunge de la deputaţi din alte partide. Dar, speranţele lui V.Voronin nu s-au realizat. Comuniştii nu au putut „găsi” votul „de aur” mult ravnit, necătand că au făcut totul pentru aceasta. Ce anume au făcut? Nimeni astăzi nu va putea enumera toate activităţile pentru obţinerea votului „de aur”.
Însă cei informaţi ştiu bine, că unor deputaţi din lagărul necomunist li s-au propus sume mari de bani în shimbul votului lor pentru candidatul comuniştilor la funcţia de Preşedinte al R.Moldova.
Deci, votul unui parlamentar în unele circumstanţe este foarte important şi costă mult. Acest vot este obiectul principal al posibilelor relaţii de corupţie în parlament aşa cum am arătat mai sus.
În cazul dat relaţiile de corupţie nu s-au realizat pană la urmă, deoarece banii propuşi nu au fost acceptaţi. A avut loc numai o tentativă de dare de mită, care a fost respinsă de posesorul votului. Dar dacă ultimul ar fi luat banii, atunci s-ar fi realizat relaţiile de dare-luare de mită. Dar să nu uităm totuşi, că nimeni nu a dovedit tentativa numită mai sus.
De obicei votul parlamentarului este important pentru anumite persoane din sfera afacerilor în procesul cand primii adoptă legi ce se referă la interesele ultimilor.
Prin intermediul parlamentarilor persoanele cointersate încearcă prin adoptarea unei legi ori a unor legi să obţină anumite favoruri în realizarea intereselor lor.
Analogice sunt şi relaţiile în care persoanele cointeresate doresc să nu fie adoptate legi ce le-ar afecta interesele.
În aceste cazuri persoanele cointeresate sunt gata să ofere parlamentarilor bani ori alte bunuri materiale. Dacă parlamentarii acceptă oferta atunci se încheagă relaţii de corupţie, care au acelaşi proces de derulare şi aceiaşi structură ca şi relaţiile de corupţie din partidele politice.
Parlamentul ca unicul organ legislativ al oricărei ţări numeşte multe persoane în diferite funcţii publice. Ca regulă la aceste funcţii pretind mult mai multe persoane decat este necesar. Concurenţa este mare şi dură. Din aceste cauze pot apărea şi apar relaţii de corupţie.
În primul rand Parlamentul are obligaţiunea constituţională de a-şi alege propriile organe de conducere. Se aleg: Preşedintele Parlamentului şi vicepreşedinţii acestuia, se formează comisiile parlamentare şi se aleg preşedinţii, vicepreşedinţii şi secretarii acestora, se numesc şefii subdiviziunilor aparatului de lucru a parlamentului.
E greu de presupus, că la alegerea preşedintelui şi vicepreşedinţelor Parlamentului ar putea apărea relaţii de corupţie. Candidaturile persoanelor care pot ocupa aceste funcţii sunt în mare măsură determinate de rezultatele alegerilor în organul legislativ şi aceste candidaturi sunt cunoscute îndată după terminarea alegerilor.
Aceste candidaturi sunt însuşi liderii partidelor care au acces în parlament ori cei mai apropiaţi activişti de partid. În plus trebuie să menţionăm, că candidaturile la aceste funcţii sunt determinate în cadrul partidului cu mult înainte de alegeri. De aceia relaţiile de corupţie între aceste persoane nu apar în parlament, ci în partide.
Relaţii de corupţie la alegerea organelor de conducere a parlamentului pot apărea numai în cazurile, cand în rezultatul alegerilor în parlament s-au creat două mari grupări oponente ce nu pot acumula majoritatea necesară pentru alegerea conducerii. În situaţia dată aceste două grupări ar putea începe căutarea votului „de aur” ori voturilor „de aur” analogic cu exemplu adus mai sus, privind alegerile preşedintelui ţării.
La formarea şi numirea Guvernului nu prea pot apărea relaţii de corupţie. Candidatura Primului Ministru este determinarea ca regulă de rezultatele alegerilor, iar canidaţii la funcţia de ministru sunt aleşi de acesta la recomandaţia liderilor partidelor, care participă la formarea Guvernului.
După formarea Guvernului Parlamentul mai numeşte şi alţi funcţionari importanţi în societate. De exmplu în R.Moldova aceştea sunt: Procurorul General, membrii Curţii Supreme de Justiţie, membrii Curţii de Conturi, alte persoane.
Procesul numirii acestor funcţionari este destul de complicat, constă din mai multe etape şi la el iau parte mulţi oameni cu funcţii importante ori mai puţin importante cat şi pretendenţi la funcţiile puse în joc. În acest proces la orice etapă pot apărea relaţii de corupţie.
La prima etapă, etapa iniţierii procesului – anunţarea concursului şi condiţiilor desfăşurării lui.
Aici cei ce anunţă concursul şi mai ales, cei ce elaborează condiţiile lui pot acţiona în interesul unora şi în defavoarea altora, dacă condiţiile concursului nu sunt determinate prin lege.
Ba mai mult ca atat, dacă condiţiile de numire în funcţie nu sunt determinate de lege numirea în funcţie poate să se facă absolut arbitrar de parlamentari fără anunţarea concursului. Exemplu în acest sens poate servi cazul numirii în funcţie a Procurorului General al R.Moldova în anul 2009. Pană în prezent liderii Moldovei nu vin să vorbească despre acest eveniment.
sursa: rotaru.md