Bine că nu sunt… însă hai, de dragul jocului, să presupunem că aș fi. Ce-aș face? Aș căuta un… consilier, să-i zicem – dar în sensul de „sfă-tu-i-tor”, nu în sensul de „mi-hai-fi-for”, care doar rimează și-atât! Adică un „ăla”, să zicem, despre care să fiu sigură că nu a avut vreodată și nu are nici acum vreun motiv ca să mă pupe-n dos. Și l-aș putea găsi, orientându-mă după faptul că nu a făcut-o nici cu alții, în alte împrejurări, indiferent cât de sus erau aceia situați!
În acea clipă, când aș fi atât de deșteaptă încât să conștientizez ce-mi trebuie pe viitor, mi-aș da seama, brusc, ce proastă am fost totuși atunci când după arestarea lui Dragnea Liviu n-am declarat, așa cum ar fi trebuit: „…asigur continuitatea guvernării, pentru a nu bulversa România, dar nu candidez la prezidențiale, ci îl susțin pe Liviu Pleșoianu (de exemplu, zic…) deoarece, în urma sondajelor interne am observat că el este cel mai bine situat candidat, după mine, bineînțeles… numai că, așa cum v-am spus, eu NU CANDIDEZ!”
Și după aceea m-aș gândi că dacă aș fi procedat așa după 27 mai 2019, în loc să mă dau cu curul de podea pentru cât am fost de oprimată pe vremea tiranului Dragnea, ar fi fost bine să nu scap nici un prilej pentru a afirma cu argumente pertinente că președintele partidului meu a fost arestat pe nedrept. Drept pentru care, în semn de protest, ar fi trebuit să refuz, cu demnitate să candidez pentru președinția partidului, propulsându-l tot pe Liviu Pleșoianu, în timp ce eu m-aș fi ocupat liniștită, fără campanii electorale pe coclauri, de GUVERNARE! Sigur, m-ar fi atacat toți „sugiucii” cu ochi ai statului paralel, vituperând că atac „justițea ‘ndependentă” dar mie nu mi-ar fi păsat, că aș fi fost „decât” premier, nu și candidat, ca să pierd voturi… Mi-aș fi recâștigat astfel respectul pierdut al propriului meu partid și poate că aș mai fi câștigat un pic de simpatie și de la alții.
Cum însă nu am făcut toate astea și n-am destule tesle la îndemână ca să mă căiesc, ci dimpotrivă, m-am bucurat că l-au băgat pe Dragnea la pușcărie și m-am îmbujorat de plăcere că-mi pupă publicul mânuța și că primesc frumoase buchete de flori de la tot felul de necunoscuți care acasă, când butonau telecomanda și vedeau mutra mea pe ecran, ziceau „niʹ și la proasta asta de Dăncilă”, deși nici măcar nu ascultau ce am de spus, ar trebui să-l iau acum deoparte pe cel pe care l-am nedreptățit și care nu are nici un motiv să mă iubească și să-l întreb: „…Măi, Pleșoianule, ce dracului mă fac eu acum?”
Bănuiesc că Liviu Pleșoianu mi-ar spune că toate acțiunile mele de-acum încolo ar trebui să limiteze pagubele, deoarece în acest punct ne aflăm!… și regele negru, social-democrat, este aproape în șah mat în timp ce nebunul cu mandolina pe piept îl calcă pe bombeu, scălâmbăindu-se și scandând: „…ciiiiineeee esteeee reeeegele aaaaalb și puuur ca uuuun fiiicus extraduuuur?…” . Și că, judecând realist și ieșind din bula iluziei, trebuie să accept că nu se mai pune nicidecum problema intrării în turul doi al alegerilor prezidențiale, acestea fiind pierdute pentru social-democrație, așa cum se vede, din primul tur. Și mi-ar mai spune că a păși, peste câteva zile, într-o ceremonie discutabilă, cu baloane și confetti, pe covorul roșu al deschiderii campaniei electorale, va suna cam ca un măgar, la Scala din Milano, în rol de primadonă. Dacă mă retrag acum, PESEDEUL rămâne fără candidat la prezidențiale. Ei, și? E chiar așa de grav? De ce-ar fi, în condițiile de mai sus? Sunt vreo 20 de candidați la președinție, iar cea mai realistă imagine pentru turul doi al alegerilor ar fi o aprigă bătălie între Klaus Werner și Dan Barna. E bine asta, oare? Pe cine ar alege poporul pesedist într-o astfel de conjunctură imposibilă?
