Serios acum, cine îşi mai ia exemple de viaţă din rândul profesorilor pe care îi are la şcoală şi liceu? În schimb televizorul oferă modele duium. Şi toate de proastă calitate.
Dacă şcoala se limitează acum doar pentru oferirea unui bagaj informaţional – mai mult sau mai puţin util, televizorul este cel care oferă modelele de viaţă.
Nu şcoala românească falimentară este responsabilă de manelizarea societăţii, ci ….Pro TV-ul şi Acasă TV. Gigi Becali nu a ieşit din paginile unui manual ci a fost fabricat ca personaj mediatic de studiourile de televiziune.
Nu şcoala le-a spus copiilor că este cool să faci sex , eventual chiar de la prima excitare sexuală, ci „domnul” „Bebe Sexologul”.
Nu la şcoală s-a promovat prima căsătorie (neoficială) homosexuală din România, ci la Pro TV.
Nu şcoala a batjocorit Biserica- nu o făcea nici măcar în comunism- ci Pro TV-ul.
Nu şcoala a promovat obscurantismul ca formă de ştiinţă. Spuneţi-mi şi mie câţi dintre dumneavoastră ştiu numele vreunui astronom român în viaţă, dar câţi ştiţi de doamna Netty Sandu- astrologul.
În sfârşit, Pro TV a promovat „modernizarea” inclusiv a învăţământului, prin distrugerea curriculei şcolare, transformarea manualelor în porcării idiotizante (mai ţineţi minte celebrul manual de istorie în care Andreea Esca avea parte de mai multă vizibilitate decât mulţi voievozi medievali).
Vorbesc de Pro TV pentru că această televiziune este „cazul” nostru în discuţie. Nicio televiziune nu poate scăpa de partea ei de vinovăţie.
Deci distrugerea învăţământului de către realitatea economică este cu un impact social mult mai mic decât distrugerea provocată de cinismul mass-mediei. Pentru că, repet, şcoala nu mai este de mult furnizor de modele şi formator de opinie. Televiziunile însă sunt.
Aşa că ipocrizia jelaniei pentru şcoală din cadrul serialului „Las Fierbinţi” mi se pare o formă de perversiune şi cinism.
Autor: Bogdan Duca
Sursa: Bogdan Duca Blog