Un copil născut dintr-o mamă prin corespondență și un tată defect nu are cum să iasă normal. Mama s-a folosit de o ambasadă pe post de uter iar tatăl s-a îmbătat cui înainte de împerechere, visând licurici în loc de stele verzi și suculente felații în loc de abordaj marinăresc, cu ancora harpon. Progenitura a rezultat cu anomalii, așa cum se întâmplă în astfel de situații: un monstru bicefal, botezat apoi „binom”, amestecând de-a valma binele cu răul, vigilența cu orbirea, cruzimea cu indulgența fără noimă.
Din primul moment nu am avut încredere in DNA și în felul de justiție pe care încerca să-l promoveze această instituție. Mă uitam la taică-su și mi-era de-ajuns să înțeleg cum e vlăstarul: șantagist, răzbunător, mincinos, crud, imoral, fără scrupule.
Poporul a aplaudat la început DNA. A crezut în propaganda hollywood-iană însoțitoare, primită pe linie maternă. Construcția era simplă: unui rău real și unanim recunoscut, corupția generalizată din România, i se contrapunea eroul miraculos născut din spuma principiilor cele mai nobile: justițiarul implacabil. Încleștarea binelui cu răul producea rezultate ce străluceau încurajator în statistici și publicul se culca noaptea, după știrile triumfaliste de la televizor, încrezător că mâine va fi mai bine.
Doar că timpul trecea și binele așteptat întârzia să-și arate roadele: banii devalizați de gangsterii politici nu se întorceau deloc în bugetul statului iar corupția în loc să scadă își vedea liniștită de drumul ei ascendent. Însăși doamna Kovesi mărturisea cu un an în urmă (24 septembrie 2015, DIGI 24) că nu crede că instituţia pe care o conduce va rezolva problema corupţiei în România:
„Pentru mine şi pentru colegii mei este extrem de greu să explicăm, cel puţin din punct de vedere juridic, cum de se întâmplă în continuare aceste lucruri. Spre exemplu, dacă vorbim de administraţia publică locală, în aproape jumătate din judeţele României am avut primari de reşedinţă de judeţ sau preşedinţi de consilii judeţene care în ultimii doi ani au fost investigaţi, învinuiţi, trimişi în judecată, unii dintre ei chiar condamnaţi. Cu toate acestea constatăm că infracţiunile se comit în continuare”.
Încetul cu încetul lucrurile au început să se lămurească și pentru românul statistic ce dădea procente amețitoare (prin sondajele dâncilor și pielenilor) DNA-ului și Laurei Kovesi. Imaculații procurori DNA nu erau chiar așa de imaculați precum îi prezentau finii și afinii lor instituționali iar isprăvile lor profesionale miroseau din ce în ce mai mult a răfuială politică decât a luptă anticorupție autentică.
Semne că DNA este o instituție profund bolnavă în latura ei etico – juridică au apărut încă de la raportarea primelor mari capturi de politicieni. Adrian Năstase era încarcerat fără probe directe, lui Dan Voiculescu i se refuzau expertize financiare elementare; dar entuziasmul oamenilor simpli, însetați de dreptate și de pedepse exemplare administrate politicienilor, a făcut ca aceste abuzuri să fie trecute cu vederea.
Tridentul SRI – DNA – ICCJ a fost arma prin care Traian Băsescu, precum zeul mărilor, Neptun, și-a impus puterea în fața dușmanilor săi politici. Pentru a face ticăloșii, arma trebuia însă manevrată de ticăloși. Iar meseriașii onești care ar fi putut crea dificultăți trebuiau eliminați cu rapiditate din sistem. Procurorii Ciprian Nastasiu, Angela Ciurea, Eugen Iacobescu, Angela Nicolae au fost executați de Laura Kovesi pe pretexte în care nu mai cred acum nici țuțerii cei mai docili ai șefei DNA. Iată un scurt fragment din mărturia procurorului Angela Nicolae, fost şef a Direcţiei Relaţii Internaţionale din Parchetul General (http://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/executia-procurorului-incomod-angela-ciurea-marturii-despre-presiuni-incredibile-in-cabinetul-codrutei-kovesi-674377.html):
“Eram în biroul lui Kovesi pentru a-mi viza o scrisoare redactată de mine în numele ei şi care trebuia să fie transmisă de urgenţă în străinătate. Cu această ocazie am sesizat că este foarte nervoasă, agitată şi de două ori a apelat-o pe secretara sa la interval foarte scurt spunându-i acesteia «să vina urgent Ciurea la mine, că doar nu este plecată în Honolulu». Când a intrat în birou Angela Ciurea, Kovesi nu s-a putut stăpâni (deşi eu eram de faţă şi nu eram o persoană de încredere a ei), a ţipat la ea «Cum de şi-a permis să facă unele lucruri fără să o informeze». Dându-şi seama că sunt şi eu acolo, mi-a spus să plec şi să revin ulterior. Am parcurs lungul birou al lui Kovesi şi am auzit pe drum şi între cele două uşi capitonate ale biroului când aceasta o certa pe Angela Ciurea: «De ce a cerut interceptarea unor persoane din dosarul ALRO fără s-o informeze şi că, dacă nu este în stare de acest dosar, să plece. Era momentul când Angela Ciurea ajunsese cu cercetările sale la uşa camarilei lui Băsescu, iar anumite persoane nu trebuia cercetate. ».
