Sa nu mai repetam ca papagalii cateva fraze din discursul sau, “Am un vis.” Oricat ar fi de minunate aceste fraze, Martin Luther King nu le-a tot repetat pur si simplu. Nu, pe la 1967, el se adresa natiunii:
“Trebuie sa incepem cat mai repede sa schimbam societatea dintr-una orientata spre bunuri in una orientata spre persoane. Atunci cand masini si computere, motoare ale profitului si ale drepturilor proprietatii sunt considerate mult mai importante decat oamenii, uriasii “tripleti”- rasismul, materialismul extrem si militarismul- nu mai pot fi invinsi…
O adevarata revolutie a valorilor va pali in curand in fata contrastului evident dintre saracie si bunastare.“
La exact un an dupa aceasta declaratie, pe 8 aprilie 1968, Martin Luther King a fost omorat in Memphis, unde venise sa se alature unui mars solidar cu gunoierii grevisti.
Dr. King se dusese acolo impotriva recomandarii echipei sale, care spuneau ca planificarea complicata a Marsului Saracilor din Washington nu permitea o asemenea intrerupere. Au mers mai departe cu indrazneala , indiferent de aceasta pierdere nemasurata, in ciuda suferintei lor si in ciuda faptului ca Marsul Saracilor s-a dovedit a fi un cosmar logistic.
Mii de oameni saraciti se straduiau sa-si croiasca drumul spre cealalta parte a tarii (Washington, n. trad.): din rezervatiile indiene din High Plains, din cartierele aflate de-a lungul granitei mexicane, din gropile adanci din Apalasi si da, de pe plantatiile de-a lungul Deltei si din ghetourile din Nord.
Tabara “Orasul Invierii” s-a deschis in luna mai, dar Campania Saracilor a fost depasita de chestiunea asigurarii unor elemente de logistica, de exemplu apa si colectarea gunoaielor. Au existat chiar si cateva conflicte, avand in vedere ca oamenii venisera intr-un numar prea mare pentru a putea fi instruiti asupra rigurozitatii tacticilor non-violente ale miscarii.
Apoi a inceput sa ploua. Si a plouat. Si a tot plouat, transformand Washington Mall intr-o mare de noroi, fiind dificil sa se mai planifice strategiile pentru grupurile de presiune. Toate astea au fost evidentiate bine de presa. Totusi, oamenii s-au straduit sa reziste: au planificat, au organizat marsuri, s-au intalnit cu membri ai Congresului si ai Casei Albe.
Apoi s-a mai intamplat dezastrul: persoana careia, la nivel subconstient, multi i-au transferat mare parte din ultima speranta, Robert F. Kennedy insusi, a fost ucis in iunie. “Asta a fost finalul. A fost ca si cum fundul corabiei ar fi fost distrus”, si-a amintit un mexican-american. Oamenii s-au risipit, infranti.
Cu toate astea, intr-un fel, Campania Saracilor nu a murit. A trait prin figuri marcante, cum ar fi Baldemar Velasquez din Ohio.
Pe la inceputul anului 1968, in timp ce Velasquez era la facultate si strangea recoltele impreuna cu familia sa, incepuse sa se ocupe si cu organizarea muncitorilor pe la fermele locale. Apoi, intr-o zi, “am primit o telegrama de la Dr. Martin Luther King, Jr., la facultate, cerandu-mi sa merg la Atlanta si sa-l ajut sa organizeze Campania Saracilor!”
La sediul de organizare al Conferintei pentru Lideri Crestini din Sud, inconjurat de lideri ai miscarilor Afro-Americane si Chicano, “se desfasura istoria sub ochii mei”. Tanarul organizator a ramas marcat pentru totdeauna de ceea ce s-a intamplat mai departe.
S-a nascut ideea: “Cum putem noi, oameni saraci sa le facem fata acestor institutii monolitice numite corporatii si imperii financiare? Cum putem sa-i fortam sa ne vorbeasca? Cum putem sa-i facem sa ne vorbeasca?”
Iar Dr. King a spus ceva ce n-o sa uit vreodata… “Atunci cand ii stanjenesti unui om bogat posibilitatea de a face bani, orice este negociabil”.
“Asa ca tineti minte asta!”, i-a impulsionat Velasquez pe colegii sai activisti. “Identificati sursa lor de imbogatire.”
Identificati sursa lor de imbogatire. Gasiti proviziile lor de bani, identificati care este vulnerabilitatea lor si atunci orice este negociabil… Acesta este motivul pentru care il venerez pe Ray Rogers (activist in domeniul drepturilor angajatilor, n. tr.) pentru ca ne-a aratat cum sa facem asta prin intermediul
Corporate Campaign Inc. (un set de cercetari si tehnici de a face presiuni asupra corporatiilor pentru a-si dezvalui sursele financiare, n. tr.).
Iata de ce putem negocia acorduri colective intre mai multe parti. Iata de ce putem sa aducem la aceeasi masa corporatiile, producatorii si furnizorii si sa cadem impreuna de acord. Dar trebuie sa le “afectam” abilitatea financiara de a face bani pentru a-i face sa ne vorbeasca, pentru ca asta “vorbeste”mai mult decat orice.
Deci, ¡Pa’lante!, adica “para adelante!” ( “mereu inainte”, cum ar spune Velasquez in limba spaniola, n. tr.) si nu renuntati vreodata!
Sa nu ne dam batuti! Sa-l onoram pe Martin Luther King conectandu-ne cu vizionarii de astazi. Sa ducem impreuna mai departe “visul” sau de corectitudine rasiala- si mai ales acum- corectitudinea economica. Sa facem asta din profunda afectiune, pentru a construi comunitatea pe care si-a dorit-o.
Sursa: huffingtonpost.com
Autor: Julie Leininger Pycior
Traducerea: Alina Stredie
Precizari: Campania Saracilor (1968)- campanie organizata de Martin Luther King, Jr. si de Conferinta pentru Lideri Crestini din Sud pentru dobandirea de drepturi economice ale populatiei sarace din Statele Unite (negri, indieni, mexicani si albi) Martin Luther King a fost asasinat chiar in timpul acestei campanii. Dupa ce au facut cunoscuta lista de cereri catre Congres si agentiile responsabile, participantii au infiintat un campament, “Orasul Invierii”, instaland corturi pentru 3000 de persoane pe Washington Mall, unde au ramas timp de 6 saptamani.