Conceptul de “Leaderless Resistance” a fost propus de Col. Ulius Louis Amoss, fondatorul al International Service of Information Incorporated, din Baltimore, Maryland. Col. Amoss a murit de peste 15 ani, dar în întreaga sa viață a fost un oponent al comunismului și un priceput ofițer de informații. Col. Amoss a scris prima dată despre Rezistența necoordonată pe 17 Aprilie 1962. Teoriile sale despre organizare au fost în primul rând direcționate împotriva unei eventuale ocupări a Statelor Unite de către comuniști.
Prezentul autor, având avantajul de a trăi cu mulți ani după Col. Amoss, a preluat teoriile sale și le-a extrapolat. Col. Amoss se temea de comuniști. Autorul se teme de guvernul federal. La ora actuală comunismul nu mai reprezintă o amenințare pentru nimeni din Statele Unite în timp ce tirania federală reprezintă o amenințare pentru oricine. Scriitorul a avut norocul să trăiască suficient de mult pentru a vedea ultimele zvâcniri ale comunismului, dar sa-ar putea, ca din păcate, să mai trăiască destul pentru a vedea și ultimele frânturi de liberate din America.
Acest eseu este scris cu speranța că America mai poate produce cumva, fiii și fiicele necesare pentru lupta împotriva persecuției și a opresiunii. Sincer, e prea greu să mă pronunț la ora actuală. Cei care iubesc libertatea și cred în ea suficient de tare încât să lupte sunt rari la ora actuală. Totuși, în sânul fiecărei mari națiuni mai rămân ascunse perle ale fostei măreții. Sunt acolo. M-am uitat în ochii lor strălucitori; împărțind scurte momente pe măsură ce-am trecut prin viață. Le-am savurat prietenia, le-am îndurat durerea și ei pe a mea. Suntem o trupă de frați, născuți pe acest pământ, prinzând putere unul de la celălalt, în timp ce ne aruncăm într-o bătălie pe care cei mai slabi și mai timizi, spun ca nu o putem câștiga. Se poate … dar, din nou, poate reușim. Lupta nu s-a încheiat până când ultimul luptător pentru libertate nu este îngropat sau încarcerat, sau până cand acestea li se vor întâmpla celor care vor să ne distrugă liberatea.
Exceptând niște evenimente cataclismice, lupta va dura ani. Trecerea timpului va arăta și celor mai înceți la minte dintre noi ca guvernul este cea mai mare amenințare la adresa vieții si libertății poporului. Fără niciun dubiu guvernul va face ca opresiunea de astăzi să pară un joc de copii în comparație cu ceea ce au planificat pentru viitor. Între timp mai sunt printre noi aceia care credem ca puținii vor reușii ceea ce nu au reușit cei multi. Ne dăm seama că înainte ca lucrurile să devină mai bune ele vor deveni cu siguranță mai proaste, întrucât guvernul arată o disponibilitate în creștere de a utiliza măsuri de stat polițienesc împotriva dizidenților. Această situație în schimbare ne arată clar că acei care se opun represiunii statului trebuie să fie pregătiți să-și schimbe, să-și adapteze, să-și modifice comportamentul, strategia și tacticile în funcție de cirmcumstanțe. Incapacitatea de a lua în considerare noi metode și de a le implementa va ușura eforturile guvernului de a le suprima. Este datoria fiecărui patriot să facă viața tiranului mizerabilă. Dacă eșuează în acest efort, eșuează nu doar pentru sine ci și pentru ai săi.
Acestea fiind zise, măsurile prezente de rezistență la tiranie, folosite de cei care își iubesc rasa, cultura și tradiția, trebuie să treacă un test de soliditate. Metodele trebuie măsurate obiectiv în privința eficienței și în privința probabilității de a face represiunea guvernamentala mai posibilă sau mai dificilă. Acele metode care nu ne ajută obiectivele trebuie abandonate, sau guvernul va beneficia de pe urma incapacității noastre de a renunța la ele.
Pe măsură ce oamenii onești care s-au asociat in grupuri de natură politică sau religioasă au fost în mod fals etichetați ca și teroriști sau “culte religioase” și apoi suprimați, va deveni necesar să luăm în considerare alte metode de asociere, sau după cum se prea poate: de non-organizare. Trebuie luat în considerare că nu este în interesul guvernului să elimine toate grupurile. Câteva trebuie menținute pentru a perpetua maselor iluzia că America este o “țară liberă și democratică” în care opoziția este permisă. Cu toate acestea, celor mai multe organizații care prezintă un potențial de rezistență efectivă li se va interzice să continue. Oricine este atât de naiv încât să creadă că cel mai puternic guvern de pe planetă nu-i va zdrobi pe cei care reprezintă o amenințare la adresa acestei puteri, nu ar trebui să fie activ politic, ci, mai degrabă să stea acasă și să studieze istorie politică.