Afacerea ALRO (Angela Ciurea), Fuga lui Omar Hayssam (Ciprian Nastasiu), Mircea Băsescu și clanul Bercea (Eugen Iacobescu) sunt doar 3 cazuri dintre numeroase exemple care demonstrează că DNA nu a acționat în acești ani prioritar în direcția luptei anticorupție (cum îi era menirea de instituție sănătoasă) ci s-a dăruit cauzelor egoiste și penale ale lui Traian Băsescu, protejându-l scandalos pe acesta în disprețul legii și a celor mai compromițătoare evidențe.
După schimbarea tutorelui de la Cotroceni, starea de nesănătate a tridentului SRI – DNA – ICCJ în ceea ce privește lupta anticorupție s-a manifestat prin noi simptome: recunoașterea justiției ca un câmp tactic al SRI, rușinoasa contestație în anulare promovată de DNA în cazul Rarinca, tergiversarea unei decizii în speța conflictului de interese al judecătoarei Camelia Bogdan în procesul „Telepatia”, dosarul politic construit lui Victor Ponta pentru colaborarea cu Dan Șova etc.
Apoi au intervenit metastazele: o serie de procurori din cadrul DNA, autori ai unora dintre cele mai controversate dosare cu iz politic, au fost devoalați ca mari corupți. Lupii paznici la oi! Cei mai cunoscuți dintre aceștia, Emilian Eva (dosarul Telepatia) și Lucian Papici (dosarul Dragnea), au coborât, practic, în bernă stindardul luptei anticorupție, declarând, în mod neoficial, moartea acesteia.
Toate semnele din zona anticorupției sunt sepulcrale: scăderea drastică a încrederii populației în justiție (sondajul Europol), revolta magistraților împotriva sistemului condus de Raluca Prună, ieșirea ostentativă din joc a SRI și delimitarea sa de unele dosare ale DNA, blocajul total în spețe de mare rezonanță (Microsoft, EADS, ANRP), toate indică viermuiala haotică din jurul unui mort.
Apoi este evidentă strângerea unui laț în jurul Laurei Kovesi. Americanii, marii ei susținători, par a ne fi scos la mezat, cu DNA cu tot, la marele târg de toamnă – iarnă cu Rusia. Afacerea Black Cube amenință prin toate supapele cu dezvăluiri devastatoare iar titlurile din presă nu mai vorbesc acum despre lupta DNA cu infractori ce au prejudiciat bugetul național cu milioane de euro ci despre marea fraudă a lui Tăriceanu de a fi mințit (?) în declarații (motiv pentru care a fost dat pe mâna detectorului de minciuni) și a lui Ponta de a-și fi făcut campanie electorală pe spatele lui Tony Blair (ceea ce ar trebui să-l califice pentru scaunul electric direct, fără orice altă procedură juridică paliativă).
Adevărul este că lupta anticorupție a murit! DNA și-a schimbat de mult obiectul de activitate – acum se ocupă cu poliția politică – însă ține cu dinții de pălăria anticorupției pentru că doar ea îi dă sens și legitimitate.
Da, lupta anticorupție a murit. Însă DNA stă cu mortul în casă fără să-l declare. Se folosește de hoit pentru a bracona, cât se mai poate, politicieni indezirabili. Și pentru asta nu să de înapoi de la nimic. Nici măcar de la a utiliza ciocli, precum procurorul Mircea Negulescu de la Ploiești, pentru procedurile sale de îngropăciune. Dar nu pentru a duce la groapă cadavrul anticorupției ci pentru a îngropa de viu pe politicianul cu cel mai mare procent de simpatie în ochii electoratului, acum, cu două luni înainte de alegeri.
Sursa: Contele de Saint Germain