Site icon gandeste.org

Luptă de clasă sau luptă de castă?

Karl Marx, dupa cum se stie, pusese in centrul “stiintei” sale ideea de lupta de clasa; aceasta idee a reprezentat motorul filozofiei sale despre istorie, istoria fiind conceputa ca o insiruire dialectica de conflicte intre clasele dominante si cele subalterne. Astfel, revolutia franceza a fost declansata de dorinta burgheziei de a deposeda de puterea parazitara aristocratia, iar la randul sau, atunci cand capitalismul burghez si-ar fi incheiat posibilitatile de dezvoltare, masele proletare ar fi subminat puterea opresiva a burgheziei pentru a se ajunge intr-un final la domnia libertatii. Personal, suntem de parere ca istoria universala poate fi observata din mai multe perspective, existand de asemenea, mai multe nivele de a “citi” istoria. Nu negam faptul ca ipoteza lui Marx, chiar daca a fost repudiata de istorie poate fi partial valida, dintr-o anumita perspectiva, pe plan materialistic. Ceea ce constatam este ca exista doar un plan materialist dominat de raporturile economice pure.
Propunem deci, o lectura a istoriei nu ca istorie a “luptei de clasa”, ci ca o istorie a “luptei de casta”. Am asistat, mai ales in ultimele secole, la un progresiv si de neoprit acces la putere al plebeilor (sa fie clar ca nu se vorbeste de plebei in sens economic, ci in sens spiritual: de fapt, astazi se afla la putere plebei bogati) care, pas cu pas, au impus tuturor necesitatile lor, gustul lor, viziunea lor asupra lumii, ajungandu-se la a fi normal sa se creada “nebunie” tot ce nu intra in orizonturile lor limitate.

Din aceasta perspectiva, revolutia franceza reprezinta rasturnarea anti-traditionala a ceea ce conform doctrinei hindu este casta “vaisya” (negustorii) impotriva ordinei naturale a castei “brahmanilor” (sacerdotii) si a castei “ksatriya” (razboinicii). In acelasi fel, comunismul, inteles in mod comun, reprezinta o tentativa de inlocuire a puterii castei “vaisya” (negustorii) cu puterea castei “sudra” (servitorii).

La sfarsit o chemare si o invitatie adresata tuturor celor care simt nevoia intima sa dispretuiasca (“valorile” si obiceiurile societatii moderne): aristocrati din toata lumea, uniti-va!

Autor: Alberto Lodi (“Lotta di classe o lotta di casta?”), Rinascita

Traducere si adaptare: Remus Tanasa

Sursa: Remus Tanasa

Exit mobile version