Pe când președintele american Obama trăia în Indonezia, la sfârșitul anilor ’60, China era văzută ca o putere malignă, aflată în nordul țării, unde activiștii comuniști complotau cum să-și exporte revoluția în restul Asiei. Astăzi, atitudinea Jakartei față de Republica Populară este total diferită. Companiile locale fac afaceri mai degrabă în yuani, moneda chineză, decât în dolari.
Dacă Indonezia mai ajunge să aibă încurcături financiare, ca în 1997, atunci va putea apela la un fond regional de rezervă de 120 de miliarde de dolari (Inițiativa Chiang Mai – n.r.), o versiune asiatică a Fondului Monetar Internațional, lansată la sfârșitul lunii trecute și susținută în parte de rezervele masive de valută ale Chinei.
Problemele importante ale Asiei nu mai sunt rezolvate în timpul unor călătorii precum cea a lui Obama – între fiecare din națiunile din zonă și Statele Unite –, ci la summituri care includ doar China, Japonia, Coreea de Sud și țările din sud-estul continentului. „China a avut o influență esențială în schimbarea accentului de la «Asia-Pacific», unde era vorba în principiu despre SUA și Japonia, la «Asia de Est», unde China se află în centru“, spune Martin Jacques, autorul volumului „When China Rules the World“ („Atunci când China va conduce lumea“).
IRONIA CHINA FRIENDLY.
Foarte bine: toată lumea pricepe că Republica Populară are dreptul la un cuvânt greu în vecinătatea ei. Dar ceea ce majoritatea oamenilor n-au băgat încă de seamă este că Beijingul vrea, în plus, să scrie noi reguli de drum pentru întreaga lume – sau, cel puțin, să ajute la scrierea lor. „China își dorește acum un loc în capul mesei“, afirmă Cheng Li de la John L. Thornton China Center de la Brookings Institution.
E ușor să uităm că marile organizații internaționale ca FMI și Banca Mondială au fost create de doar câteva națiuni, conduse de SUA. Aceste foruri economice au acoperire globală, dar acest glob era până de curând dominat de superputerea americană, iar politicile lor se scăldau în valorile SUA. Pe vremea când Beijingul era un jucător pe mize mici, liderii chinezi nu agreau mereu situația, dar nu aveau ce să facă, chiar dacă au avut de înfruntat o opoziție acerbă până să se alăture Organizației Mondiale a Comerțului, după 15 ani de negocieri.
Dar acum China are o poziție mai bună pe plan mondial, iar opinia publică internă a adoptat un ton mai combativ (și uneori de-a dreptul șovin). Așadar, cu un ochi pe interesele naționale chineze și celălalt ațintit la criticile interne ce acuză guvernul că „menajează“ Occidentul, regimul de la Beijing a început să insiste serios pentru remodelarea sistemelor internaționale pentru a le face mai „China-friendly“.
Ca o ironie, oficialii SUA se plâng deseori că Beijingul nu se implică „mai mult“ în politica mondială. Dar în cea mai mare parte din aceste cazuri, China este invitată să se implice într-un sistem la care nu a avut nici o contribuție – pe care îl consideră, în mod inerent, părtinitor. Chinezii sunt dornici să participe la forurile unde au avut un cuvânt de spus de la înființare, cum este Organizația de Cooperare Shanghai, un fel de NATO al Asiei Centrale în care China joacă rolul conducător. Iar dacă această alianță părea la înființare, în 1996, ca un fel de glumă, a devenit în prezent un pilon de securitate regională.
MONEDĂ ȘI SPIONAJ WEB. În mod similar, eforturile Beijingului de a instala yuanul ca rival al dolarului cunosc acum unele progrese. În ultimele luni, China a semnat acorduri valutare swap în valoare de 100 mld. $ cu șase state, printre care Argentina, Indonezia și Coreea de Sud. Yuanul a devenit oficial monedă de schimb în Asia de Sud-Est și două provincii chineze. „Yuanul este a doua monedă de schimb comercial pentru India, Pakistan, Rusia, Japonia și Coreea“, explică Gu Xiaosong, directorul Institutului de Studii Sud-Est-Asiatice din Nanning.
Aceste țări vor putea în cele din urmă să folosească moneda chineză pentru acordurile dintre ele. Iar un alt pas important, făcut tot cu discreție, spre transformarea yuanului în monedă liber convertibilă a fost lansarea de către regimul chinez la finele anului trecut a primei oferte internaționale de obligațiuni.
