Cetățeni, hai să ne amintim „un pic”, vorba lui Klaus, ce s-a întâmplat în urmă cu un an, când tot poporul se opintea să aleagă în fruntea țării o minune de președinte.
Dăncilă -o analfabetă, după cum i s-a spus blândului popor, care încă nu o cunoștea pe Anisie și habar n-avea că-l va căpăta ministru chiar și pe Ion Ștefan, cel care nu știe să citească dar în schimb știe să înmulțească etajele rezidențiale- a intrat în cursa prezidențială ca iepuraș declarat pentru victoria zdrobitoare a lui Klaus. Toate bune… numai că, în mod obraznic, tocmai când Klaus- Imperator moțăia liniștit, clefăind un apfelstrudel, în fața televizorului care-l prezenta ca pe-un zeu, a observat că pe firmament se ridica periculos steaua unui alt sibian care, măcar ca înălțime și număr la pantofi, părea să rivalizeze cu el, președinte în funcție.
Scrâșnind din nenumărații și uriașii săi dinți, Klaus a privit fascinat clipul electoral al sibianului Barna Dan, clip în care-l putea urmări cum se spală pe dantură și cum își lustruiește pantofii… cum stă la masă cu părinții… cum își pune haina pe umeri și iese din casă… totul simplu, frumos, curat, așa cum îi stă bine politicianului popular și populist.
Și președintele, șucărit, s-a simțit mai politruc ca oricând…
Așa că, în plină campanie pentru prezidențiale 2019, RISE PROJECT a ieșit pe piață cu un material foarte bine documentat, având titlul „ADEVĂRUL DESPRE DAN BARNA”. Materialul nu semăna deloc, dar deloc, cu gluma cunoscută sub numele de „valiza lui Dragnea”, descoperită de un gospodar în fundul grădinii și despre care, ulterior, nu s-a mai auzit nimic. Dimpotrivă, în ceea ce-l privea pe Dan Barna, RISE PROJECT părea să fi găsit o valiză beton, având împăturite înăuntru niște cămăși cam negre la gât și niste izmene gălbejite, cu elasticul binișor slăbit, dacă nu de-a dreptul rupt. Iată subtitlurile:
„Antreprenorul de succes Dan Barna duce în spate o serie lungă de eșecuri care au costat aproape șase milioane de euro”…„Prezidențiabilul vrea să-i întoarcă pe români în țară, dar și-a consolidat cariera pe seama unora nevoiți să plece”…„Opozantul și-a dirijat afacerile în algoritmul de încredere al pesedistului Dragnea: bani publici pentru prietenii de școală”… „Șeful USR, partidul care a inițiat campania #FărăPenali, este supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE”…„La bilanț, managementul care l-a consacrat pe Barna îi este profitabil sieși, în timp ce oameni aflați în cumpănă au beneficiat doar pe hârtie.
Vorbim despre persoane cu dizabilități sau proveniți din medii defavorizate, greu de integrat pe piața muncii și extrem de neglijate în România. În numele lor, Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare – DCG, compania fondată de Dan Barna, a câștigat milioane sub pretextul facerii de bine.” (RISE PROJECT, 15 octombrie 2019)
Confruntat cu dezvăluirile nemiloase a luʹ „niște băieți”, avântul obraznic al sibianului deșirat s-a tuflit brusc. Ce să spună? Că… SERVICIILE? Ar fi râs lumea… Așa că s-a făcut mic, a înghițit în sec și s-a bucurat că doar i s-a arătat pisica, fără să fie până la urmă, totuși, tocat mărunt și vârât în Kitty Kat-ul acesteia.
Ce vedem noi acum, la aproape un an distanță de la aceste întâmplări? Că USR-ul cel năbădăios îi suflă de sub nas luʹ PARTIDUL MEU niște primării tradițional liberale. Iar Cioloș, păunașul european, aflându-se pe cai mari, lansează un mesaj de tip „răsuflare fierbinte” în ceafa delicată a PENELEULUI :
„Este un moment istoric. De mâine, vom avea reprezentanți în toată România. Am demonstrat că suntem o forță politică națională capabilă să se impună ÎN FAȚA CLASEI POLITICE VECHI (!!!, n.n.) în toate județele țării, în toate administrațiile locale în care am candidat. E un pas uriaș pentru care ne-am pregătit și am muncit patru ani. (Dacian Cioloș, USR-PLUS, 27 septembrie 2020)
„Cred că pentru USR-PLUS și pentru România semnificația acestor alegeri în ceea ce a făcut USR-PLUS nu e atât numărul de primari, consilieri, cât faptul că, cred, e pentru prima dată când cetățenii la vot apreciază principiile pe care noi le-am afișat și în baza cărora ne-am construit programul. Noi am venit cu mesajul «vrem o Românie fără hoție» care natural s-a îndreptat împotriva PESEDEULUI cât și A PARTIDELOR VECHI, ÎN GENERAL, pentru că ei au introdus în politica din România cumetria, hoția, corupția, s.a.m.d.” (Dacian Cioloș, USR-PLUS, 28 septembrie 2020)
Aha… deci partidele vechi „nu mai e bune”… Cred că și Klaus a auzit declarațiile acestea. Lui un PESEDEU nădușit și flasc, căruia să-i înfigă dânsul uriașii canini prezidențiali în ceafă îi convine… de ce nu i-ar conveni? O caricatură de opoziție tot trebuie să păstreze… Dar un „aliat” USR-PLUS care să frece podelele cu PE-NE-LE-UL MEU, i-o fi confortabil președintelui? Știu și eu?
Și uite așa, pe data de 30 octombrie apar din neant, direct la ANTENA 3 și ROMÂNA TV niște imagini cu niște unii cotrobăind liniștiți în sacii cu voturi, în sediul BES 1, luând un sac și ducându-l nu se știe unde. USR recunoaște faptul că pe imagine se văd oamenii lor. Dar din pricină că noi nu avem presă în România, nimeni nu l-a întrebat pe Dan Barna, la indignata lui conferință de presă, unde anume era reprezentantul PESEDEULUI și de ce nu asista și el la cotrobăială? Toată lumea din camera cu sacii era liniștită pentru că, vorba Clotildei „…nouă ni s-a declarat că camera de filmat din sală nu funcționează”!!! Ei, să vezi surpriză, se pare că totuși, funcționa!
În lumina acestor întâmplări, dacă tot ceea ce am văzut noi în imagini și tot ceea ce am auzit noi ca mărturie de la participanții în circumscripții și birouri electorale este NORMALITATE în alegeri pentru România, înseamnă, cetățeni, că votul e o glumă și-atât!
Probabil că lucrurile, oricât de scandaloase ar fi, se vor opri aici. Pentru că ACEST GUVERN are nesimțirea totală a celui care știe că nu i se poate întâmpla vreo neplăcere căci toate cozile importante sunt îmbârligate corespunzător pe sub mesele și scaunele oficiale.
Așa că eu nu aștept nimic. Sau aștept doar următorul discurs al lui Dacian Julien… pariez că pasajul cu „partidele vechi” și ticăloase va dispărea din discurs și va rămâne ca exemplu negativ doar mamutul PESEDEU cu fildeșii căzuți și blana roasă… Ca să nu se mai producă vreo confuzie.
Autor: Luminița Arhire
Sursa: Luminița Arhire Facebook