România se află într-un cerc vicios. Firma schimbată în 1989, adăugată unor modificări relative, minime, au fost suficiente trecerii la noul regim. Nu întâmplător pe scena publică s-au aflat, la vedere sau în planurile secunde, specializaţii în manipulare.
Schimbările generale pe care România trebuia să le aducă în viaţa socială erau atât de multe încât multe dintre acestea implicau o aducere la început a întregului sistem. Aceste schimbări au scăpat şi unor disidenţi, implicaţi în tot felul de aparente acţiuni de demantelare a sistemului, din motive greu de înţeles. Aducerea sistemului democratic în România a fost preferată anarhiei, material perfect pentru arhitecţii unei puteri personalizate şi ai unei corupţii implicite.
Derapajele permanente care au urmat, pe care românii le suportă din plin, care reprezintă singura acţiune politico-administrativă, au suspendat pe termen nelimitat posibilitatea oricăror schimbări reale. Succesiv, avem un stat care a acumulat toată toxicitatea posibilă a unor deşeuri istorice. Suntem atât de departe calitativ şi funcţional de valorile europene, în sens legislativ, administrativ şi funcţional, încât se poate declara, din toate punctele de vedere, starea de urgenţă. Cei care ar putea întoarce maşinăria acestei istorii nefaste sunt tinerii, generaţiile anterioare, active politic, având un dovedit mod de implicare în viziunea trecutului. Legitimitatea totalitarismului s-a extins cu anii peste în tot România, producând o abordare de tip securistic-politic. Serviciile şi-au plasat peste tot acoperiţii, perturbând orice posibilitate de aliniere la democraţia funcţională. Asistaţi de servicii, intrând în complicitatea acestei mentalităţi de tip corupţie, românilor nu doar că li s-a furat dreptul la libertate şi democraţie, dar se văd expuşi ca naţiune şi stabilitate.
Dublul discurs, cel al opoziţiei totale între acţiune şi discursul asupra acesteia, s-a extins peste tot. O adevărată nouă schizofrenie socială dă tonul întregii vieţi publice, caracterizând-o. Probabil, ţara se apropie de o linie roşie a insuportabilităţii. Retragerea ocupantului, cu diverse înfăţişări, se impune, spre o reformare şi normalizare a vieţii publice, private şi instituţionale. Codul de conduită a ajuns la fel de necesar precum cel juridic. Anarhia menţinută de servicii prin protejarea intereselor unor specimene din sfera publică se resimte ca reţetă pentru o dictatură perpetuă. Tabloul general de comandă a României actuale nu este foarte diferit de cel din ţările-problemă. Ameninţările la adresa societăţii au ajuns atât de departe încât oamenii pot fi şantajaţi pentru te miri ce, tocmai de cei care au obligaţia să fie precum lacrima.
Legitimarea abuzurilor personale prin blazonul unor instituţii, banii iliciţi drept suport al vedetismului, inclusiv în sfera intelectuală, aruncă spaţiul public în neagră. Această legitimitate a barbariei, indiferent unde se găseşte, şi este peste tot în România, produce o notă de plată cât toate fondurile UE la un loc.
Autor: Ioan Vieru
Sursa: Cotidianul