Încă de la debutul interviului, Lazea a declarat franc faptul că nu este de acord cu propunerea care s-a făcut în studiul „Consolidarea exploatațiilor agricole”, și anume aceea „de a taxa mai serios proprietatea”, terenul agricol deținut de către fermele mijlocii și de cele mari. În opinia economistului-șef de la BNR, pentru a face consolidare, în ciuda opoziției micului agricultor, trebuie avută în vedere tocmai taxarea mai serioasă a terenurilor agricole deținute de acesta, adică aplicarea unei măsuri punitive, a „bățului”, în concordanță cu metafora „acțiuni stimulative” vs. „acțiuni punitive” („carrot” vs. „stick”).
„Orice politică de consolidare a terenurilor trebuie abordată atât cu instrumente de natură stimulativă, cât și cu cele de natură punitivă. Și asta deoarece numai cu partea bună, cu binele, nu se ajunge prea departe. (…) Partea stimulativă în această poveste a consolidării o constituie programele de genul rentei viagere sau pensionării anticipate care, însă, nu mai sunt disponibile, potrivit discuțiilor existente la nivelul Comisiei Europene (CE). (…) Însă, întrebarea logică pe care ar trebui să ne-o punem este cu privire la partea penalizatoare, cea care l-ar putea obliga pe micul fermier, vrând-nevrând, să meargă spre consolidare. (…) N-am făcut nimic dacă aplicăm o taxă mărită celor fermierilor mijlocii sau mari. Noi avem interesul să-i scoatem din agricultură pe agricultorii subzistență, pe cei care sunt mici. Sigur, lor nu le va conveni această măsură. Aici vorbim de o măsură pe termen lung și de una cu efecte benefice”, a declarat pentru Recolta.eu, Valentin Lazea.
În contrapartită, domnia sa vede mediul rural ca pe zonă în care forța de muncă provenită din agricultura de subzistență și aflată în plină reconversie, se orientează către mica industrie și către servicii. Lazea vede oportună schimbarea de „carieră” a micilor fermieri de la agricultura de subzistență, la proprietatea asupra unor mici businessuri în vânzarea ziarelor sau producția de materiale de construcții, „unde nu ai nevoie de prea multă școală”.
„(…) în prezent, în agricultura românească sunt strânse resurse și de forțe de muncă, și de capital, care trebuie eliberate și duse înspre alte sectoare, cum sunt mica industrie sau serviciile. (…) Partea care nu se discută în România, aproape deloc, este partea de diversificare. Și asta pentru că, normal, oamenilor aceia care vor vinde terenurile, trebuie să le dai altceva de făcut. (…) Sunt atâtea industrii care nu necesită cine știe ce studii de specialitate sau, mă rog, forță de muncă școlită. Putem vorbi în acest context de industria materialelor de construcții, cea a lemnului, serviciile de genul frizeriilor sau spălătorilor auto ori chioșcurilor de vânzări de ziare. De ce ar trebui ca un țăran să meargă și să cumpere ziare de la București sau din orașul cel mai apropiat?”, a mai spus economistul-șef al BNR.
În viziunea lui Lazea, liberalizarea pieței funciare după 2014 va duce la o consolidare a exploatațiilor agricole… oarecum forțată de împrejurări, însă întrebarea la care reflectă economistul-șef al BNR este „dacă se va face de către străini și pentru străini sau de către statul român și pentru români”.
Suntem siguri că v-am atras atenția, drept pentru care vă invităm să parcurgeți acest interviu marca Recolta.eu.
Recolta.eu: Domnule Valentin Lazea, cu ocazia alocuțiunii rostite de dumneavoastră în cadrul conferinței de prezentare a rezultatelor studiului „Consolidarea exploatațiilor agricole”, ați făcut o paralelă între metafora „carrot” vs. „stick”, adică „acțiuni stimulative” vs. „acțiuni punitive” și dorința, respectiv respingerea ideii de consolidare, din partea micilor fermieri. Puteți detalia?