Întrebarea cine va fi lăsat în pace și cine nu, își va găsi răspunsul în funcție de modul în care grupurile și indivizii vor ști să acționeze în fața unor factori precum: evitarea conspirațiilor, respingerea elementelor labile, capacitatea de a selecționa membrii de calitate, evitarea oricărui contact cu interpușii statului – mass media – și, în final, capacitatea de a se camufla (care poate fi definită drept capacitatea de a amesteca în ochii publicului, imaginea grupurilor de rezistență reale cu cea a unor asociații mai maintream și de aceea considerate inofensive). În primul rând însă, criteriul după care i se va permite unei organizații sa continue îl va reprezenta pericolul pe care aceasta îl reprezintă. Nu în ceea ce privește puterea înarmată sau abilitățile politice, întrucât acestea sunt inexistente în prezent, ci mai degrabă în funcție de potențial. Potențialul este ceea ce îi îngrijorează cel mai mult pe agenții federali. Nu contează dacă potențialul rezidă într-un individ sau într-un grup. Federalii măsoară amenințarea potențială în funcție de ceea ce s-ar putea întâmpla în cazul activării unui individ sau o organizații în prezent inactive. Culegerea de informații le permite să măsoare acest potențial. A-ți arăta cărțile din mână înainte de a se paria e un mod sigur de a pierde.
Mișcarea pentru libertate se apropie cu rapiditate de punctul în care penru mulți oameni opțiunea de a se alătura unui grup va fi non-existentă. Pentru alții, aparteneța la un grup va rămâne o opțiune doar pentru viitorul imediat. În final și probabil mult mai repede decât cei mai mulți cred că este posibil, prețul plătit pentru apartenența la un grup va depăși orice potențial beneficiu. Deocamdată, unele dintre grupurile existente sunt utile, fie pentru novice, de a fi îndoctrinat într-o ideologie a luptei fie pentru generarea unei propagande pozitive care să ajungă la luptătorii pentru libertate. Cu siguranță că în cea mai mare parte lupta devine o acțiune individuală, fiecare dintre participanți luând hotârârea de a rezista în inima sa: de a rezista cu orice mijloc posibil. E greu de spus ce vor face ceilalți pentru că nimeni nu știe ce e în sufletul altuia. E suficient să știi ce vei face tu. Un profesor mare a spus odată “cunoaște-te pe tine însuți”. Puțini se cunosc cu adevărat, dar trebuie să ne promitem nouă înșine că nu vom merge în liniște spre soarta pe care cei care vor să ne fie stăpâni ne-au hărăzit-o.
Conceptul Rezistenței Necoordonate reprezină o schimbare totală față de teoria organizațiilor. Schema clasică de organiare o reprezină piramida, cu masele la bază și liderul în vârf. Acest tip fundamental de organizare poate fi văzut nu numai în cazul armatelor, care reprezintă cea mai bună ilustrare a lor, cu masa soldaților, responsabili în fața caporalilor, responsabili în fața sergenților și tot așa pe întreg lanțul de comandă până în vârf la generali, ci și în cazul corporațiilor, cluburilor pentru femei și chiar în sistemul politic. Această schemă clasică “piramidală” poate fi văzută in toate structurile politice, sociale și religioase de la guvernul federal la Biserica Catolică. În înțelepciunea lor Părinții Fondatori ai Statelor Unite au încercat prin Constituție să diminueze esența dictatorială a structurii piramidale de organizare divizând autoritatea în trei: executivă, legislativă și judecătorescă. Dar în esență piramida rămâne neatinsă.
Această scemă de organizare piramidală este însă nu doar nefolositoare, ci extrem de periculoasă pentru participanți, atunci când este folosită de o mișcare de rezistență împotriva tiraniei de stat. Cu atât mai mult în societăți avansate tehnologic unde supravegherea electronică poate adesea penetra structura dezvăluind structura de comandă. Experiența a arătat iarăși și iarăși că organizațiile politice utilizând această metodă de comandă și control sunt pradă ușoară pentru infiltrare guvernamentală, capcane și distrugerea personalului implicat. Acest lucru a fost văzut în mod repetat în Statele Unite unde informatori pro-guvernamentali sau agenți provocatori s-au strecurat în grupările patriotice și le-au distrus din interior.
