Revoluţia din Decembrie 1989 a însemnat şi trecerea la pluralism a mişcării sindicale, carepână la acea vreme era organizată sub o unică umbrelă – Uniunea Generală a Sindicatelordin România. Astfel că, în primul an de după căderea lui Ceauşescu, s-au organizat maimulte confederaţii sindicale. Care au cerut dreptul de a beneficia de uriaşul patrimoniu alUGSR. Cea mai mare şi mai importantă dintre ele, CNSLR, l-a avut în fruntea sa pe VictorCiorbea, de la înfiinţarea sa în martie 1990 şi până în 1993, la crearea CNSLR-Frăţia,rezultată prin fuziunea cu CSI Frăţia, confederaţie sindicală condusă pe atunci de MironMitrea. După înfiinţarea CNSLR-Frăţia, Victor Ciorbea a părăsit confederaţia sindicală nou-creată, la conducerea sa instalându-se Miron Mitrea.
Pasul I
Un document aflat în arhivele CNSLR-Frăţia şi care a ajuns în posesia redacţiei „Puterea”demonstrează că mare parte din averea UGSR a fost însuşită de CNSLR prin fals.Documentul, datat 4.07.1990, reprezintă un proces de predare-primire a patrimoniuluiîntre Ştefan Călinescu, fostul preşedinte al UGSR, şi Minică Boajă, vicepreşedinte CNSLR şila acea vreme, dar şi în prezent. Documentul este un fals. El nu a fost semnat niciodată deCălinescu, semnătura acestuia fiind falsificată de Ilie Porojan, pe atunci subordonat al luiVictor Ciorbea. Porojan şi-a recunoscut fapta în faţa procurorilor DNA, justificând că a fostforţat de Boajă. Minică Boajă nu a putut fi contactat pentru a ne oferi un punct de vedere. De la CNSLR-Frăţia ni s-a transmis că se află în spital pentru o operaţie la inimă.
Victor Ciorbea susţine că nu ştie nimic despre documentul respectiv: „Habar nu am ce au făcut ei pe acolo. Sincer, nu mă interesează poveştile astea. Şi ce dacă eram preşedinte? Ce, directorul de la dumneata ştie ce face fiecare subaltern şi cum face?”.
Cu toate că afirmă că nu ştie nimic despre acest proces-verbal de predare-primire a patrimoniului, decizia ca averea UGSR să fie preluată de CNSLR nu îi este deloc străină lui Ciorbea. Pe vremea când era preşedintele CNSLR, el însuşi a emis o hotărâre în acest sens, în 12 septembrie 1990. El o justifica în baza articolului 26 al Statutului CNSLR, adoptat la Congresul Confederaţiei din 28-29 iunie 1990. Surpriză, însă: acest articol nu există. El exista în vechiul statut al CNSLR, dar fusese eliminat la Congresul din 28-29 iunie 1990. Ca atare, în statutul invocat de Ciorbea nu mai era stipulat faptul că CNSLR poate prelua patrimoniul UGSR.
Patrimoniul, sute de milioane de dolari
Averea UGSR totaliza la data de 31 decembrie 1989 aproape 5 miliarde de lei (300 de milioane de dolari), din care circa 4,7 miliarde reprezentau disponibilităţile depozitate în conturile deschise la Banca Naţională a României şi Banca Română de Comerţ Exterior. Mare parte din bani fuseseră adunaţi din cotizaţiile lunare ale celor aproape 7,5 miliarde de membri. În afară de bani mai erau 51 de case de cultură, 19 cluburi sindicale, 17 case de odihnă şi tratament, 34 de sedii, aproape 300 de apartamente, 344 de baze sportive şi 8 unităţi anexe etc.
Ghici unde-s banii
La întrebarea ce s-a întâmplat cu cele 300 de milioane de dolari din conturile pe care le avea UGSR la BNR şi Banca Română de Comerţ Exterior, nimeni nu pare a avea un răspuns. Cu toate acestea, BCR (care în 1999 a preluat Banca Română de Comerţ Exterior) ne spune că o parte din aceşti bani au fost preluaţi de CNSLR pe 3.05.1990. Cităm în continuare dintr-o adresă a BCR: “Uniunea Generală a Sindicatelor din România a avut cont deschis la Banca Naţională a României – Sucursala Municipiului Bucureşti până la data de 3.05.1990. La această dată s-a depus la BNR SMB cerere de deschidere de cont pentru Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România, în al cărui Statut se menţionează la Cap. VI «Fonduri băneşti şi mijloace materiale ale CNSLR», art. 26 lit. d) «patrimoniul Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România, dobândit de Consiliul CNSLR, ca succesor universal prin absorbţie»”.
Versiunea oficială
Versiunea oficială a sindicaliştilor este că patrimoniul UGSR a fost împărţit între confederaţiile sindicale, dar că ele nu se află în proprietatea patrimoniului, ci doar în administrarea lui. Vehiculele prin care îl administrează sunt SC SindRomânia (care exploatează imobilele cu utilitate turistică ale UGSR) şi Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România (ANCCSR). Cele două organisme au fost însă create ulterior datei înscrise pe procesul-verbal prin care acoliţii lui Ciorbea – Boajă şi Porojan – treceau prin fals patrimoniul UGSR în proprietatea CNSLR. Sind a fost creat în 1992, iar în 1996, printr-un protocol între confederaţiile sindicale, s-au împărţit părţile sociale la Sind, după cum urmează: CNSLR-Frăţia – 37%, CNS Cartel ALFA 28%, BNS şi CSDR câte 17,5%.
Risipa
Conform statutelor sindicatelor – atât cel al UGSR, cât şi cele ale confederaţiilor postdecembriste -, patrimoniul sindical este netransmisibil şi indivizibil. Cu toate acestea, de-a lungul vremii, presa a relatat nenumărate cazuri cum bucăţi din patrimoniul UGSR au fost vândute de liderii sindicalişti. Unul dintre exemplele înstrăinării îl constituie hotelul Europa, din Eforie Nord, aflat acum în proprietatea lui George Copos. Un altul este cel al clădirii vechiului Senat, vândută în 1997 către Banca Unirea, iar ulterior către Nova Bank.
„Dacă cineva va dovedi vreodată că Ciorbea şi-a însuşit vreun leu din vreun patrimoniu pe care l-a administrat vreodată, fie sindical, fie al primăriei, fie al ţării, atunci, gata, mă predau”, declară fostul premier Ciorbea. El lasă de înţeles că responsabili pentru risipirea patrimoniului sunt liderii de sindicat care i-au urmat.
Ionuţ Dumitrescu
sursa: puterea.ro