Uniunea Europeană are nevoie de un „nou proiect’, în care să fie ascultată și părerea țărilor central-europene și care să se concretizeze într-o alianță a statelor naționale suverane, nu într-o federație, dar care să dispună de o armată comună. Aceasta a fost concluzia liderilor statelor grupului de la Vișegrad (Ungaria, Slovacia, Cehia și Polonia), reuniți vineri la Budapesta, conform agențiilor MTI, Reuters și DPA, preluate de Agerpres.
Premierul ungar Viktor Orban a subliniat că cele patru țări ale Grupului de la Vișegrad împărtășesc aceleași valori în ce privește familia, religia, suveranitatea și opoziția față de imigrație. „Europa are nevoie de un nou proiect (…) Trebuie să vorbim despre o alianță a națiunilor libere’”, nu de ”un imperiu”, a punctat el în timpul unei dezbateri.
În opinia sa, un nou plan pentru reforma Uniunii Europene trebuie să cuprindă o clauză privind crearea unei societăți bazate pe muncă. Europa trebuie să revină în vârful dezvoltării tehnologice și are nevoie de o armată proprie, consideră Orban. Dar, în loc să devină un fel de „state unite ale Europei”, blocul comunitar ar trebui să fie o alianță a națiunilor libere, a apreciat el.
Orban crede că toate aceste lucruri sunt posibile, iar singura întrebare, în opinia sa, este dacă Europa are un leadership suficient de puternic pentru a atinge astfel de obiective.
La fel s-a exprimat și omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, care a spus că el crede într-o ‘Europă puternică și integrată’, dar care să fie formată mai degrabă din state suverane care să ia decizii la nivel național, decât dintr-o federație tot mai centralizată. El a pledat de asemenea pentru crearea unei armate europene, pe care o consideră necesară nu doar din cauza ”agresiunii din est, dar și pentru a lupta împotriva terorismului și pentru a aborda criza migrației”.
La rândul său, premierul slovac Robert Fico a criticat faptul că statele central-europene sunt considerate „oaia neagră’” a Europei doar pentru că au păreri diferite în chestiuni cum ar fi cotele obligatorii de refugiați. El a descris proiectul grupului de la Vișegrad drept o ”poveste de succes” și a asigurat că aceste țări vor susține un proiect pro-european, însă a insistat că trebuie ascultată și vocea lor.
Aceasta a fost și solicitarea premierului ceh Andrej Babis, care a cerut „depolitizarea’” Comisiei Europene și un rol sporit al statelor membre în adoptarea deciziilor în cadrul instituțiilor comunitare. El a sugerat că grupul de la Vișegrad nu trebuie să se extindă către alte țări, însă ar putea în schimb să caute aliați pe anumite subiecte.
Sursa: activenews.ro