Cei care au promovat în 2005 legea împotriva traseismului politic îşi bat astăzi joc de ea prin tertipuri ridicole.
O dovadă că nomadismul politic nu poate fi reprimat prin lege este episodul recent din judeţul Argeş. Ceva mai ridicol cu greu se poate imagina! Preşedintele organizaţiei PDL Argeş i-a exclus pe 22 din cei 24 de primari în chip fulgerător, după care şi-a depus demisia. Nimeni nu se îndoieşte că totul este o înscenare menită să le permită celor 22 să plece la alt partid (eventual Mişcarea Populară) fără să-şi piardă mandatul.
Cine a promovat legea împotriva traseismului politic? Partidul Democrat condus de Traian Băsescu, imediat după alegerile din 2004. În legislatura anterioară 2000-2004, migraţia la nivelul administraţilor locale luase proporţii enorme. PSD racolase un număr mare de primari şi de consilieri de la alte partide, reuşind astfel să schimbe rezultatul alegerilor. Problema fusese semnalată şi în rapoartele Comisiei Europene. Opoziţia a condamnat insistent fenomenul migraţiei politice şi a promis în campania electorală să o interzică prin lege. Într-adevăr în 2005, guvernul Alianţei DA avea să promoveze legea prin care un primar îşi pierde mandatul dacă demisionează din partid, dar nu şi dacă este exclus.
La prima vedere a fost o măsură bine gândită, căci partidul, deşi obţinea o garanţie de loialitate, nu se putea transforma într-o forţă tiranică. Dar legea aceasta destul de bună nu poate funcţiona (ca oricare altă lege de altfel) decât în condiţiile unei moralităţi minime. Legea, după cum bine se vede, nu poate ţine loc de morală: ea este un cadru a cărui fermitate depinde de terenul pe care se aplică.
Nu este întâmplător că cei care îşi bat astăzi joc de lege prin tertipuri ridicole sunt aceiaşi care au promovat-o. O lege este bună câtă vreme îţi serveşte interesele după care este fie denunţată, fie pur şi simplu ocolită ca în episodul de mai sus. Nu este deloc de ignorat că promotorii Mişcării Populare au căutat în ultimul timp să minimalizeze gravitatea nomadismului politic interpretându-l ca expresie a democraţiei şi libertăţii de opinie.
Morala este că, în cele din urmă, nomadismul politic nu poate fi cu adevărat îngrădit prin lege. Este un avertisment şi pentru noua Constituţie care a introdus o restricţie privind trecerea de la un partid la altul. Este una din puţinele defecte ale unui proiect pe nedrept discreditat în cercurile Opoziţiei. Am arătat pe larg cu altă ocazie care este semnificaţia „mandatului imperativ” cu toate implicaţiile sale şi de ce ar fi în cele din urmă preferabil să se renunţe la norma restrictivă. Cu toate riscurile este de preferat ca viaţa politică să se desfăşoară fără reglementări excesive, decât să fie sufocată cu legi moralizatoare menite apoi să fie sistematic încălcate.
Autor: Horaţiu Pepine
sursa: dw.de