Valentin Lazea: Orice politică de consolidare a terenurilor trebuie abordată atât cu instrumente de natură stimulativă, cât și cu cele de natură punitivă. Și asta deoarece numai cu partea bună, cu binele, nu se ajunge prea departe. Vorbim aici exact de aplicabilitatea metaforei „carrot” vs. „stick”, „morcov” vs. „băț”, adică „acțiuni stimulative” vs. „acțiuni punitive”.
Partea stimulativă în această poveste a consolidării o constituie programele de genul rentei viagere sau pensionării anticipate care, însă, nu mai sunt disponibile, potrivit discuțiilor existente la nivelul Comisiei Europene (CE). În această privință, negociatorii români vor avea de luptat și de explicat. Însă, întrebarea logică pe care ar trebui să ne-o punem este cu privire la partea penalizatoare, punitivă, cea care l-ar putea obliga pe micul fermier, vrând-nevrând, să meargă spre consolidare. Micului agricultor nu-i va conveni această situație, însă decidenții vor fi obligați să se întrebe dacă acesta trebuie să rămână în agricultura de subzistență ori de semisubzistență și dacă acest lucru va fi un câștig pentru el și pentru țara asta…
Și, atunci, propunerea care s-a făcut în studiu și cu care eu nu sunt de acord, era de a taxa mai serios proprietatea (una dintre cele mai puțin taxate, adică aproximativ 0,5% din valoarea terenului). Autorii studiului mai aminteau și de faptul că acest impozit nu ar trebui să se aplice agricultorilor mici, adică exact celor pe care trebuie să-i „stimulezi” sau să-i îndemni, să-i împingi de la spate să se consolideze.
N-am făcut nimic dacă aplicăm o taxă mărită fermierilor mijlocii sau mari. Noi avem interesul să-i scoatem din agricultură pe agricultorii subzistență, pe cei care sunt mici. Sigur, lor nu le va conveni această măsură. Aici vorbim de o decizie pe termen lung și despre una cu efecte benefice. De fapt, aici vorbim despre faptul că, în prezent, în agricultura românească sunt strânse resurse și de forțe de muncă, și de capital, care trebuie eliberate și duse înspre alte sectoare, cum sunt mica industrie sau serviciile. Toate schimbările sunt neplăcute la început. Omul, prin natura lui, se opune schimbării. Dar nici nu putem sta încremeniți într-un proiect pentru ca, apoi, peste 20 de ani să discutăm cum, iată… de 20 de ani discutăm despre agricultura de subzistență.
Recolta.eu: Vă rugăm să detaliați puțin afirmația făcută în cadrul conferinței, conform căreia „Agricultura României are două mari probleme: consolidarea și diversificarea activităților”.
V.L.: Cu privire la beneficiile consolidării nu mai insist. Este clar că randamentele mai mari și gradul de tehnologizare și de dotare cu instrumente depind toate de consolidare. Partea care nu se discută în România, aproape deloc, este însă cea de diversificare. Și asta pentru că, normal, oamenilor acelora care vor vinde terenurile, trebuie să le dai altceva de făcut. Și, aici, autoritățile române nu au fost deloc proactive până acum în a oferi alte oportunități.
Cum spuneam, nu este numai cazul micii industrii alimentare, la care făce referire studiul. Sunt atâtea industrii care nu necesită cine știe ce studii de specialitate sau, mă rog, forță de muncă școlită. Putem vorbi în acest context de industria materialelor de construcții, cea a lemnului, serviciile de genul frizeriilor sau spălătorilor auto ori chioșcurilor de vânzări de ziare. De ce ar trebui ca un țăran să meargă și să cumpere ziare de la București sau din orașul cel mai apropiat? Sau, de ce nu ar avea o microbancă, fie și ea cooperatistă? Aceste aspecte însă, pentru a putea fi viabile, au nevoie de o precondiție, și anume aceea de existență a utilităților – gaze, apă etc., pentru că nu poți face servicii și mică industrie fără să ai apă, canalizare, gaze naturale și drumuri.