În organizațiile de tip piramidal un agent infiltrat poate distruge orice este sub nivelul sau de infiltrare și de multe ori și pe cei de deasupra sa. Dacă agentul este inflitrat la vârf, întreaga organizație este compromisă și poate fi manevrată după bunul plac.
O alternativă la sistemul piramidal este sistemul pe bază de celule. În trecut, multe grupuri politice (atât de stânga cât și de dreapta) au folosit acest sistem pentru a-și atinge obiectivele. Ajung două exemple: În timpul Revoluției Americane au fost fondate “comitete de corespondență” în toate cele Treisprezece Colonii.
Scopul lor a fost de a distruge guvernul și de a ajuta cauza independenței. “Fii Libertății”, care și-au făcut un renume aruncând ceaiul taxat in golful din Boston, au fost brațul înamat al acestor comitete de corespondență. Fiecare comitet a fost o celulă secretă care a operat complet independent de celelalte celule. Informațiile despre guvern era trecute din comitet in comitet, din colonie în colonie și pe baza lor, acțiunile erau decise la nivel local. Și totuși, chiar și în acele zile demult trecute, cu comunicații slabe, în care o scrisoare era livrată după săptămâni și luni, comitetele lipsite de directive cenralizate s-au dovedit remarcabil de similare în tacticile folosite pentru a rezista tiraniei guvernamentale. A fost ca și cum patrioții americani ar fi știut că este complet inutil să aștepti unui ordin pentru a acționa. Informația era disponibilă fiecărui comitet și fiecare comitet a acționat după cum a considerat potrivit. Un exemplu recent al sistemului pe bază de celule, luat din zona de stângă a politicii o reprezintă comuniștii. Pentru a evita problemele evidente pe care le presupune un sistem piramidal de organizare, comuniștii au adus sistemul de celule la rang de artă. Ei au avut numeroase celule independente care au operat complet izolate unele față de altele și neștiind una de existența celorlalte, dar fiind toate coordonate de la sediul central. De exemplu, în timpul celui de-al Doilea război Mondial, în Washington se știe că au existat cel puțin șase celule secrete comuniste care au operat la cel mai înalt nivel al guvernului Statelor Unite (plus toți comuniștii declarați care au fost protejați și promovați de Președintele Roosevelt), cu toate acestea o singură celulă a fost descoperită și distrusă. Câte celule comuniste au mai existat și au operat nu poate să spună nimeni cu siguranță.
Celulele comuniste care au operat sub control sovietic în Statele Unite până la sfârșitul lui 1991, puteau să aibă la comandă un lider care ocupa aparent o poziție socială inferioară. Un chelner într-un restaurant, putea fi în realitate un colonel sau un general al Sericiilor Secrete Sovietice, KGB. Sub el se puteau afla un număr de celule, iar indivizii dintr-o celulă nu știau aproape niciodată de cei activi în alte celule. Valoarea acestei organizări constă în faptul că, în cazul în care o celulă este inflitrată, expusă sau distrusă, o astfel de acțiune nu are niciun efect asupra celorlalte; de fapt membrii celorlalte celule vor ajuta celula aflată sub atac, de obicei în mai multe feluri. Acesta este fără îndoială cel puțin unul dintre motivele pentru care, atunci când în trecut comuniștii erau atacați în această țară, apărea subit un spijin pentru ei din cele mai neașteptate locuri.
Operarea eficientă și efectivă a unui sistem bazat pe celule după modelul comunist, este dependentă desigur de o direcționare centrală, ceea ce înseamnă o organizare impresionantă, finanțare de la vârf și sprijin din exterior, toate disponibile pentru comuniști. Evident, patrioții americani nu au niciunul dintre aceste elemente la vârf sau oriunde altundeva iar operarea unui sistem pe baze de celule, după model sovietic este imposibilă.
