Trecuseră doar 10 luni de când România fusese obligată să-i cedeze Uniunii Sovietice teritoriul din nordul Bucovinei. Luaţi prin surprindere, doar 7.000 de români din cele 3 milioane au reuşit să se întoarcă în România. Autorităţile sovietice i-au declarat “trădători de ţară”.
La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniţei în România. Drept urmare, la 1 aprilie 1941, un grup de peste 3.000 de persoane din mai multe sate de pe valea Siretului, purtând în faţă un steag alb şi însemne religioase (icoane, prapuri şi cruci din cetină), a format o coloană paşnică şi s-a îndreptat spre noua graniţă sovieto-română. În poiana Varniţa, la circa 3 km de graniţa română, grănicerii sovietici ascunşi în pădure i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somaţia, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia.
După masacru, răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropaţi, unii fiind în viaţă încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morţi sau muribunzi. Două zile şi două nopţi s-a mişcat pământul în acele gropi, până toţi şi-au dat duhul.
Câţiva supravieţuitori au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi, după torturi înfiorătoare, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins var.
Din 2011, la iniţiativa fostului deputat în Parlamentul României, dl Tudor Panţîru, ziua de 1 Aprilie este Ziua Naţională în memoria românilor-victime ale masacrelor, deportărilor, foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul sovietic în Bucovina, Ţinutul Herţei şi Basarabia.
Este bine să învăţăm lecţiile istoriei, căci cei care le uita sunt sortiţi să o trăiască din nou. (Alexandru Tănase – tanase.md)
