Cam acesta este principiul după care autorităţile s-au ghidat în ultimii ani. Un principiu care nu credeam in ruptul capului ca functioneaza in conditii de criza. M-am linistit. In criza este mai rau. Cei bogati se salveaza pe spinarea celor cu venituri medii sau reduse.
La noi, modelul de creştere a funcţionat în avantajul celor mai bogaţi dintre noi. În loc de creştere participativă am avut o creştere care sărăceşte – aşa cum spunea un cunoscut. Nu s-a reformat nimic în ultimii ani în sectorul public. Nu se vede aproape nimic în infrastructură, educaţie, sănătate, agricultură etc
Bogaţii şi-au sporit puternic averile, în timp ce persoanele cu venituri modeste s-au iluzionat că au un plus de bunăstare. Creditul cu buletinul a fost vehiculul de magie. Acum a venit scadenţa. Dar nu plătesc doar cei care au suferit de exuberanţă iraţională – cei care au crezut că venitul temporar mai mare este un venit permanent mai mare, ci trebuie să plătim toţi. Am găsit o soluţie, una şi mai proastă. Acum am trecut la creşterea pe datorie, pe care iar va trebui să o plătim toţi.
Sunt multe exemple care arată lipsa de viziune privind o dezvoltare echilibrată. Sunt multe exemple care ne conduc către un model ciudat de dezvoltare, cu efecte nefaste pe termen mediu şi lung. Polarizarea socială a crescut în România, contrar oricăror principii ale modelului european, care vorbeşte de coeziune economică şi socială, convergenţă. Bla-bla-uri. La noi indicatorul Gini creşte, raportul dintre indivizii din decila superioară şi cea superioară în ceea ce priveşte veniturile se măreşte, decalajele dintre urban şi rural se adâncesc, rata criminalităţii creşte etc.
S-a introdus cota unică de impozitare de pe urma căreia au beneficiat cîteva sute de mii de români. Pentru restul, efecte neutre sau chiar minus, deoarece ulterior au trebuit să plătească alte taxe, introduse pentru a compensa găurile la buget.
Se iau impozite şi taxe de la toate firmele care înţeleg să le plătească dar numai unele beneficiază de sistemul de garanţii guvernamentale. Numai câteva sunt eligibile pentru a primi ajutoare de stat. Doar câteva sute, poate mereu aceleaşi, beneficiază de contracte cu statul, bune în timp de criză, chiar dacă banii îţi vin cu întârziere. Puţine au norocul să primească ajutor pentru absorbţia de fonduri europene.
Majoritatea plătim impozite şi taxe dar numai unii dintre noi avem şansa unor salarii mari. Foarte puţini. În sistemul bugetar de pildă, 3 la sută au salarii nete de peste 1000 euro în timp ce 75 la sută vor avea salarii nete după tăiere mai mici de 250 euro. Clientela primeşte miezul, prostimea firimiturile.
La expansiune fiecare trage cât poate, fură cât ştie, speculează maximum posibil. La recesiune se clamează solidaritatea de parcă am participat împreună cu clientela la contracte cu statul, am împărţit profiturile nejustificat de mari, am beneficiat de comisioane şamd. Tăierile de salarii şi pensii se fac cu acelaşi procent de parcă 25 de milioane tăiaţi din 100 de milioane lei vechi au aceeaşi valoare cu 2 milioane lei vechi luaţi de la cel care are 6 milioane lei pe lună.
Prin măsurile de austeritate propuse 4 milioane de copii pierd prin diminuarea alocatiei de stat pentru copii, câteva sute de mii de mame prin diminuarea stimulentului de creştere a copilului, circa 1,3 milioane de bugetari prin tăierile de salarii, bonuri de masă şi al 13 lea salariu, 735.000 de someri pierd 15% din indemnizaţia lunară, iar 5,25 milioane pensionari pierd 15%. Mai pierd cei care fac economii în bănci, cei care au câştiguri pe piaţa de capital etc. Ajungem fără probleme la 12 milioane de români afectaţi direct de măsurile de austeritate. Cine va câştiga nu are rost să mai spun. Îi ştiţi cu toţii.
Faţă de creşterea taxelor, tăierea veniturilor presupune o dublă pierdere pentru români. Li se ia şi posibilitatea de a alege. Dacă se mărea TVA era foarte simplu. Erai pus în situaţia de a cumpăra cu un preţ mai mare sau nu. Nu cumpărai, probabil că firmele mai reduceau din preţ. Vindeau o cantitate mai mare cu o marjă de profit mai mică. Aşa, prin tăierile de venituri, nu ai cum să mai cumperi. Deci nici firmele nu au ce să vândă.
Concedierile în sectorul bugetar ne vor revela o nouă categorie de privilegiaţi. Totuşi, de angajările iraţionale în sectorul bugetar au beneficiat doar anumite persoane. Să plătească! Să începem curăţenia cu ei. Să continuăm cu cei 600.000 de bugetari care doar asigură suport pentru alţi bugetari. Sunt în marea lor majoritate şoferi, referenţi, secretare etc Să tăiem tichetele de vacanţă, să tăiem sporurile care au mai rămas pentru categoriile de angajaţi privilegiate. Să tăiem de sus în jos şi vom vedea că economia de cheltuieli propusă se va obţine fără a ne atinge de salariile mici, pensiile mici şi alte categorii de venituri reduse.
Oricum, România este unică. Să propunem noi FMI-ului o variantă mult mai dură pentru populaţie şi să ajungă ei să spună NU mi se pare uimitor. Nu credeam să văd aşa ceva.
Cu toate că principiul de a face curăţenie în sectorul public este bun, aş fi vrut să văd această determinare încă de la sfârşitul anului 2008 prin măsuri de relansare economică. Când aud acum că planul de austeritate propus este de fapt un plan de măsuri anticriză, mă pufneşte râsul. Când mai auzi şi că nu creşti taxele şi impozitele în timp de criză, că aşa spune manualul, iarăşi mă pufneşte râsul. Care manual descrie de o manieră coerentă o economie ca a României? Şi cînd mai auzi şi că România va avea în acest an o creştere a PIB real de peste 1 la sută, nu mă mai pufneşte râsul. Ci plânsul.
Cristian Socol
sursa: standard.ro