Două lucruri devin clare din discuția de mai sus. Primul, că o organizare de tip piramidal poate fi ușor penetrată și prin urmare că nu este o metodă sigură de organizare în situații în care guvernul are resursele și dorința de a penetra astfel de structuri, după cum e cazul în această țară. Al doilea, că nu sunt îndeplinite cerințele uzuale pentru ca un sistem celular de tip comunist să poată funcționa pentru patrioții americani. Odată acestea înțelese se pune întrebarea “Ce metodă rămâne pentru cei care vor să reziste tiraniei statului?” Răspunsul vine de la Colonelul Amoss care a propus “Celula Fantomă” ca și model de organizare, pe care a descris-o ca “Leaderless Resistance”, un sistem de organizare care este bazat pe sitemul de celule însă care nu are controlat sau direcționat centralizat și care, în fapt este aproape identic cu metodele folosite de Comitetele de Corespondență din timpul Revoluției Americane. Folosind conceptul de Rezistență Necoordonată toți indivizii și grupurile care operează independent unele față de celelalte, nu raportează niciodată către un cartier general sau vreun lider pentru a fi direcționate sau pentru a primi instrucțiuni, așa cum ar face în mod normal cei care aparțin de o organizație de tip piramidal.
La o primă vedere, un astfel de tip de organizație pare nerealistă în primul rând pentru că pare să nu existe vreo organizație. În mod natural se pune întrebarea cum vor colabora între ele “celulele fantomă” și indivizii atât timp cât nu există comunicare sau direcționare centrală? Răspunsul la această întrebare este ca participanții intr-un program de Rezistență Necoordonată fie că sunt celule fantomă, fie că sunt indivizi, trebuie să știe exact ce fac și cum o fac. Este responsabilitatea individului să-și însușească calitățile și informația pentru ceea ce este de făcut. Acest lucru nu este atât de nepractic precum pare, pentru că este cu siguranță adevărat că în orice mișcare, toate persoanele implicate au aceași viziune generală, au cunoștință de aceeași filosofie si în general răspund în mod similar în situații date. Istoria comitetelor de corespondență din timpul Revoluției Americane arată că acest lucru este valabil.
Cum întregul sens al Rezistenței Necoordonate este de a înfrânge tirania statului (cel puțin în ceea ce privește acest eseu), toți membrii celulelor fantomă sau indivizii vor tinde să reacționeze la evenimentele obiective în același fel pe baza tacticilor obișnuite în rezistență. Mijloace de informare precum ziare, fluturași, computere care sunt disponibile pe scară largă tuturor vor ține persoanele informate despre eveniment, permițând un răspuns planificat care va veni sub variante multiple. Nimeni nu are nevoie să dea un ordin nimănui. Acei idealiști dedicați cu adevărat cauzei libertății vor acționa atunci când vor simți că a sosit timpul ori vor deduce din acțiunile altora. Deși este adevărat că se pot spune multe împotriva unei astfel de structuri, trebuie ținut cont că Rezistența Necoordonată este un copil al necesității. Alternativele, după cum s-a arătat sunt impracticabile.Rezistența Necoordonată a funcționat înainte in Revoluția Americană și dacă cei dedicați o vor utiliza, va funcționa din nou.
Bineînțeles că Rezistența Necoordonată duce la celule de rezistență foarte mici sau chiar de un singur om. Cei care se alătură organizațiilor pentru a se juca sau pentru a fi “groupies” se vor elimina rapid în vreme ce acei care sunt serioși în privința rezistenței la despotismul federal vor găsi exact ceea ce își doresc.
Din punctul de vedere al tiranilor și al potentaților din birocrația federală și a agenturilor polițienești, nimic nu e mai de dorit decât ca aceia care li se opun sa fie UNIȚI într-o structură de comandă și cafiecare persoană care li se opune să aparțină unei structuri piramidale. Acest tip de grupuri și organizații sunt o pradă ușoară. Mai ales având în vedere promisiunea din 1987 a Departamentului de Justiție (sic) că nu va mai exista vreun grup care să li se opună și în care să nu aibe măcar un informator. Agenții informatori sunt “prieteni ai guvernului” care adună date ce pot fi folosite de procurori pentru o condamnare. Linia de bătălie a fost trasată. Patrioților li se cere prin urmare, să ia în mod conștient o decizie, fie în sensul de a ajuta guvernul în spionajul său ilegal prin folosirea vechilor metode de organizare și rezistență, fie să îngreuneze sarcina acestuia prin aplicarea unor contramăsuri eficiente.