La fel de discret, Beijingul participă la reproiectarea Internetului. Titlurile din ultima vreme s-au concentrat pe cearta Chinei cu Google, care a anunțat că refuză să mai urmeze regulile de cenzură locale după ce rețeaua companiei a fost atacată de hackeri din China. Dar separat de această situație, chinezii au lucrat din greu la următoarea generație de standarde pentru web – IPv6, versiunea 6 de Protocoale Internet. Se așteaptă ca versiunea actuală, IPv4, să nu mai poată furniza noi adrese de IP cel mai târziu la anul. O zi care nu poate veni mai repede pentru Beijing, deoarece majoritatea adreselor – în august 2007 erau aproximativ 1,4 miliarde – au fost alocate către companii și persoane din SUA, față de o nimica toată de 125 de milioane pentru China. Adică mai puțin de o adresă IP la 100 de persoane, față de cinci la o persoană în Statele Unite.
IPv6 va furniza mii de miliarde de noi adrese pentru orice, de la site-uri web la instalații casnice inteligente și aplicații militare – iar Beijingul intenționează să-și ia, de data aceasta, partea. China va avea la dispoziție o nouă posibilitate de spionaj cibernetic: în mod diferit față de arhitectura anterioară, IPv6 permite ca fiecare computer sau dispozitiv mobil să aibă alocată propria adresă, ceea ce îi va oferi regimului noi căi de a-și urmări cetățenii.
GOANA DUPĂ LUNĂ. Toate aceste eforturi sunt motivate de o combinație stranie de încredere, mândrie și insecuritate. Pe de o parte, China vede cum capacitatea ei tehnologică se dezvoltă și cum îi cresc șansele să depășească Occidentul în anumite domenii. „Totdeauna a existat sentimentul ăsta, în China și în alte țări în dezvoltare, că Occidentul e locul mult dorit – și acum, deodată, nu mai e așa“, spune Ruchir Sharma, șeful departamentului piețe emergente de la Morgan Stanley Investment Management.
Savanții chinezi se întorc în valuri acasă, pentru a conduce proiecte originale în laboratoare bine finanțate. Pe de altă parte, chinezii sunt îngrijorați că, dacă nu iau parte la scrierea noilor standarde, ele vor fi manipulate de dușmani. Regimul de la Beijing a încercat să interzică, de pildă, folosirea de programe Microsoft pe computerele guvernamentale, în mare parte pentru că presupunea că asemenea software ar putea include o „ușă secretă“ ce i-ar fi permis guvernului SUA să lanseze atacuri cibernetice împotriva Chinei.
Într-adevăr, chiar dacă Beijingul nu încearcă neapărat să preia conducerea lumii, toate acțiunile sale pun pe primul plan interesele chineze. Programele lor spațiale sunt ținute secrete, dar în ultimii ani s-au intensificat.
Luna trecută, China a confirmat că pregătește al doilea zbor selenar fără echipaj pentru octombrie, iar în 2011 va lansa un modul care îi va permite primele exerciții de andocare în spațiu, acțiuni care converg spre o misiune umană pe lună în 2013. Cum bugetul NASA se restrânge drastic, China rămâne singura țară care face investiții majore în explorarea cosmosului.
De unde și până unde această goană după Lună? E clar că Beijingul se așteaptă la mai multe câștiguri materiale din aventurile sale celeste decât au avut parte americanii.
Unii savanți chinezi sunt siguri că în spațiu se găsesc noi surse de energie potențială, ca helium-3, dar și zăcăminte de minerale rare, numai bune pentru producția industrială pământeană; Ye Zili de la Societatea de Științe ale Spațiului din China a fost citat afirmând că, atunci când chinezii vor ajunge pe Lună, nu vor „culege doar o piatră de pe jos“ – o împunsătură limpede la adresa misiunilor spațiale ale SUA din trecut. Regulile pentru exploatarea resurselor extraterestre încă nu au fost scrise. Atunci când vor fi, China își dorește ca interesele sale să fie bine reprezentate.
BANII STATULUI. Același principiu explică atitudinea generală pe care a adoptat-o Beijingul, de a se situa în fața celorlalte țări. China știe că poate urca mai ușor pe scara economică în domeniile tehnologice noi, în dezvoltare, decât în industriile tradiționale. De aceea, cel mai mare poluator al lumii a devenit și singurul mare stat care sprijină tehnologiile verzi, ecologice.
Datorită unor subvenții guvernamentale masive, China a devenit lider mondial în echipamente pentru energie solară și eoliană și se mișcă repede în direcția stabilirii standardelor pentru viitoarea generație de vehicule ecologice. Bateriile produse de compania chineză BYD sunt folosite deja de un sfert din telefoanele mobile din lume; în prezent, producătorul chinez conduce cursa globală pentru adaptarea acestor baterii la mașini, cel mai important obstacol ce a rămas în fața creării unei piețe viabile pentru automobilele hibrid și electrice.