Recolta.eu: După accesul la atâtea fonduri europene, de ce totuși nu deținem accesul la aceste utilități, în majoritatea mediului rural?
V.L.: Problema este că aproximativ 95% din comunitățile din România nu sunt dispuse să plătească pentru aceste utilități. Trebuie început cu acele 5 la sută care au dovedit că sunt dispuse să plătească pentru aceste utilități și, prin puterea exemplului, văzând că acestea pot să-și dezvolte industria mică și pe cea de servicii, încetul cu încetul, să transfere exemplul pozitiv și asupra celorlalți care sunt reticenți.
Recolta.eu: Ar putea fi cei șapte ani de nouă Politica Agricolă Comună un imbold în schimbarea acestei stări de fapt? Adică să diminuăm acest procent de 95 la sută?
V.L.: PAC-ul nu ne împinge spre o schemă de acest gen. Eu aș miza, mai degrabă, pe forța de muncă care a lucrat în străinătate și care, acolo, a văzut ce înseamnă un anumit grad de civilizație. Odată întoarsă în România, la țară, această forță de muncă ar trebui să-și reunească vocea și să spună că nu mai este dispusă să stea nici fără apă, nici fără canalizare, nici fără gaze etc.
Eu aș miza pe acele sate compuse din mulți imigranți temporari, care, punând presiune de jos în sus, către edili, să-i poată determina la schimbări. A aștepta inițiativa din partea primarilor, cum speră domnul secretar de stat Gheroghe Albu, mi se pare iluzoriu.
Recolta.eu: Liberalizarea pieței funciare din 2014 ar putea aduce cu sine o acutizare a fenomenului de fărâmițare?
V.L.: Nu. Este exact invers. Străinii, persoane fizice, când vor veni să cumpere, nu vor achiziționa 1/2 ha sau 2,5 ha, cât este media parcelelor, ci vor veni să cumpere en-gros. Deci, că ne place, că nu ne place, consolidarea se va face inclusiv prin această liberalizare a pieței funciare după 2014. Întrebarea este dacă se va face de către străini și pentru străini sau de către statul român și pentru români. Consolidarea se va face, însă întrebarea este în folosul cui?
Recolta.eu: Aveți cunoștință de studii care să releve exodul de producție agroalimentară către exterior, provenită exact de pe aceste parcele vândute străinilor? Se teme sau nu statul român de așa ceva?
V.L.: Nu am cunoștință de existența niciunui studiu în acest sens, însă este intuitiv faptul că profiturile vor rămâne cu noii proprietari. Și, atunci, sigur, pe de-o parte este plusul care vine din faptul că această consolidare a terenurilor duce la mai multă producție, la tehnologii noi, pe de altă parte este minusul reprezentat de cele menționate de dumneavoastră. Nu se poate spune că este o teamă sau… ceva de acest gen. Sunt niște argumente „pro” și „contra” care trebuie bine cântărite. Este mai bine ca statul român să se pună în fruntea acestui proces, decât să asiste pasiv de pe margine, cum se pare că se întâmplă acum.
Recolta.eu: Cine evazionează mai mult? Fermele mari sau micii agricultori? Există studii în acest sens?
V.L.: Nu știu cine evazionează în agricultură sau dacă o fac în mai mare măsură fermele mari. Nu știu și nici nu am cunoștință că s-ar fi făcut vreun studiu care să releve acest fenomen.
Recolta.eu: Credeți că studiul „Consolidarea exploatațiilor agricole” va duce la acțiuni întreprinse de către decidenți?
V.L.: Depinde de apetența decidenților politici și guvernamentali în a aplica concluziile și propunerile studiului. Autorii înaintează patru propuneri finale, toate bune după părerea mea. Cu toate acestea, aproape sigur nu se va întâmpla mare lucru, pentru că s-au produs tone de studii care n-au fost luate în seamă. De aceea, nu pot da un pronostic. Poate de data aceasta, studiul de față va avea mai mult noroc.
sursA: recolta.eu