Acum desigur că vor exista handicapați mentali, ridicați pe un podium cu un steag american și un vultur singuratic în fundal care vor declara emfatic pe o voce roș-alb-albastră “Și ce dacă guvernul ne spionează? Nu încălcăm nicio lege”. Un mod gândire atât de debil venind din partea vreunei persoane serioase este dovada cea mai bună că orele de educație specială sunt necesare. O persoană care face astfel de afirmații este complet în afara oricărei realități politice din această țară și este incapabilă să conducă orice mai mult decât o sanie trasă de câini în sălbăticiile Alaskăi. Vechea mentalitate de “născut la Patru Iulie” care a influențat atât de mult gândirea patriotului american în trecut nu-l va scăpa de guvern în viitor. “Reeducarea” unor ne-gânditori de acest tip va fi efectuată în sistemul penitenciar, unde nu exista steaguri și vulturi ci o mulțime de oameni care “nu au încălcat nicio lege”
Majoritatea grupurilor care își unifică membrii într-o singură structură au o viață scurtă din punct de vedere politic. De aceea, liderii care îndeamnă constant la unificare organizatorică mai degrabă decât la unificarea obiectivelor, pot fi clasificați în trei categorii.
S-ar putea să nu fie buni tacticieni politici, ci mai degrabă bărbați care simt că unitatea ar ajuta cauzei, nerealizând că guvernul ar fi prinicipalul beneficar al unui astfel de efort. Obiectivul guvernului, de a-i încarcera sau a-i distruge pe toți cei care i se opun este ajutat de organizațiile piramidale. Sau, s-ar putea să nu înțeleagă lupta în care s-au implicat și că guvernul cărora li se opun a declarat o stare de război împotriva celor care luptă pentru credință, națiune, libertate și drepturi constituționale. Cei aflați la putere vor folosi orice mijloace pentru a elimina opoziția. A treia categorie a celor care îndeamnă la unitate și să sperăm că e cea mai mică dintre cele trei, sunt cei care își doresc mai degrabă puterea pe care presupun ca le-ar conferi-o o organizație mare, decât îndeplinirea scopului exprimat.
Reciproc, ultimul lucru pe care l-ar dori copoii federali, dacă ar avea o alegere în această privință, sunt mii de mici celule fantomă care să li se opună. E ușor să vezi de ce. O astfel de situație e un coșmar informațional pentru un guvern a cărui intenție este să știe totul despre cei care i se opun. Federalii sunt capabili să adune oricând forțe compleșitoare în număr, resurse, agenți informatori și au nevoie doar un punct asupra căruia să se focalizeze. O singura penetrare a unei organizații de tip piramidal o poate distruge în întregime. Concomitent Rezistența Necoordonată nu oferă guvernului aceasta o oportunitate unică de a distruge o porțiune semnificativă a Rezistenței.
Cu anunțul făcut de Departamentul de Jusiție (sic) că 300 de agenți FBI care în trecut se ocupau de monitorizarea agenților sovietici din SUA (contraspionaj) sunt acum folosiți pentru “combaterea criminalității”, guvernul federal își pregătește traseul pentru un asalt asupra acelor persoane opuse politicilor sale. Multe din grupuri anti-guvernamentale dedicate prezervării Americii strămoșilor noștri se pot aștepta în scurt timp la un asalt guvernamental asupra libertății.
Prin urmare este clar că a venit timpul sa regândim strategia și tacticile tradiționale în ceea ce privește opoziția în fața unui stat polițienesc modern. America se mută rapid într-o lungă și întunecată noapte a tiraniei statului polițienesc, în care drepturi acum acceptate ca inalienabile vor dispărea. Fie ca noaptea care va veni să fie luminată de mii de puncte de rezistență. Așa cum ceața se formeaza atunci când condițiile sunt potrivite și dispare când acestea se schimbă, la fel trebuie să fie și rezistența la tiranie.
“Dacă orice persoană are dreptul de-a-și apăra – chiar și cu forța- propria persoană, libertate și proprietatea, pe cale de consecință un grup de oameni au dreptul să se roganizeze și să sprijine o forță comună care să aprere aceste drepturi în mod constant” – Legea. Frederick Bastiat, Paris 1850
Nota Editorului:
Acest eseu a fost scris de Louis Beam în 1983 și a fost publicat la vremea respectiva. Forma de mai sus datează din 1992. Nu îmi asum merite pentru teoriile explicate aici, tot meritul pentru analiza strălucitoare și pentru gândirea sa profundă îi revin Col. Amoss.
Nota traducătorului: Forma prezentă, finală, a eseului, a apărut în The Seditionist, Issue 12, February 1992. Textul original poate fi găsit pe site-ul autoruluihttp://www.louisbeam.com/leaderless.htm
Sursa: Bogdan Herzog Blog