Site icon gandeste.org

Lumea va putea ieşi din criză, dacă liderii G20 indeplinesc cinci condiţii, spune Brown

Premierul britanic Gordon Brown a prezentat luni cinci teste pe care vor trebui să le treacă liderii G20 la summitul de joi, de la Londra, şi le-a cerut participanţilor să se ridice la “inălţimea provocării”, relatează AFP potrivit NewsIn.

Primul test va fi acela de a asigura “o sporire adecvată a resurselor” unor instituţii precum Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), pentru ca acestea să poată răspunde cererilor de asistenţă formulate de ţările afectate grav de criză. De asemenea, liderii vor trebui să ia măsuri pentru debarasarea băncilor de activele toxice, să facă tot ceea ce este necesar pentru a stimula creşterea economică, să reziste tentaţiei protecţionismului, favorizand schimburile comerciale, şi să promoveze un viitor ecologic viabil.
“Acestea sunt cele cinci teste pentru summitul G20, pe care toată lumea trebuie să le treacă”, a declarat Brown intr-o conferinţă de presă comună cu preşedintele mexican Felipe Calderon, aflat in vizită la Londra. “Desigur, vom avea zile lungi de negocieri. (…) Sunt probleme dificile şi complexe. Nu va fi uşor să ajungem la unele concluzii care, in opinia mea, sunt necesare pentru economia mondială”, a adăugat Brown. Premierul britanic a afirmat că vizita sa de săptămana trecută la New York, in Brazilia, iar apoi in Chile, unde a participat la summitul liderilor progresişti, l-a convins că “lumea vrea să se reunească”. “In plus, maine şi poimaine (marţi şi miercuri – n.red.), voi continua să fac tot ce este posibil pentru a ajunge la un consens şi a permite un acord care să ne scoată din această recesiune şi să aducă lumea din nou pe calea creşterii” economice, a adăugat el. “Este un moment decisiv pentru economia mondială. Trebuie să facem o alegere”, a adăugat premierul. Lumea poate “fie să lase recesiunea să continue şi să se retragă in izolaţionism şi protecţionism”, fie să “reacţioneze impotriva recesiunii”, a sublinat Brown. “Acestea sunt testele la care vom fi supuşi la Londra. In această săptămană, lumea intreagă trebuie să se ridice la inălţimea provocării”, a conchis premierul britanic.

sursa: ziua.net

Exit mobile version