Și-atunci, cred, eu nemaifiind „catindat”, consilierul meu care nu știe să pupe-n dos mărimile trecătoare m-ar sfătui să mă uit atent la un aspirant INDEPENDENT (exclus Cumpănașu), care se bucură de popularitate, cu concepții cam de stânga și nu prea rău situat conform prognozelor, indiferent dacă-mi place sau nu-mi place cine-l susține… acela poate că ar putea intra în turul doi, în noiembrie. Și spre acela ar trebui, dacă aș fi Veorica, să orientez voturile unui electorat care aparent nu mai are miză.
E drept că și în aceste condiții ar fi de presupus că tot Klaus va lua premiul întâi cu coroniță… Cetățeanul român are o formidabilă inerție, care se întinde, ca o peltea, de la o rundă a prezidențialelor câștigate cu „emoția populară” la următoarea, unde nici măcar de emoție nu mai este nevoie, căci e suficientă tot aceea de acum cinci ani! E mai comod așa, iar expresia pe care-am auzit-o în 2014, de la un votant liberal, gata să pună ștampila, cu sete, pe numele lui Iohannis: „…și ce dacă-i prost? e prostul NOSTRU!” e valabilă și în 2019, fără nici un fel de îndoială. Dar, cel puțin, votantul de stânga ar simți că are și el un reprezentant în cursa finală, ceea ce ar atenua frustrarea previzibilă a acestuia.
Și-n final îi lansez o invitație la minte trează simpatizantului de stânga, pornind de la următoarele declarații ale lui Iohannis:
„Dacă oamenii votează, PSD DISPARE! ”( discurs, Teatrul Național, 11 mai 2019)
„Este clar că acest accident al democrației românești care este guvernarea PSD trebuie să DISPARĂ! ( declarație de presă , 26 mai 2019)
„Liviu Dragnea AR TREBUI SĂ DISPARĂ din viaţa publică românească!” ( declarație 23 iunie 2018)
„Acest proces ( succesul moțiunii de cenzură, n.n.) se numește INTRAREA ÎN ISTORIE ( DISPARIȚIA, adică… n.n.) a PSD.” ( declarație de presă , 10 octombrie 2019)
Deci: Liviu Dragnea să DISPARĂ… guvernarea PSD să DISPARĂ… PESEDEUL, în ansamblul său, să DISPARĂ… adică SĂ INTRE ÎN ISTORIE…
Și cu atâtea bifări pe lista celor care TREBUIE SĂ DISPARĂ, dragă votantule de stânga, ție cam ce fel de pase voodoo pentru sănătate și voie bună crezi că-ți face seara ticălosul ăsta care-a depășit orice măsură, în intimitatea modestului său dormitor, având suprafața cam cât trei apartamente?
…………………………………………………………………………………..
P.S. Simt, în adâncul inimii mele că Ana Birchall nu se mai simte reprezentată de valorile social-democrației și că-și va da, în curând, o emoționantă demisie din PESEDEU. Devenind independentă. Și mai simt, tot în adâncul inimii mele, că viitorul guvern, pentru a fi mai presus de orice suspiciune, exact o ministresă independentă va căuta pentru Justiție. Bine, dacă nu vor ști din prima cum arată ministresa independentă, mă gândesc că s-ar putea să-i ajute pe liberali, cu niște sfaturi, însuși domnul licurici… ăăă…pardon, ambasador Hans Klemm!
Autor: Luminița Arhire
vSursa: Luminița Arhire Facebook