În curînd, se va împlini un an de cînd Rusia trăieşte sub sancţiuni şi de cînd economia sa suportă din plin consecinţele acestora. PIB-ul său e în degringoladă, producţia sa industrială e în scădere, veniturile cetăţenilor scad dar, în mod paradoxal, 86% din ruşi au încredere, în continuare, în preşedintele lor şi estimează că-şi face bine treaba. După ultimul sondaj al centrului Levada, 78% din cetăţeni spun că sînt « mîndri de ţara lor ». Unii estimează că aceste cifre ascund o imagine mai puţin strălucitoare : ruşii ar fi victime ale unei propagande masive, care întreţine un sentiment al naţionalismului exacerbat şi îi împinge la izolare şi autarhie.
Această analiză e simplistă. Dacă astăzi, în ciuda dificultăţilor economice, ruşii rămîn încrezători în ei-înşişi şi optimişti în privinţa viitorului este pentru că au, în sfîrşit, sentimentul de a fi pe calea cea bună. Şi ce dacă drumul e presărat cu obstacole şi promite să fie lung : atît timp cît ştii că ai revenit acasă, înaintezi fără teamă. După ani de rătăciri, ruşii au regăsit, în sfîrşit, drumul către casă şi sînt bucuroşi de asta. Au sentimentul că haosul din jur a început în sfîrşit să se organizeze, iar absurdităţile cele mai flagrante ale vieţii încep să se estompeze.
Puţin cîte puţin, ruşii revin la pămînt
În loc de exemplu, se pot cumpăra din ce în ce mai des, în magazine, cartofi recoltaţi din regiunea Tula şi lapte din regiunea Kaluga. Ei, şi ? îmi veţi zice. Ei, bine, pînă la introducerea embargoului alimentar, supermarketurile ruseşti propuneau în principal cartofi din Polonia şi morcovi din Ţările de Jos. Şi chiar ruşii erau obligaţi să le cumpere : nu aveau alternativă. De asemenea, timp de 20 de ani li s-a explicat că erau parte a unei pieţe globale şi că trebuia să se obişnuiască cu ideea să mănînce cartofi polonezi, mai degrabă decît de cei din Kuban, căci dacă se găsesc mai ales cartofi polonezi pe tejghelele ruseşti, asta înseamnă, li se spunea, că producătorul lor i-a propus distribuitorului condiţii mai avantajoase, că acesta cîştigase în lupta concurenţială şi că aşa e viaţa – nu se poate nimic îmbunătăţi la nivelul acesta.
Poate c-aşa-i viaţa alcătuită – dar ruşii încă n-au uitat de tot că, înainte de 1991, aveau sute de soiuri, rezistente la frig, perfect adaptate condiţiilor aspre de climă. Ce s-a întîmplat cu ele, de atunci? se întrebau, privind satele abandonate şi pămînturile în paragină, prin parbrizul maşinilor, cu un sac de cartofi israelieni în portbagaj.
De-ar dura embargoul, în sfîrşit, am început să ne revenim, îşi spun agricultorii – iar cifrele confirmă
Competiţia capitalistă e probabil un lucru foarte bun, dar oamenii sînt cam proşti: vor să consume produse care au crescut aproape de casa lor mai degrabă decît din cele aduse de la mii de kilometri depărtare. De asemenea, vor să-şi vadă cîmpurile prosperînd. De multe ori, preferă să-şi cumpere mîncarea de la ţăran din curte decît de la o multinaţională. Este primordial, pentru o naţiune, să fie capabilă să-şi satisfacă esenţialul nevoilor sale. În caz contrar, oamenii nu se mai simt în siguranţă. Obligaţia de a consuma mai ales produse străine este adesea trăită ca o umilinţă, şi asta a fost multă vreme situaţia în Rusia. „A venit vremea ca ruşii să îşi amintească cum le cresc merele”, spunea Jacques Von Polier într-un număr anterior din Courrier de la Russie (link http://www.lecourrierderussie.com/2015/05/jacques-von-polier-grand-temps-russes-apprennent-faire-pousser-pommes/ ) . Şi iată că, în sfîrşit, şi-au amintit de asta: livezi au fost recent plantate în Samara, la Kaliningrad şi în Kabardino-Balkaria. Magazinele care propun produse locale le iau faţa marilor lanţuri de distribuţie, care oferă aceleaşi sortimente, de la Moscova la Vladivostok. Mişcările fermierilor iau amploare. Încetul cu încetul, ruşii se întorc la pămînt. „De-ar dura embargoul, am început, în sfîrşit, să ne revenim”, îşi spun agricultorii – iar cifrele o confirmă. Din ianuarie pînă în aprilie 2015, producţia de brînzeturi a crescut cu 29,5% în Rusia, cea de carne – cu 13,5%, cea de păsări – cu 12,7%, mezelurile – cu 0,6% şi producţia de peşte – cu 6%, după indicatorii Rosstat. Populaţia îşi susţine fermierii.
