Identity. Așa se numește, fără cea mai mică doză de scepticism, luna acestor evenimente la Timișoara, și ele nu vin oricum, ci ca un nume răspuns la… eșecul (zic ei) referendumului de anul trecut. Iată izul nedemocratic al acestor înăbușiri tupeist-fals-culturale.
Iată, aici am găsit știrea, publicată cu doar o zi înainte de eveniment. În ultimul ceas. Subtil!
Dar asta nu e tot: suntem amăgiți prin toate comunicările și p.r.-ul lor, și deziluzionați prin experimente de artă, cum că istoricul lor în opresiune contează, și a făurit ceva mai mult local, decât ar fi făurit alte persoane de altă orientare, scuzându-și public neputința de a crea ceva mai mult decât ifose, înaintea publicului timișorean. ”Veniți să auziți despre personalități gay” .
”Curioșii”- căci așa se adresează ei publicului, pot asista la piese de teatru, discuții și alte etalări ale luptei încrîncenate pe care o duc cu societatea. În loc să picteze despre frumos, să cânte la un instrument, să compună, să facă teatru despre , psihologic vorbind- acele necesități din piramida lui Maslow care se află peste nivelul mediu, aceștia dau buzna din nou în oraș, și bat la porțile ignoranței culturale (aroganței, aș îndrăzni să spun,), guvernați de cele mai multe ori de nesațul de a fi îndestulați cu bani, promovând feroce discursuri ale lascivității și patologiei de fire.
Semiotica afișului o putem desluși, din orice punct de vedere am privi. Fundamentul identitar-cărămida- atinsă de degetul murdar și spoit al militantului sexual, atât de dichisit și bine îmbrăcat astăzi. Lista interpretărilor e deschisă!
Sub umbrela unui ”trecut zbuciumat”, ei prezintă astfel, în cadrul evenimentelor, istoria lor ca fiind o istorie demnă de pomenit în manuale. Omit însă să spună, și omitem și noi adesea, grăbiți de ale vieții metehne, să ne gândim în mod simplu și logic la faptul că dacă aceștia erau oprimați, nu și-ar fi lins rănile neputincioși de atîția ani, ci ar fi mers mai departe, arătând lumii că, în ciuda defectului și a rebeliunii cu care ei ne saltă înzestrați, ei reușesc să rămână oameni între oameni. Să creeze ceva dincolo de frământarea lor. Dar pentru că aceasta o fac doar eroii, când pe câmpul de luptă, ciuntiți și dezarmați, aflați poate în diverse situații limită, continuă și merg mai departe, și nu fac o întreagă artă din drama lor, închizând astfel un cerc vicios care pleacă, psihologic vorbind de la teme precum a fi diferit- a suferi social din cauza etichetei- a dori ca eticheta să devină politică- așteptând întoarcerea stimei de sine pierdute, căci după cum bine știm, aceste categorii sărmane au o stimă de sine atât de scăzută, încât, în loc să muncească la ei înșiși, (terapie, helău), preferă să lovească din bula lor de încleștare cu aceleași patologii spre noi toți. Se spune că cel ce suferă cu adevărat și e bun, merituos în ale vieții cărări, suferă în tăcere.
Aceștia însă se zbat local, arătându-și agresiv puterea dar mai cu seamă nevoia astringentă de a domina și prelua frîiele culturii, identității și a altor elemente social-urbane, domnind, perfect democratic (oare?) peste oraș. Un oraș care permite, slăbit zilnic nu doar de datorii financiare, ci și de ignoranța cetățenilor și dorința lor rușinoasă de a fi cool cu orice preț. Hibridizarea locală începe aici! Partea cu dichis a acestor evenimente? Felurite personalități mai mult sau mai puțin valoroase, cu pretenții elitist-academice vor lua parte, îmbrăcați ponosit, căci arta de acest fel merge de minune cu neglijența boemă numită ”putoare” (veni, vidi, vici), probabil ținând în mână un pahar de vin ieftin, bucurându-se frivol la vernisaje execrabile, ale căror singur liant este snobismul, și faptul că acestea au loc de obicei în clădiri emblematice. Excepțiile de cealaltă parte a baricadei prezente acolo datorită profesiei, care încă reușesc să-și mențină strălucirea și etica, merită titlul de Eroi, chiar dacă nu iau întotdeauna atitudine. 
CITEȘTE MAI DEPARTE AICI
Autor: Andreea R. Hosu
Sursa: Trăsături din front