Mai ales in lumea contemporana saracia sau bogatia nu sunt fatalitati geografice. Cine are resurse naturale o duce bine, cine nu, este sortit subdezvoltarii – asa era in trecut. Exista suficiente exemple in acest sens.Brazilia este mult mai bogata in asemenea resurse, de exemplu, decit Belgia, sa spunem, insa brazilienii traiesc, in imensa lor majoritate, infinit mai greu decit cea mai mare parte a populatiei belgiene.
Mai ales dupa WWll – explozia tehnologiei si aparitia “noii economii” – a devenit limpede ca prosperitatea sau saracia sunt tot mai accentuat o chestiune de “soft” si nu una de “hard”.
Ce inseamna “hard” si ce inseamna “soft” intr-o economie nationala si in intersectiile sale inevitabil tot mai strinse cu celelalte economii, ca urmare a globalizarii?
“Hardul” inseamna resursele si ele tin, cum scriam, mai mult de o fatalitate geografica decit de vointa natiunii si intelepciunea liderilor.
Teritoriul tau national este bogat sau nu in zacaminte, resurse energetice sau de alta natura, poate sau nu poate sa devina o atractie turistica semnificativa si asa mai departe.
Ai un zacamint de aur sau de cupru sau nu le ai, ai zacaminte de petrol si gaze sau nu le ai. Inca din urma cu mii de ani, geografia a influentat decisiv prosperitatea.
Orientul Apropiat a dezvoltat prima civilizatie cunoscuta, altele au inflorit in bazinul Marii Mediterane sau in Delta Nilului.
America de Nord, de exemplu, sau nordul european au ramas mii de ani intr-un stadiu embrionar de existenta, ca urmare a climei nefavorabile (in special pentru agricultura).
China, ferita de “micile glaciatiuni”, a atins un apogeu incredibil de dezvoltare pina in secolul al XVl-lea, cind era de departe prima putere industriala a lumii.
“Softul” inseamna stiinta administrarii resurselor si, in acelasi timp, suplinirea dezavantajelor potentiale prin dezvoltarea altor ramuri, care inglobeaza mai mult tehnologie si cunoastere decit resursele pe care nu le ai. Un bun exemplu este Finlanda.
Relativ lipsita de resurse naturale, micul stat nordic a decis dupa WW ll sa-si dezvolte sistemul educational, pe de-o parte si sa paseasca foarte hotarit in domeniul dezvoltarii tehnologiei de virf, pe de alta.
Fara un sistem de educatie capabil sa “alimenteze” cu specialisti companiile de inalta tehnologie – comunicatii, de exemplu – acest lucru nu ar fi fost, fireste, posibil.
Un alt exemplu este Germania. O disciplina a muncii extrem de severa si mentinerea unei intelighentie tehnice printr-un sistem de invatamint universitar foarte putin costisitor comparativ cu alte state, Germania a suplinit de-a lungul timpului relativa lipsa de resurse (Prusia era poreclita, in deridere, “nisiparnita Imperiului”, datorita saraciei sale).
La fel, Londra este poate cel mai important “nod” financiar al lumii pentru ca are in City o imensa concentrare de “soft”, conservat ca atare inca de la infiintarea Companiei Indiilor si “inventarea” comertului international.
Povestea de succes a Americii s-a bazat intr-o imbinare extraordinara de “hard” foarte bogat si de diversificat cu un “soft” pe masura.
Faptul ca Romania isi vadeste incapacitatea de a absorbi fondurile europene, in schimb o parte a locuitorilor sai se inghesuie sa ridice citeva kilograme de faina demonstreaza din plin lipsa de “soft”.
Asa cum scriam intr-un demers anterior, nu trebuie exagerat – asa cum unii obervatori o fac – nici valoarea reala a “hardului” nostru.
Munti au si altii, la fel si mare, lina si mierea nu mai sunt de mult bogatii semnificative. Insa nu suntem nici atit de saraci in resurse precum Ungaria, de pilda, sau Serbia sau Bulgaria.
Avem un imens potential agricol, resurse energetice, devenim un pol semnificativ in plan regional intr-o serie de domenii (industria auto este doar unul) si asa mai departe.
Chestiunea e ca acest “hard” nu este folosit printr-un “soft” corespunzator si nici nu suplinim dezavantajele comparative prin dezvoltare strategica, asa cum a facut-o Finlanda.
Raminem (aproape) la nivelul de subdevoltare, asemenea unui aborigen din alte vremuri, capabil sa rontaie bomboane si sa se uite nedumerit la aparatul de fotografiat. Sa luam macaroanele, dar sa nu luam miliardele.
Sa privim Uniunea ca pe o “mama” care ne da biscuiti si nu ca pe o casa comuna care asteapta de la noi parteneriate, responsabilitate si performanta administrativa, pentru a diminua declajele economice care astazi ne despart in mod dramatic.
Mentalitatea noastra de asistati – lasata in urma de colectivismul comunist si de reflexele nascute in douazeci de ani in care politicenii au promis marea cu sarea – se vede din plin si in acest domeniu.
Cind vom vedea cozi la depunerea de proiecte – realiste, bine intocmite si fara “coltul indoit” care semnifica spaga data cui trebuie – si nu cozi la “ajutoare”, va insemna ca am depasit aceasta mentalitate si am pasit intr-adevar pe drumul dezvoltarii.
Pina atunci, nu ne ramine decit sa privim, cu tristete si ingrijorare, cum concetatenii nostri se aliniaza la alte cozi decit cele ale anilor ’80.
Eugen Ovidiu Chirovici
Sursa: bloombiz.ro