Site icon gandeste.org

Lecția de trădare de la ROȘIA MONTANA

Lecția de trădare a început la Roșia Montană! Acum un an muncitorii de la OLTCHIM, câteva mii bune protestau cu disperare pentru salarii restante, mulți dintre ei declarând atunci că au restanțe mari la bănci …cu toate acestea nici Ponta, nici cei ce azi sunt înduioșați de viitorul celor 500 de mineri instruiți sa facă azi grevă la Roșia Montană, nu au avut milostenia de care azi dau dovadă!

Ponta a declarat că nu poate rămâne insensibil la mișcarea socială a minerilor din Roșia, dar se pare ca poate sta indiferent alături de primarii m-tilor Apuseni, respectiv liderii politici din Alba față de opinia Parlamentului, de cea a Ministerului de Justitie și nu în ultim rând față de opinia publică cu privire la neînceperea exploatărilor de aur.

O țară întreagă e indignată de cedarea aurului din Apuseni pe 2 bani, timp în care Ponta se laudă că a crescut redevența de la 4 la 6 la suta, adica la fiecare 100 de kg Aur facută cadou, vom primi înapoi nu 4 ci 6 kg. Prefectul de Alba solidarizează cu cei 500 de mineri ce nu vor mai avea loc de muncă considerându-i mult mai importanți decât avuția țării.

Timp de 24 de ani au distrus locurile de muncă, cu milioanele, pentru ca acum să pună preț pe 500 de locuri de muncă un MUNTE DE AUR!? Asta-i ȚEAPĂ și dacă va fi va fi REVOLUȚIE! De la Rosia Montana, unde in dec.1989 Gelu VOICAN VOICULESCU era geolog sef, a început lovitura de stat din 1989…la ROȘIA MONTANĂ se va sfârși!

Autor: Roncea Radu
Sursa: ROR

Exit mobile version