Au gătit cu cartofii polonezi – acum vror să regăsească gustul alor lor. Şi nu, asta nu înseamnă că au încetat să aprecieze brînzeturile franţuzeşti, pe care le vor degusta cu plăcere în Franţa. Dar, pentru moment, a putea mînca în Rusia, nu este o prioritate. Prioritatea este rectificarea dezechilibrului, reînvăţarea cultivării pămîntului şi hrănirea cu ceea ce acesta produce aici: un lucru pe care francezii îl vor înţelege lesne – ei şi toată protecţia pe care le-o acordă agricultorilor autohtoni.
Dezechilibrul pe care ruşii l-au observat multă vreme pe mesele lor era la fel de puternic în multe alte sectoare. De acum înainte, vor trebui să reînvăţe să-şi fabrice ţesăturile şi hainele, aceste obiecte la fel de esenţiale, pentru o naţiune, ca şi pîinea. Trebuie să meargă mai departe, să îşi amintească de marile lor tradiţii în domeniul ingineriei, de strălucitoarele spirite ale oamenilor de ştiinţă, de nenumăratele lor talente, care nu au dispărut. Trebuie să reînveţe să-şi fabrice medicamentele şi maşinile-unelte, calculatoarele şi sistemele lor de operare. Şi aici nu mai este vorba de simple substitute la importuri. Trebuie să creeze produse de calitate înaltă, cu ambiţia de a cuceri planeta. Aceasta nu pentru că ar trebui să impresioneze întreg pămîntul – ci pur şi simplu pentru că sînt capabili să o facă.
Ruşii şi-au amintit că s-au născut pentru a trimite rachete în spaţiu şi pentru a rezolva probleme matematice complexe
Dacă ruşii au trăit atît de dureros schimbările anilor 1990, e şi pentru că, în definitiv, au ştiut mereu că meritau ceva mult mai mult decît aşa ceva. Ştiau că fostele cercetătoare în fizica nucleară aveau ceva mai bun de făcut decît să vîndă geci turceşti la tarabă, şi că foştii ofiţeri de aviaţie puteau să fie mult mai respectaţi decît ţinîndu-i să facă de planton cîte 12 ore la magazinele de bijuterii sau la saloanele de frumuseţe. Prin fumul cluburilor, plonjaţi într-o transă profundă, ruşii nu au uitat de tot unde se găsea ieşirea. Şi, la un moment-dat, au găsit forţa să se ridice şi, iniţial confuzi, s-au îndreptat către această uşă. Au fost bine serviţi, mulţumesc – dar a venit vremea să se întoarcă acasă.
Prea mult timp, ruşii şi-au căutat răspunsurile în ochii vecinilor. A venit vremea să se întoarcă spre ei-înşişi, să se introspecteze. Să-şi redescopere trupul naţiunii şi să-şi regăsească graniţele. Să exploreze cosmosul şi să-l reînvăţe. Să-l transforme cu adevărat în „acasă”. În vara asta, ruşii nu vor merge la Nisa, în ciuda preţurilor interesante: ei vor merge în sfîrşit să-şi redescopere ţara, atît de puţin cunoscută, atît de stîngaci iubită. Marele fotograf rus Maximişîn a spus recent (link http://maximishin.com/gallery.php?cat_id=8&action=images&lng=ru ) că Rusia este una din ţările cele mai puţin fotografiate din lume: are încă o imensitate de locuri care aşteaptă să fie reperate, studiate, admirate. Poate că, în această vară, greşeala asta să fie, în sfîrşit, corectată.
Revenim la Rusia. Această Rusie a cărei licărire am descoperit-o în Piaţa Nahimov, pe 23 februarie 2014, la Sevastopol. În ziua aceea, locuitorii oraşului au ieşit în stradă pntru a-şi exprima dorinţa de a redeveni în acte ceea ce au fost mereu, în fapt: ruşi. Nemaivăzut! Grandios! Pînă atunci, nu mai văzusem decît o mulţime de ruşi care nu visau decît să nu mai fie ei-înşişi şi fugeau rupînd pămîntul de ţara lor.
Pe 23 februarie, am văzut mii de oameni care nu doreau altceva decît să revină acasă. Locuitorii Sevastopolului aveau de ales, ar fi putut să nu fie ruşi – au ales să se bată pentru a rămîne. Iar hotărîrea lor a avut un efect extraordinar asupra tuturor celor care-şi însuşesc această definiţie, pe care nu au schimbat-o pe nici un paşaport de cetăţean al lumii. Ruşii şi-au redescoperit brusc memoria. Ei şi-au amintit că s-au născut pentru a trimite rachete în cosmos şi pentru a rezolva probleme de matematici superioare. Că misiunea lor este să inventeze medicamente şi nu să furnizeze mînă de lucru ieftină pentru a face cola americană. Rusia tocmai s-a deşteptat. Şi-a croit drum către ea-însăşi şi, dacă nu se rătăceşte din nou, are toate şansele să redea întregii umanităţi încrederea în ea. Aşa cum a făcut-o în 1961, oferind întregii Terre zîmbetul lui Gagarin.
Autor: Inna Dulkina, redactor-şef „Le Courrier de la Russie”
Traducerea: Alexandru Mîţă, http://www.acs-rss.ro
Sursa: Le Courrier de la Russie