Datorită comenzilor de stat, China deține deja cea mai mare flotă de vehicule ecologice din lume. Odată ce tehnologia va avansa, putem paria că Beijingul va promova acest gen de autovehicule și pe piața de consum locală (care a întrecut-o anul trecut pe cea din Statele Unite ca număr de vehicule vândute). Iar dacă vor reuși să-și dezvolte nu numai standardele de tehnologie din domeniu, ci și o piață pe măsură, chinezii se pot aștepta să controleze în viitor businessul global cu mașini.
Când și dacă va veni acea zi, va fi interesant de văzut dacă Beijingul – și lumea întreagă – va continua să sprijine regulile actuale de comerț liber și competiție globală deschisă. Deja putem asista la schimbări îngrijorătoare în modul în care China tratează companiile străine. Cu zece ani în urmă, Beijingul ar fi făcut orice era posibil ca să ademenească investitori din străinătate.
Astăzi, regulile s-au schimbat. Pachetul de stimulente în valoare de 800 mld. $ le-a furnizat firmelor controlate de stat o mai mare greutate decât celor private. Noile legi privind fuziunile comerciale îngreunează procesul de achiziționare a unei firme chineze de către o companie străină.
În decembrie, Camera de Comerț a Statelor Unite și 33 de alte organizații de afaceri din lume au trimis o scrisoare la Beijing în care protestau la adresa legislației care, spuneau ele, bloca accesul firmelor din străinătate la piețele lucrative legate de serviciile de achiziții guvernamentale din China.
Dar regimul a decis să preia controlul inclusiv asupra afacerilor cu capital de risc. Una din cele mai mari firme de private equity din lume, Carlyle Group, a fost recent obligată să-și unească forțele cu administrația orașului Beijing ca să i se permită să investească în continuare în China.
CĂUTAREA UNEI IDENTITĂȚI. Ideea potrivit căreia cu cât va deveni China mai bogată, cu atât va deveni mai asemănătoare Americii sau cel puțin mai solidară cu agenda SUA se dovedește a fi greșită. China nu s-a schimbat niciodată din exterior și este puțin probabil s-o facă acum. Printre oamenii obișnuiți, mândria și încrederea în perspectivele națiunii lor sunt egalate doar de sentimentul sâcâitor că toate sunt prea noi și prea instabile.
Ritmul amețitor al schimbării are un efect dramatic în special asupra chinezilor mai tineri, care se închid în ei și devin mai naționaliști – o tendință considerată de experți ca John Lee de la Institutul Hudson drept unul din factorii ce au determinat noile politici mai agresive ale Chinei în ce privește securitatea, comerțul și afacerile internaționale.
Această agresivitate nu poate decât să crească până în 2012, când conducerea Partidului Comunist se va schimba. Până atunci, activiștii care vizează o funcție vor „pierde puncte dacă sunt percepuți ca prea blânzi în orice fel de negociere cu SUA“, explică Li de la Brookings Institute.
Este limpede că națiunea chineză își caută încă identitatea: este una bogată sau una săracă, o putere importantă care ar trebui să determine soluții globale sau una în dezvoltare, care ar trebui să-și vadă doar de sine?
Este posibil ca această confuzie să ducă la multe alte dezastre, cum s-a întâmplat la summitul de mediu din decembrie, de la Copenhaga, unde Beijingul a aruncat în aer un acord, refuzând să se angajeze să-și reducă emisiile de carbon. S-a făcut mult caz de faptul că premierul Wen Jiabao i-a dat peste nas președintelui Obama trimițând un oficial de rând la o întâlnire crucială a marilor șefi de stat. Ne putem întreba – dacă vrei un loc la masă, de ce să trimiți un lacheu?
Potrivit unui diplomat străin, familiar cu manierele chinezilor, premierul Wen nu primise autoritatea de a lua decizii la summit. Ca să nu fie pus în încurcătură de lipsa lui de putere, a ales să stea deoparte (funcționarul care i-a luat locul a protestat și el, afirmând că nu poate lua o decizie – pentru că i se terminase bateria de la telefonul mobil).
Până la urmă, teama chinezilor de a nu fi prinși într-o capcană întinsă de Occident a fost cea care a determinat comportamentul delegației Beijingului la Copenhaga. Nu este deloc clar cum ar arăta lumea în care trăim dacă Republica Populară Chineză și-ar îndeplini planurile de remodelare a ei. Dar se vede treaba că drumul până acolo va fi unul anevoios.
,